Familia Q așteaptă un nou membru: Audi anunță noul Q2 printr-o imagine-teaser inedită
Cele trei SUV-uri pe care Audi le are în gamă în acest moment vor deveni patru în acest an. Noul Audi Q2 își pregătește debutul la Salonul Auto de la Geneva, iar germanii folosesc o fotografie de familie pentru a sublinia acest lucru.
Audi se pregătește intens de lărgirea familiei de SUV-uri. Iar dacă până acum era vorba doar de un zvon, informația se poate muta în sfera reală: Q2 e gata de lansare la Salonul Auto de la Geneva.
Deși Audi nu a confirmat oficial numele și locul lansării celui mai mic SUV al său, o fotografie pe care germanii au postat-o pe rețelele de socializare ne dezvăluie într-un mod inedit faptul că gama Q așteaptă un nou membru: locul liber din parcarea care conține un Q7, un Q5 și un Q3 este "rezervat". Peste imagine apare textul "În curând", element care nu ne oferă multe variante legate de locul și momentul în care vom vedea mașina care va ocupa locul rezervat: Geneva, 1 martie 2016, adică prima zi de presă a celui mai important salon auto european de la începutul acestui an.
Noul Audi Q2, care fusese confirmat încă din 2013 de oficialii mărcii germane, va reprezenta răspunsul Audi la valul de SUV-uri subcompacte lansate în ultimii ani de marii constructori auto ai lumii. Cum în zona premium nu există în acest moment decât Mini Countryman în acest segment, Audi mizează pe abordarea directă a unor clienți care și-ar dori un SUV de oraș, dar care nu au avut până acum ce să aleagă din oferta pusă la dispoziție de constructorii de volum.
Sub capotă, noul Q2 ar trebui să ofere diferite versiuni ale motoarelor turbo pe benzină de 1.0, 1.2 și 1.4 litri, în timp ce la capitolul diesel ne așteptăm la prezența unor versiuni 1.6 TDI care să ofere o altermativă pentru cei care preferă motorina. Există voci care anunță și o versiune hibridă e-tron derivată direct din cea a utilizată de versiunea e-tron a lui A3, dar și o versiune de performanță SQ2 despre care se zvonește că va utiliza motorul de 2.0 litri și 230 CP pe care îl vedem astăzi la lucru pe Audi S1.
Eu zic ca o sa fie Q1, nu are logica Q2