Ford a prezentat un teaser al conceptului pe care îl aduce la Frankfurt
Ford a prezentat un teaser al noului concept pe care îl vor expune în premieră mondială în cadrul standului de 3.200 de metri pătraţi de la Salonul Auto de la Frankfurt.
Ford a prezentat o imagine teaser a conceptului pe care îl va expune în standul său de la Salonul Auto de la Frankfurt. Imaginea surprinde o parte din capota unui nou model, alături de partea superioară a blocurilor optice, ascunse cu grijă în întuneric. Cu excepţia siglei Ford şi a celor trei linii pe care le putem observa pe capotă, identitatea modelului rămâne un mister. Standul Ford din cadrul acestei ediţii a Salonului Auto de la Frankfurt este cel mai mare ca anvergură utilizat de acest constructor la evenimentul respectiv şi include şi un spaţiu de dimensiuni egale în parcarea complexului.
Standul exterior al celor de la Ford le va permite reprezentanţilor constructorului de origine americană să-şi prezinte noile tehnologii într-un spaţiu dedicat. Graţie acestui stand interactiv, cei de la Ford se aşteaptă să mărească dramatic numărul de vizitatori ai standului. Cei de la Ford au şi ce arăta, noile modele fiind echipate cu sisteme de parcare automată, parcare asistată şi sisteme de prevenire a coliziunilor la viteze mici. Toate acestea pot fi prezentate cu uşurinţă într-o parcare, dar cei de la Ford promit că vor avea şi un spaţiu în care vor putea fi conduse unele modele. Între timp, constructorii premium au realizat standuri interioare echipate cu mini-circuite pentru a prezenta noile lor tehnologii şi modele.
Standul Ford din cadrul Salonului Auto de la Frankfurt are o suprafaţă de 3.200 de metri pătraţi. Între timp, zona exterioară rezervată acestui constructor are o suprafaţă de 2.800 de metri pătraţi. În total, modelelor Ford le-au fost rezervaţi aproape 6.000 de metri pătraţi, o suprafaţă impresionantă pentru un constructor de volum. Pe lângă conceptul mai sus menţionat, cei de la Ford vor aduce încă trei premiere, două dintre acestea fiind versiuni de performanţă ale modelelor Fiesta şi Focus.
Via | Autoblog