Ferrari dezvăluie noul monopost pentru sezonul 2015

Publicat vineri, 30.01.2015 13:22 de Daniel Popescu

Ferrari a publicat imagini cu noul monopost SF15-T cu care Sebastian Vettel şi Kimi Raikkonen vor concura în sezonul 2015 al Formulei 1.

Ferrari a prezentat vineri pe site-ul său oficial primele imagini cu noul monopost SF15-T cu care va aborda sezonul 2015 al Formulei 1. Deloc surprinzător, noul monopost păstrează culoarea predominant roşie a predecesorilor săi şi include mai multe logo-uri galbene ale Căluţului Cabrat.

Din punct de vedere al designului, partea frontală este cel mai mult schimbată, întrucât aceasta a fost coborâtă pentru a respecta noul regulament tehnic.

În plus, la fel ca şi alte echipe, Ferrari a îngustat puternic monopostul în partea din spate, element care permite o forţă de apăsare aerodinamică mai mare.

Aripa spate a suferit de asemenea modificări intensive cu scopul de a oferi o stabilitate mai bună în viraje şi pentru a genera un efect mai bun al sistemului DRS pe liniile drepte. De asemenea, Ferrari a introdus modificări şi la suspensii, pentru ca acestea să lucreze mai bine cu pneurile Pirelli. 

Ferrari speră să revină în lupta pentru cele două titluri mondiale şi l-a adus la echipă pe Sebastian Vettel, care îl înlocuieşte pe Fernando Alonso. Germanul a acceptat o provocare majoră, însă va avea însă o misiune dificilă după parcursul modest al echipei din ultimii ani. Cvadruplul campion mondial îl va avea drept coechipier pe Kimi Raikkonen, care a avut parte de un sezon modest în 2014 din cauza faptului că nu s-a adaptat la specificaţiile monopostului.

"Spatele monopostului este foarte diferit faţă de 2014, pentru că este mult mai îngust. Am reuşit asta prin munca în tunelul de vânt, dar şi datorită designului, şi am găsit un radiator care este mult mai eficient. Pentru fiecare centimetru pătrat al radiatorului am fost capabili să extragem o răcire mai bună", a explicat James Allison, directorul tehnic al Scuderiei Ferrari. 

Monoposturi de Formula 1 pentru 2015:

▶ Williams FW37: primele imagini

▶ Lotus E23 Hybrid: primele imagini

▶ McLaren MP4-30: primele imagini

▶ Mercedes W06 Hybrid: primele imagini

▶ Toro Rosso STR 10: primul clip video

▶ Force India: culorile monopostului

Sauber C34: primele imagini

Ghidul lansărilor noilor monoposturi:

▶ Toro Rosso - 31 ianuarie

▶ Mercedes - 1 februarie

▶ Red Bull Racing - 1 februarie

▶ Force India - 19 februarie

Ghidul sesiunilor de teste:

▶ Jerez - 4 februarie

▶ Barcelona - 19-22 februarie

▶ Barcelona - 26 februarie - 1 martie

Via Ferrari

  • ABC, vineri, 30.01.2015 13:29

    Arata mai bine ca si anul trecut, speram sa si mearga mai bine ca anul trecut.

  • Soxy, vineri, 30.01.2015 13:31

    Hat ... e cam uratel pana acuma cei de la williams au reusit un design cat de cat estetic dar sa speram ca SF15T este mai performant in comparatie cu MBW06 decat a fost F14T fata de MBW05 Forza Rossa!!!!

  • Ferrari, vineri, 30.01.2015 13:41

    Masinile de anu trecut, cu falusuri, cu furculite erau Miss Univers in comparatie cu dracoveniile de anu asta!!!!!

  • McLaren-Honda, vineri, 30.01.2015 13:46

    E ok și monopostul Ferrari..

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 30.01.2015 14:03

    Pare o masina decenta...

  • Suleyman Cunoscatoru, vineri, 30.01.2015 14:35

    F1 nu mai este ce era odata. Ce motor are acuma ? F1 erau cand aveau motor V12, V10... sau cel mult V8, acuma daca au cu 4 cilindrii sau v6, ca nu mai sunt la curent, sunt foarte nasoale. Se aud urat comparativ cu muzica produsa in anii 00. O sa ajungem sa vedem F1 in viitor cu motor 0.9 TWIN AIR, 0.9TCE si 1.0 ecoboost. Eu nu ma mai uit la F1 de vreo 2 ani. Pana atunci eram un mare fan si nu ratam nici o duminica pe TVR 1 fara sa vad F1, lasam orice treaba deoparte.

  • ayrton4ever, vineri, 30.01.2015 14:45

    @Suleyman... Daca erai mare fan, aveai habar ca in anii 80 s a alergat cu motoare de 1.5l turbo, V6... mai bine ca nu te mai uiti... un "wannabe" mai putin... si asa musteste site ul asta de "specialisti" frustrati :))

  • schumi, vineri, 30.01.2015 15:32

    Anual asta se pare ca si Alfa Romeo va reintra in Formula 1. Ca sponsor...:D

  • Kyro, vineri, 30.01.2015 16:02

    "Spatele monopostului este foarte diferit faţă de 2014, pentru că este mult mai îngust. Am reuşit asta prin munca în tunelul de vânt, dar şi datorită designului, şi am găsit un radiator care este mult mai eficient. Pentru fiecare centimetru pătrat al radiatorului am fost capabili să extragem o răcire mai bună", a explicat James Allison, directorul tehnic al Scuderiei Ferrari. Numa mie mi se pare ca aveau probleme mult mai importante la motorul ala decat racirea?

  • Mclaren_Mircea_1984, vineri, 30.01.2015 16:41

    Analistii F1 de la publicatiile straine sunt mirati ca monopostul Ferrari e "mai gras" (expresia lor, care face referire la masa voluminoasa mai mare pe lateral si in spatele monopostului) decat cel Mclaren, deoarece in 2014, situatia a fost exact inversa.

  • marius_kji, vineri, 30.01.2015 16:57

    E frumusica,seamana din profil cu Red Bull-ul de anul trecut(asa mi se pare).Eu as fi inlocuit culoarea neagra cu alb sau rosu,dar in fine mult succes le doresc ambilor piloti.Ciao

  • Suleyman Cunoscatoru, vineri, 30.01.2015 20:12

    @aryton4ever: Am uitat sa precizez ca doar de la sfarsitul anilor 90 pana prin 2010 sau ceva de genul am urmarit. Nu's la curent cu ce s-o petrecut demult. Scuze de rigoare !

  • 123, sâmbătă, 31.01.2015 15:15

    "‪#‎Ferrari‬: New engine 80 hp more powerful" sursa: https://www.facebook.com/FormulaOne2015?fref=nf

  • rommy f1, sâmbătă, 31.01.2015 16:27

    toţi vor să ajungă la capacităţile aerodinamice ale celor de la mercedes, sper să le iasă