Fiat ar putea cumpăra până la 70% din Chrysler

Publicat marţi, 10.05.2011 15:46 de Bogdan Mirică

După rambursarea datoriilor către statul american şi cel canadian, Fiat ar putea cumpăra până la 70% din acţiunile Chrysler.

După ce a reuşit să îşi majoreze participaţia în cadrul Chrysler până la 30%, Fiat are oportunitatea de a cumpăra un pachet de acţiuni şi mai generos în următoarele luni.

Guvernul american intenţionează să îşi retragă investiţiile sale în industria auto, odată cu rambursarea datoriilor făcute în perioada de criză economică. Odată cu achitarea datoriilor către statul american şi cel canadian, Fiat va putea cumpăra mai multe acţiuni în cadrul Chrysler, participaţia sa putând ajunge chiar şi până la 70 de procente.

Italienii vor putea intra în posesia pachetului de acţiuni deţinut de Trezoreria Statelor Unite. Primele demersuri vor fi făcute însă pentru ca grupul din Peninsulă să atingă un procent de 46%. Vor mai trece aproximativ 12 luni până când am putea asista şi la preluarea acţiunilor deţinute de Trezorerie, estimate la 8.6 procente.

În viitor, Fiat poate cumpăra şi acţiunile deţinute de sindicatul muncitorilor, estimate la aproximativ 40%. 

via | egm

  • SERD, marţi, 10.05.2011 16:08
    "Casa de piatra"

    Sunt curios ce va iesi din "mariajul" asta pana la urma,pt. ca toti cei care au venit in contact cu lumea auto americana au sfarsit cam prost,poate va fi o exceptie,cine stie vome vedea!

  • fraieri, duminică, 15.05.2011 11:58
    JEGURI

    CE JEGURI SUNT CEI DE LA FIAT. COMPANIA TREBUIE DISTRUSA.