Fiat 500 + Alfa Romeo MiTo = Rinspeed UC?

Publicat miercuri, 16.12.2009 12:08 de Mircea Meșter

Elvetienii de la Rinspeed vor aduce la Salonul de la Geneva din martie 2010 un concept electric de oras care preia liniile deja cunoscute ale lui Fiat 500 si ale lui Alfa MiTo.

Compania elvetiana Rinspeed se va prezenta la startul Salonului Auto de la Geneva cu un concept interesant care, spune compania producatoare, va revolutiona imaginea pe care publicul o are despre masinile electrice citadine. Conceptul a fost denumit oficial UC?, acronimul provenind atat de la "Urban Commuter", cat si de la expresia englezeasca "You see?" transcrisa in limbaj web.

Masinuta dezvoltata de elvetieni nu are volan, fiind comandata cu ajutorul unui joystick asezat central. Nu se cunoaste puterea maxima a motorului electric de sub capota, insa cuplul ajunge pana la un varf de 124 Nm. Desi are dimensiuni reduse (2.5 metri lungime, cu 20 de centimetri mai putin decat Smart Fortwo), Rinspeed UC? poate sa transporte doua persoane cu o viteza maxima de 110 km/h, autonomia totala a bateriei fiind de 120 de kilometri. Solutia inedita de transport este insa abordarea distentelor lungi prin transportarea masinii cu trenul, aceasta fiind incarcata in vagon printr-un sistem special destinat masinutei Rinspeed.

"UC? nu este doar o masina, ci o noua lume bazata pe retele care combina transportul individual si transportul public intr-un mod foarte inteligent. Vrem sa creem o comunitate de oameni care sunt deschisi unei noi definitii a mobilitatii", sustine Frank Rinderkneckt, directorul Rinspeed.

Compania elvetiana sustine ca a deschis deja discutiile cu numerosi producatori de nivel mondial care s-au aratat interesati sa "adopte" un model de serie bazat pe UC? in gama proprie.

via | Rinspeed

  • ...., miercuri, 16.12.2009 13:57
    ........

    fain