Facelift discret pentru Saab 9-3 şi motoare noi pentru 9-5
Saab va prezenta la Salonul de la Paris un facelift pregătit pentru 9-3 dar şi două motorizări noi, diesel şi benzină, pentru fratele mai mare, 9-5.
Pentru că vor mai trece cel puţin doi ani până când publicul va primi noua generaţie 9-3, Saab s-a gândit să menţină interesul publicului pentru actualul model. Drept urmare, Salonul Auto de la Paris va fi ocazia potrivită pentru a introduce un facelift în gama mezinului.
Constructorul scandinav a preferat doar un retuş discret, care nu alterează cu nimic designul modelului. Singurele diferenţe sunt făcute de noul spoiler frontal, cu prize de aer redesenate, pentru a modifica aerodinamica. Cu toate acestea, faceliftul aduce şi un set de jante cu trei raze, de 16 respectiv 18 inch, al căror design reprezintă o evocare a trecutului.
Principalele modificări se ascund însă sub capotă, acolo unde întreaga gamă de motorizări pe benzină şi-a îmbunătăţit performanţele de consum cu 7%. Nici dieselul 1.9 TTiD nu a fost uitat, faceliftul aducându-i motorului de 180 de cai un consum mediu de numai 4.5 litri şi emisii de doar 119 g/km, o reducere considerabilă, de la 5.6 litri/100 de km şi 149 g/km.
Versiunile diesel de 120 şi 150 de cai putere au fost înlocuite cu mai noile alternative de 130 şi 160 de cai putere, ce oferă valori ale consumului şi emisiilor identice cu cele ale dieselului de top. Gama de motorizări diesel şi benzină va putea fi asistată de o nouă transmisie automată cu şase rapoarte.
Saab a revizuit şi lista de dotări a modelului scandinav, oferind acum scaune anterioare încălzite standard, conexiune Bluetooth şi un indicator pentru schimbarea treptei de viteză.
Motoare noi pentru Saab 9-5
Constructorul cumpărat recent de Spyker va introduce în această toamnă şi două versiuni noi ale actualului 9-5. Sedanul primeşte un motor diesel 2.0 TTiD de 190 de cai şi o unitate pe benzină 1.6T de 180 de cai putere. Dieselul poate propulsa modelul până la 100 de km/h în mai puţin de nouă secunde şi promite un consum mediu de 6 litri la 100 de kilometri, cu emisii de 159 g/km.
De cealaltă parte, unitatea pe benzină oferă 230 de Nm pe o plajă de turaţii generoasă, între 2200 şi 5300 de rpm, şi promite în acelaşi timp un consum mediu de 7.8 litri/100 de kilometri, cu emisii de 179 g/km. Odată cu noile motorizări, Saab 9-5 oferă clienţilor săi şi o paletă de culori ceva mai generoasă, cu 11 nuanţe, dar şi sistemul Adaptive Cruise Control.
În România motorizările sunt deja disponibile, eticheta de preţ fiind fixată la 28.690 de euro fără TVA, pentru diesel, şi la 27.490 de euro fără TVA, pentru benzina de 1.6 litri.
motorul 1.6 turbo de pe Saab 9-5 are si functia "Over Boost" care ridica cuplul motor de la 230 nm la 266 nm timp de 5 secunde.