Ford a lansat în România serviciul Ford Leasing

Publicat luni, 22.11.2010 13:57 de Mircea Meșter

Clienţii Ford care îşi doresc un Fiesta, un Focus sau un Kuga în leasing pot opta pentru noul serviciu Ford Leasing, care vine cu o dobândă anuală de 4.9% până în luna decembrie.

Divizia de vânzări a biroului intern Ford a lansat astăzi pe piaţa din România noul serviciu Ford Leasing. Acesta este dezvoltat în colaborare cu Unicredit Leasing şi le oferă clienţilor interesaţi de modelele Fiesta, Focus şi Kuga posibilitatea de a primi o ofertă financiară avantajoasă chiar în showroom, fără ca aceştia să fie nevoiţi să apeleze la serviciile suplimentare ale unei companii de leasing.

Noul serviciu financiar Ford Leasing a fost lansat împreună cu o dobândă promoţională de 4.9% pentru maşinile luate în leasing pe cinci ani cu avans 50%. "Oferta va sta în picioare până la sfârşitul acestui an, urmând să analizăm posibilitatea prelungirii ulterioare a acesteia", au declarat oficialii Unicredit Leasing România.

Serviciul Ford Leasing poate fi contractat de clienţi care vin cu avans de minim 10%, rata dobânzii fiind negociată în funcţie de durata contractului şi de avansul depus. Printre avantajele de care vor beneficia clienţii se numără asistenţa financiară şi oferta venite direct în showroom şi timpul foarte scurt de analiză a dosarului (24 până la 72 de ore).

FORD OFERĂ UN AL PATRULEA TICHET RABLA CADOU

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Ford România a anunţat faptul că acordă, pentru modelele Fiesta, Fusion şi Focus, o reducere suplimentară echivalentă cu un tichet Rabla (900 de euro) pentru fiecare dintre clienţii care vin în showroom-uri cu tichete valorice Remat. Astfel, reducerile pentru cele trei modele pot ajunge până la 3600 de euro, în funcţie de numărul de tichete deţinute de cumpărător.

  • McLaren, luni, 22.11.2010 14:39
    si stelutele de la oferta asta...

    Oferta leasing este valabilă prin programul FordLeasing, pentru o periodă de 5 ani, avans 50%, valoare reziduală 20%, dobândă 4,9%, DAE 8,89%, oferit prin UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. Oferta nu include asigurarea Casco obligatorie. Inca una din ofertele facuta sa iti ia fata si daca faci calcule realizezi cat de mult platesti. Eu comentez doar oferta financiara fara nici o legatura cu masinile

  • cris, luni, 22.11.2010 15:15
    oferta

    in domeniul vanzarilor este o vorba de aur: "Nu-i prost cine cere, e prost cine da!" Cine nu casca ochii, casca punga!

  • Raultm, luni, 22.11.2010 21:00
    oferta

    Sincer mie mi se pare ok oferta ... chiar daca e asa cum zice McLaren si 8.89% DAE , mi se pare acceptabil ... eu mi-am luat polo in leasing si DAE ajunge la 8,49% pe an (fara CASCO) ... am fost si la dacia sa intreb de sandera in leasing ... DAE 16,5% ... deci facand comparatia asta , mi se pare mai mult decat ok

  • McLaren, luni, 22.11.2010 21:14
    aici nu e problema de DAE

    Aici nu e problema de DAE. E vorba de faptul ca tu cumperi masina aproape numai pe banii tai. 50% avans, reziduala de 20% si pe 5 ani...este enorm.

  • LUCCI, marţi, 23.11.2010 00:30
    tot asa

    Turbeaza mustaciosu(Tiriac) cand vede gramada aia de masini din curtea de la Metro.Si alea la timpul lor au avut niste conditii de finantare ,,minunate'',au sufocat platitorii si acum le sterg de praf paznicii.Vorba lui Mc, pur si simplu le dai banii....ca sa-ti IA dobanda.