Fiat vrea să vândă din acţiunile Ferrari pentru a cumpăra Chrysler

Publicat marţi, 16.11.2010 16:20 de Mircea Meșter

Sergio Marchionne vrea să vândă o parte din acţiunile pe care le deţine la Ferrari pentru a putea cumpăra Chrysler.

Alfa Romeo vrea să vândă 34% din acţiunile Ferrari pentru a putea să susţină financiar cumpărarea majorităţii acţiunilor Chrysler. Informaţia vine dinspre Sergio Marchionne, citat de analiştii prezenţi la începutul săptămânii la o întâlnire cu şeful companiei italiene.

"Am plecat de la Torino cu mesajul clar ca Fiat şi Chrysler vor deveni o singură companie" , susţine Stuart Pearson, analist Morgan Stanley. În acest moment, Fiat deţine 85% din Ferrari, iar numărul acţiunilor ar putea scădea în urma acestei tranzacţii până la 51%. Pentru a ajunge la banii necesari pentru cumpărarea majorităţii în cadrul Chrysler, Marchionne îşi doreşte, de asemenea, să vândă acţiunile pe care Fiat Group le are în cadrul Magnetti Marelli.

Conform memorandumului semnat între Fiat Grup şi Chrysler la finalul anului trecut, Fiat se obligă să cumpere 25% din acţiunile Chrysler la începutul lui 2011 şi să ajungă la 35% la finalul aceluiaşi an. Acţiunile deţinute de Fiat în cadrul Chrysler vor trece la peste 50% undeva între 2013 şi 2016.

via | Automotive News

  • Andrei, marţi, 16.11.2010 17:19
    SErgio Marchionne va vinde pana la urma pe un " pret foarte mare " Alfa Romeo

    In momentul de fata, FIAT detine 90 % din Ferrari ( a rascumparat cele 5 procente detinute de fondul Mubadala ) . De la 1 IAN 2011, FIAT se va scinda in 2 societati ( FIAT Auto si FIAT Industrial ), costul aceste scindari fiind de 4 miliarde euro ( http://europe.autonews.com/apps/pbcs.dll/article?AID=/20101115/ANE/101119941 ) . Ca sa stranga bani pentru asi mari pachetul detinut in cadrul Chrysler, Sergio Marchionne ( FIAT Auto ) poate vinde Magnetti Marelli, Alfa Romeo sau o parte din Ferrari . Personal, cred ca va vinde Alfa Romeo celor de la VW Group pe un " pret foarte mare " si 39 % din Ferrari tot celor de la VW Group, pachetul Ferrari cumparat eventual de VW Group putand fi considerat un imprumut acordat celor de la FIAT, pentru ca FIAT va detine in continuare cu 51 % din Ferrari, controlul absolut in cea mai celebra marca italiana .

  • Ovidiu, marţi, 16.11.2010 17:31
    adevarat...

    De un lucru sunt sigur, FIAT are nevoie de bani...N-am nicio indoiala ca strategia italienilor e bine pusa la punct, pentru ca ei nu vor ceda asa usor un brand ca Ferrari sau Alfa...si oricum 51% e suficient pentru FIAT! PS: bucurati-va fani vag...dar cine rade la urma parca rade mai bine, nu?