Ferrari a vândut toate exemplarele extremului FXX K, deși fiecare a costat 2.5 milioane de euro

Publicat vineri, 05.12.2014 17:42 de Bogdan Mirică

Ferrari FXX K a impresionat publicul cu aspectul și performanțele sale extreme. Era și normal ca prețul să aibă tot o valoare extremă: 2.5 milioane de euro. Chiar și așa, toate unitățile au fost epuizate.

La numai câteva zile de la debutul extremului Ferrari FXX K, producătorul italian anunță că toate exemplarele supercarului au fost deja epuizate.

Pentru a păstra exclusivitatea lui FXX K, oficialii din Maranello și-au propus să producă doar 40 de unități, disponibile pentru comandă oriunde în lume. Oriunde și oricui ar fi avut în cont suma de 2.5 milioane de euro, prețul stabilit pentru FXX K. Clienți au fost, iar cel mai puternic Ferrari din istorie s-a epuizat în timp record.

Nicola Boari, directorul Ferrari Abu Dhabi a declarat că „mașina a fost cumpărată de clienți din întreaga lume, iar anul viitor va aduce exemplarele Ferrari FXX K pe circuit.” Italienii insistă că noul FXX K nu este doar o versiune extremă a actualului LaFerrari.

Însuși Boari susține că nu este doar o versiune de circuit. Cu toate că îmbunătățirile aduse lui FXX K recomandă mașina doar pentru astfel de experiențe. Nu este de mirare că timpul obținut pe circuitul de la Fiorano a fost de numai un minut și 14 secunde, cu 5 secunde mai rapid decât cel obținut de LaFerrari.

Noul Ferrari FXX K dispune de elemente de aerodinamică activă extreme, care pot să mărească apăsarea aerodinamică cu până la 50% în anumite situaţii. Astfel, la 200 de km/h, apăsarea aerodinamică are o valoare de 540 de kilograme.

La nivel mecanic, maşina prezintă o motorizare V12, aspirată normal, de 860 CP, susţinută de un motor electric de 190 CP. Împreună, cele două motoare formează un sistem hibrid de 1.050 CP şi ”peste 900 Nm”. Motorizarea de 6.2 litri fost modificată semnificativ şi nu mai are niciun sistem de limitare a zgomotului generat.

  • claudiu, vineri, 05.12.2014 18:19

    Imi trec multe idei prin cap,dupa ce am citit acest articol....chiar multe....ma intreb la urma,daca Ferrari ar face o copie tehnica a lui Aixam,coscorobeta aia,cu sigla lor, ar putea sa o vanda la un cca 20000 Euro?Astept diaspora,la nivel de Romania e o intrebare retorica.

  • @claudiu, vineri, 05.12.2014 19:25

    orice kkt ar vinde cu sigla ferrari ar vinde. oricum luca di montezemolo zice mai demult ca mai mult de jumatate din pret e sigla oare pe proprietarii de fxx kk i-au obligat sa ia optionale ca sa le dea masina

  • nume, duminică, 07.12.2014 21:56

    De fapt, doar 32 de unitati vor fi construite. Si nu, nu orice are bani poate cumpara o bucata.

  • nume, duminică, 07.12.2014 21:56

    oricine*.

  • lorinczi.thomas, luni, 08.12.2014 08:19

    Trebuie sa ma repet? http://www.automarket.ro/stiri/o-colectie-de-aproape-100-automobile-clasice-a-fost-regasita-in-franta-59120.html