Fiat Freemont vine la Frankfurt 2011 cu tracţiune integrală

Publicat miercuri, 31.08.2011 16:44 de Sebastian Toma

Fiat va lansa versiunea cu tracţiune integrală a lui Freemont la Salonul Auto de la Frankfurt. Motorizările oferite: 2.0 Multijet 170 CP sau 3.6 V6 Pentastar de 280 CP, ambele în compania unei cutii automate cu şase trepte.

Pe lângă noul Panda, Punto facelift şi modelele din gama Abarth, Fiat aduce şi versiunea cu tracţiune integrală a lui Freemont la Salonul Auto de la Frankfurt. Iniţial, modelul era oferit doar cu tracţiune faţă, iar acum este oferit şi în compania unui sistem de tracţiune integrală cu diferenţial central controlat electronic. Sistemul funcţionează doar la pierderea aderenţei pe puntea faţă, scopul său fiind de stabilizare a vehiculului pe teren alunecos şi în situaţii cu aderenţă precară. Graţie acestei funcţii, existente pe multe alte automobile cu tracţiune integrală decuplabilă, frecările din transmisie sunt reduse, oferind un consum mai scăzut de carburant şi emisii CO2 mai joase. Cei de la Fiat spun că sistemul lor este mai precis decât un sistem cu vâsco-cuplaj sau decât un diferenţial Torsen.

Fiat Freemont cu tracţiune integrală va fi pus în vânzare începând cu luna octombrie 2011. Modelul va fi oferit în compania a două motorizări: un Multijet de 2.0 litri şi 170 CP şi un Pentastar V6 de 3.6 litri şi 280 CP. Primul motor a fost dezvoltat in-house de cei de la Fiat, în timp ce a doua unitate le aparţine celor de la Chrysler. Ambele motoare vor fi oferite în compania unei singure cutii de viteze, o automată cu şase trepte.

În 2012, cei de la Fiat se aşteaptă să comercializeze 33.000 de unităţi Freemont, de unde şi necesitatea unei cote de producţie susţinute.La vremea aceea, celor de la Fiat le-au fost promise 3.000 de unităţi Freemont pe lună. În Italia, un Fiat Freemont pleacă de la 24.900 de euro. Freemont se luptă cu modele precum Volkswagen Sharan, Ford S-Max, Renault Grand Espace şi Nissan Qashqai +2. Clienţii ţintă ai acestui model sunt cei care au familii mari şi entuziaştii sporturilor în aer liber. Ultimele două rânduri de scaune se pliază uşor în podea, spun cei de la Fiat, lucru care formează un spaţiu de încărcare cu podea plată. Dezavantajul lui Freemont este legat de dimensiunile exterioare – o lungime de 4.888 milimetri şi o lăţime de 1.878 milimetri îl fac un vehicul imens pentru drumurile din Europa.

Via | Autoblog.it

  • ScorpyonVAG, miercuri, 31.08.2011 18:17
    @

    Interesant, insa sistemul lor, nu se compara cu un sistem de tractiune Torsen. Poate ca Haldex sa fie mai bun ,,poate", insa mai bun ca Torsen, niciodata.

  • Andrei.P, joi, 01.09.2011 11:39
    4x4

    Nici nu au de ce sa puna un sistem de 4x4 performant pe masina respectiva, resursele le au deja pentru asa ceva (Q4 de la alfa care era inspirat din sistemu de pe integrale sau chiar un sistem 4x4 de la jeep )