EXCLUSIV: Dacia SUV, spionat in Suedia
Automarket va prezinta, in exclusivitate pentru Romania, fotografii din testele prin care inginerii romani si francezi dezvolta viitorul SUV al gamei Dacia.
In timp ce fanii marcii continua sa faca presiuni asupra oficialilor Dacia pentru ca acestia sa scoata o versiune cat mai fidela a conceptului Duster pe piata, inginerii si pilotii de test ai constructorului roman si ai celor de la Renault testeaza de zor in nordul Peninsulei Scandinave sasiul viitorului model din gama, SUV-ul care va iesi pe piata in primavara anului viitor.
Iar colaboratorii nostri de la CarPix s-au aflat ieri la locul potrivit pentru a fotografia testele de sasiu ale noului model.
Desi din imaginile alaturate ati putea trage concluzia ca viitorul model Dacia va fi o strutocamila care isi va baza designul pe formele angulare ale lui Logan, nu este cazul sa va impacientati: ce vedeti este un test de sasiu al noului SUV, caroseria avand rol de camuflaj pentru acesta. De altfel, din informatiile pe care le avem, viitorul SUV isi va trage seva din liniile lui Sandero, cu usoare tendinte de design preluate de la conceptul Duster, prezentat in premiera acum trei saptamani la Geneva.
Foarte interesant este faptul ca sasiul viitorului SUV este clar mai mare ca dimensiuni decat Loganul care s-a "cocotat" pe acesta, ceea ce ne arata faptul ca noul model Dacia se va baza, foarte probabil, pe o platforma total diferita decat cea destinata actualei familii de modele din gama constructorului roman. De altfel, informatii interne ne arata ca vorbim de platforma lui Nissan X-Trail, viitorul Dacia SUV - al carui nume nu este cunoscut - urmand sa imparta si o mare parte dintre motorizarile modelului nipon. Aceasta ipoteza exclude din start o eventuala asemanare a noului SUV cu conceptul Steppe, prezentat acum trei ani la Geneva.
Viitorul model va fi construit atat in Romania, la uzina Dacia de la Mioveni, cat si in Brazilia si Rusia. In functie de evolutia pietei si de cea a cererilor pentru SUV, producatorul roman ar putea lua decizia de a suplimenta numarul siturilor de productie cu cele din Maroc sau din India.
Preturile pentru noul SUV nu sunt cunoscute pana in acest moment, zvonurile aratand un pret de pornire de circa 11.000 de euro pentru modelul romanesc, ceea ce l-ar transforma automat in cea mai abordabila varianta din segmentul sau. Versiunea de baza nu va dispune insa de tractiune integrala, aceasta fiind o optiune de care se vor bucura exclusiv echiparile de top ale gamei. In ceea ce priveste motorizarile, noul SUV se va baza pe unitati cu puteri intre 75 si 115 CP, modelul Dacia devenind astfel cel mai puternic creat vreodata in uzina de la Mioveni.
-
dani, miercuri, 25.03.2009 03:56@anonimul
vai de capul tau amice.esti complet pe langa, chiar cretin m-as risca sa zic. de ce ai crede tu ca viitorul suv v-a fi pur si simplu un logan cu garda ridicata si roti mai mari ?
-
asul, miercuri, 25.03.2009 04:41
e un mare fasssss :))))
-
eugen, miercuri, 25.03.2009 04:44
E cea mai urta masina din lume vai mama lor
-
kleos, miercuri, 25.03.2009 06:03????
Asta-i Logat tunat:))
-
R, miercuri, 25.03.2009 07:20@dani
:)))))) aI dreptate dani, dar intre timp cred ca s-au mai gasit 2 "anonimi" daca nu si mai rau :)))))
-
Marse, miercuri, 25.03.2009 07:23Stupid people
Sa mor daca sunt fun DACIA. Dar mare adunatura de prosti retardati mai sunteti daca va uitati la poze fara sa cititi si literele, manelistilor. Scrie foarte clar: "testeaza de zor in nordul Peninsulei Scandinave sasiul viitorului model din gama" E chiar asa greu sa intelegeti cum se construiesc automobilele??? Bine ca va dati repede cu parerea!
-
MaxSpeed, miercuri, 25.03.2009 07:24Cata prostie
Bai tembelilor, cititi naibii articolul inainte de a comenta. Pe cuvant, la cei ca voi ar trebui sa li se taie internetul daca nu altceva ...
-
nebunul09, miercuri, 25.03.2009 08:38:)))
cred ca doi suedezi au vrut sa isi faca niste masini de distractie la bani putini si ce altceva sa sa modifice decat banala dacie logan :))). sincer si eu mi-as face de cap cu o astfel de masina.
-
Costin, miercuri, 25.03.2009 08:40Ce nostim!
Masina asta (sau cel putin una identica) circula pe strazile Pitestiului in probe de prin noiembrie. Ma mir ca abea acuma ati "descoperit-o" si la cateva mii de km departare.
-
Andrei_VVB, miercuri, 25.03.2009 08:59
E bun si www.daciaclub.ro la ceva nu?
-
dumbravaandrei, miercuri, 25.03.2009 09:01poze vechi de cand haul si dudaul
Eu parca am vazut exact acelasi poze pe site-ul asta si acum un an... le mai scoateti de la naftalina???? cu un an inainte deobicei bagi in teste masina facuta cap-coada (sasiu+motor+caroserie+...) Ma abtin de la alte comentarii, dar vreau sa le zic carcotasilor ca cel mai ieftin suv vandut in romania la ora actuala incepe de la 13000 de eur FARA TVA
-
rares, miercuri, 25.03.2009 09:01poze
FOARTE TARE. Nu atat masina cat faptul ca au reusit niste oameni sa o gaseasca tocmai in Finlanda. Tin sa felicit fotograful pentru aceste poze foarte clare.
-
Mircea, miercuri, 25.03.2009 09:12
Asta-i Logan 1.5 dci modificat :))) Urat, foarte urat. Chiar si numai pentru testarea sasiului
-
Andrei, miercuri, 25.03.2009 09:12CAPRA
CAPRA ROMANEASCA!!! Nici nu puteai sa te astepti de la altceva :))))
-
zeus, miercuri, 25.03.2009 09:27porcarie
da da eu nu vad diferenta intre loganul care este acum si SUV decat garda mai ridicata care asta poate sa fac si omu' acasa in atelierul lui. O mare porcarie
-
Dan, miercuri, 25.03.2009 09:27poze
Nu vedeti ca asta-i doar sasiul, ati fi vrut sa o arate in totalitate. Caroseria se lucreaza la Pitesti, acum fac probe doar la sasiu si motor pentru a vedea cum se comporta in conditii grele de drum. Dar asta puteau bineinteles sa o faca si in Romania, nu cred ca ar fi interesat pe cineva foarte mult. Oricum asa cum arata seamana un pic cu Lada Niva.
-
Eu, miercuri, 25.03.2009 09:27nu va arata asa
Terminati mai cu prostiile astea.Pozele au mai bine de un an.Acolo fac ceva teste pe sasiu care va fi acelasi ca la suv dar nu va arata asa e mult prea penibil.
-
URAGANU, miercuri, 25.03.2009 09:34L O L
daca asta e SUV atunci cineva de la Dacia este foarte inteligent. Daca ei vor vinde asta pe post de SUV atunci sa mor de nu devin FAN Dacia peste noapte. :))))))))))) Multumim pt articol, dovediti ca sunteti cei mai buni.
-
Designer, miercuri, 25.03.2009 09:46Masina din fotografie
Este foarte uzual sa fie testata o masina sub caroseria unui model aflat in productie , mai ales ca are un ampatament identic cu dacia logan ( aceste este suficient de mare ) . Nu acesta este forma SUV-ului , stati linistiti . Ca stil o sa fie o continuare a liniei incepute de Sandero . Cred si eu ..puteti sa ma credeti sau nu :-P
-
bustiuci, miercuri, 25.03.2009 09:46it is a fake
Cred c? autorul (autorii) articolului au luat ?eap?. Impresia mea este c? un nene din Suedia ?e-a luat ma?in? din Fran?a ?i a modificat-o ca s? fie mai ?mecher. S? fim serio?i dac? chestia aia este SUV p?i eu m-am n?scut din p?rin?i români ?i sunt chinez.
-
Accedia, miercuri, 25.03.2009 09:48
Ala e un logan normal unde vedeti voi ca e SUV ???
-
anonim, miercuri, 25.03.2009 10:05SUV
Nu inteleg totusi de ce se mai chinuie sa faca un SUV fiindca actualul logan si asa e cat un SUV, sau hai poate exagerez, un SUV are garda la sol cu 2-3cm mai mare decat loganul :)). Daca astia de la Dacia o sa puna motor de 75CP pe un SUV sunt tari; cred ca daca trebuie urcata vreo panta, va trebui impinsa masina.
-
Nikki, miercuri, 25.03.2009 10:06WTF?
Porcaria asta e SUV? Asa si-a inaltat harbul de dacie un unchi de la tara, sa poata cara sacii de cartofi. Urat, urat, urat. Eu zic sa va concentrati pe Logan, lasati-o-n SUV-ul ma-si! Abia ati trecut examenul de carnet cu Logan si va visati Nissan!
-
gabi, miercuri, 25.03.2009 10:11intrebare
Are roti de caruta???
-
gigi, miercuri, 25.03.2009 10:22pffffffffffffffff
:)))) cea mai mare porcarie
-
Coman, miercuri, 25.03.2009 10:24nu
Voi chiar nu vedeti ca este un logan cu rotile scoase in afara? Mai sunteti si jurnalisti. Ba sa va fie rusine!
-
VAly, miercuri, 25.03.2009 10:27Sunteti varza rau
Masina asta a mai aparut pozata acum mult mult timp. Te astepti ca redactorii articolelor auto sa citeasca si ei, dar pauza. Primesc o poza, fac niste comentarii din burta si gata articolul. Profesionalism la nivel inalt.
-
Andy, miercuri, 25.03.2009 10:31sa vedem ce poate
Off topic : Marea majoritate a celor care au comentat aici probabil nu stiu sa citeasca din moment ce nu au reusit sa isi faca o parere decenta despre ce apare in poze. On topic : Asteptam poze cu caroseria ca sasiul oricum nu o sa-l vada nimeni :D
-
alin, miercuri, 25.03.2009 10:34vai de voi astia de la automarket
fratilor de cand ati ajuns la concluzia ca ala e suv? ca si-a inaltat omu masina...gata frate si-a facut suv....bah sunteti niste incapabili...e clar ca e logan dar s-a fraierit cand si l-a cumparat si si l-a facut "SUV" adik si-a pus ceva bare de protectie la sicriu pe roti.....inaptilor
-
gigi, miercuri, 25.03.2009 10:45
Arata beton ...e super meserias ca si reno ala renumit .....o sa rupa vanzarile o sa vedeti voi.
-
Paul, miercuri, 25.03.2009 10:54
E clar, mai mult de jumatate din cei care au postat aici sunt analfabeti. Au recunoscut doar cuvintele Dacia si SUV din 2 motive: pentru ca au Dacia si telul lor in viata e sa aiba SUV. In rest au vazut o poza si gata.
-
Gica, miercuri, 25.03.2009 10:58multa prostie
Oare atat de multi prosti traiesc in Romania asta! ma ia groaza! Mars la scoala prostalailor!
-
dacia suv, miercuri, 25.03.2009 11:09re
Ala nu e SUV in veci, e un logan monster truck. Nici macar nu are tractiune integrala, pe spate se vede puntea simpla.
-
originallvu, miercuri, 25.03.2009 11:37Bravo !
Se spune ca "o imagine face cat o mie de cuvinte" dar e bine sa mai si citesti. Si daca citim articolul reiese ca oamenii astia testeaza sasiul care se pare ca va fi cel de la X-trail , nare nici o treaba caroseria folosita aici cu produsul final pentru ca este mai mica, se vede si in poza nr. 8. Hai sa asteptam lansarea lui si sa vedem ce iese.
-
ascona, miercuri, 25.03.2009 11:40OF DOAMNE
NE MAI MIRAM DE CE MERG TOATE ASA PROST IN TARA ASTA.PAI CUM MAMA DRACU SA NU MERGA PROST CAND 90% DIN CETATENII ACESTEI TARI SUNT ANALFABETI,INCULTI,MANELISTI ETC. NU SUNTETI IN STARE SA CITITI CATEVA RANDURI, VA UITATI LA POZE SI " Voi chiar nu vedeti ca este un logan cu rotile scoase in afara?" SAU " Porcaria asta e SUV? ".MARSI LA CLASA 1 SI INVATATI SA CITITI
-
Alex, miercuri, 25.03.2009 11:48...
E orice altceva numai nu SUV. Caroseria e aia de pe Logan, mai degraba as numi asta un experiment!
-
DNI, miercuri, 25.03.2009 11:49Mare gradina lui Dumnezeu!!!
Mare gradina lui Dumnezeu!!!
-
un oarecare, miercuri, 25.03.2009 11:53despre SUV
SCRIU PENTRU TOTI ANALFABETII CARE NU STIU SA CITEASCA SI CARORA LE-A POVESTIT BUNICA ARTICOLUL ASTA. POATE DE AIA NU AU INTELES!! CE VAD EI IN POZA, EO CARCASA DE LOGAN CARE ACOPERA (ASCUNDE) PLATFORMA PENTRU VIITORUL SUV!!!! SUNT DOAR PROBE PENTRU SASIU.... CUM SCRIE IN ARTICOL, CAROSERIA VA FI ALT MODEL!!! CITITI CU ATENTIE!!!!!
-
Valentin, miercuri, 25.03.2009 12:07e de rau !!!
E de rau, rau de tot ! Ma deprima cumplit faptul ca majoritatea comentariilor denigratoare sunt scrise de cei care urmeaza sa populeze strazile Romaniei. Mi-am luat gandul de a mai pleca din tara sa-mi implinesc visurile dar ma ingrozesc in ce lume voi trai aici in continuare. Cred ca sunteti marii admiratorii ai "Cocalarilor de Dorobanti" si va umpleti de mandrie ca sunteti privilegiati ca ati vazut asememnea creaturi pe strada. Dar sa faceti ceva cu adevarat de valoare sau macar sa munciti simplu, NEVER. Sunt printre cei extrem de putini care au vazut plansele cu noul SUV si va garantez ca e foarte ok si mai are si ceva tehnologie japoneza in el. Daca tot nu stiti ce vorbiti mai bine aruncati un ochi prin serviceuri de Dacia si o sa vedeti si voi ca sunt cam goale. Doar la tinichigerie o sa vedeti ca e plin. La mecanica e pauza. Nu in ultimul rand faceti un drive test comparativ cu Loganul si orice alt model de masina din aceeasi clasa dar pe drumuri de tara, eventual neasfaltate pline de denivelari si gropi si vorbim dupa aceea.
-
page, miercuri, 25.03.2009 12:34mda
astept rezultatul filnal:|
-
Sonky, miercuri, 25.03.2009 12:45SUV
@Valentin ...foarte corect.Pentru romani Loganul e o masina ok,dar noi o denigram.Vad ca e plin forumul de amatori de carti cu poze ( de colorat) Bmw isi testeaza sasiul viitoarei serii 3 sub platforma actualului serie 3. Logan SUv o sa fie destul de interesant ,cu ce nu sunt eu de acord cu SUV cu 2 roti motrice ...atunci ce rost mai are ca am garda mare...pentru mine suv nu inseamana urcat borduri.
-
Gogu`, miercuri, 25.03.2009 12:45n-ai cu cine ma...
bai astia cu comentariile....sasiul va fi folosit pe SUV....nu asa va arata masina...capete seci... :-??
-
abg, miercuri, 25.03.2009 12:45suv suv
bai oamenilor e doar platforma tehnica a viitorului suv..puteau bine mersi sa i puna o caroserie de super nova..sau io stiu ce....ei testeaza in felul acesta puntile...sandero impartind aceleasi elemente tehnice cu loganul..de aia e caroserie de logan..si p loganurile astea inalte le am vazut din decembrie intre pitesti si brasov.....se vad si diferentialele la ele..deci e pe bune va fii suv dacia
-
Florin, miercuri, 25.03.2009 12:56bine ca are articolul poza........
nai cu cine, sunt niste romani...
-
Gicu, miercuri, 25.03.2009 12:57mda
DOMNILOR , DACA VRETI SA VEDETI MASINI URITE , UITATI-VA LA MERTAN , AUDI SAU BMW. LASATI DACIA , EA SE VINDE CEL MAI BINE SI IN ROMANIA SI iN STRAINATATE .
-
andr3i, miercuri, 25.03.2009 12:59logan
saracia asta de masina se poate numi SUV si unde mai pui k pretu pleaca de la 11 mii de euro in sus - kiar sunt nebuni astia de la Dacia, mai bine ei un pick-up 4x4 si cu ala kiar poti sa te bagi peste tot. va salut.
-
Costin, miercuri, 25.03.2009 13:14@andr3i
100 milioane de spermatozoizi si tu ai fost cel mai rapid? Poze vad ca stii sa vezi, dar sa citesti, cam greu, nu? Ce sa mai vorbesc de ideea de a intelege ceea ce ai citit. Poporul asta merita un singur lucru: golita de oamenii cu cap si pe urma un virus care sa-i rada pe cei ramasi.
-
Dpp, miercuri, 25.03.2009 13:35CITITI ARTICOLUL
Dragi varzari , inainte de a comenta , cititi articolul . Este vorba despre sasiu , nu despre caroserie . off off
-
drev, miercuri, 25.03.2009 13:36
ba numai ratati care iau ei apararea la logan ca nu cititi etc da sateti varza voi mare patrioti loativa voi saracilor logan dar marea majoritate mergeti cu rtb si va dati foarte iportanti voi ratatilor
-
vecinu de la 3, miercuri, 25.03.2009 13:43jale mare in romania
Off topic: ma bucur cand vad ca mai sunt oameni capabili sa citeasca in tara asta dar ma crucesc cand vad atatia analfabeti si dobitoci care nu stiu care e diferenta intre sasiu si caroserie dar sunt mari cunoscatori in ale mecanicii designului auto etc. mai deschideti si voi un dictionar ceva si lasati dracului messengeru' asta ca va tampeste dobitocilor si incultilor. jumate din care au postat aici de genu " lol logan cu roti de caruta " sau " de asta pot sa fak si yo aksa" sunt niste copii fara parinti si viitor care nu au mai mult de 16 ani si cei care au postat chestii de genul celor de mai sus si au pest 18 ani ar trebui dati afara din tara. exilati On topic: asteptam sa vedem caroseria masinii cum va arata. respect celor care stiu sa citeasca. @sonky: ai dreptate la faza cu doar 2 roti motorice dar din cauza ca versiunea de baza va fi asa de ieftina va avea tractiune doar pe 2 roti( eu as prefera sa fie pe spate) O zi buna!
-
vecinu de la 3, miercuri, 25.03.2009 13:46of
in cele 2 minute cat mia luat sa postez comentariul a mai aparut un analfabet cu un comment idiot tare. bravo dobitocule
-
cristi, miercuri, 25.03.2009 13:55dacia suv
oare sa aiba modelul testat si alta motorizare? se vede si o "umflatura" pe capota. o fi sasiul mai greu si or fi incercat sa puna un motor de vreo 2000 diesel pe el... cine stie... pana nu avanseaza proiectul sau producatorul nu ne da nici o veste nu putem stii. ca si garda la sol nu prea e cine stie ce si tinde sa fie mai mult o masina city probabil ceva in clasa nissan x-trail, toyota rav etc... mini suv-uri
-
Bogdan, miercuri, 25.03.2009 13:56...
Asta arata a SUV =))
-
stefan, miercuri, 25.03.2009 14:54haha
hahahaha au ajuns astia sa faca si crossover bazat pe logan
-
ioio, miercuri, 25.03.2009 15:19drev
tu ai pus capac, pe cuvant! As fi vrut sa ma abtin, dar esti culmea PROSTIEI! Zau, intr-o zi ai sa ajungi presedinte, viata asta pacatoasa pe care o traim in tara asta de manelisti inculti dar cu tupeu ne-a demonstrat-o!
-
je, miercuri, 25.03.2009 15:19pt retardati
Pt toti cei cu putini neuroni care au postat aici si carora li se pare ca e doar un logan cu garda ridicata, le transmit un sincer si calduros SA MURITI! Cine citeste si altceva, stie ce am vrut sa spun ... :) In rest, numai bine, si in loc sa va bucurati ca in Romanica inca se mai produce ceva, voi sariti ca gainile. Si pt toti cei care vor sari ca sunt un proprietar de logan, o sa le enumar numai masinile pe care le am acum: Touareg 2,5 TDI, Zafira DTI si Fiat 500. Si chiar daca citesc posturile de pe acest site inca de la lansare, de data asta chiar nu m-am putut abtine sa nu postez, in conditiile in care vad ca se aduna toti oligofrenii de pe net si debiteaza numai ineptii.
-
ionut, miercuri, 25.03.2009 16:36
"drev la 25.03.2009 (13:36) ba numai ratati care iau ei apararea la logan ca nu cititi etc da sateti varza voi mare patrioti loativa voi saracilor logan dar marea majoritate mergeti cu rtb si va dati foarte iportanti voi ratatilor " Asa arata, oameni buni, viitorul tari noastre. Priviti-l, asta e. Specimene subumane de genul asta te fac sa te intrebi daca mai are vreun rost sa mai stai in tara asta.
-
george becali, miercuri, 25.03.2009 16:58
Se spune ca mama prostilor e gravida tot timpul. Dupa ce am citit unele comentarii de aici cred 100% acest lucru.Sa te mai intrebi de ce au existat in tara asta chestii gen "Caritas" ,''FNI" etc.Cred ca ar fi fost pacat sa nu existe,macar pt idioti ca cei de aici care se uita doar la poze si nu citesc nimic.
-
andrei, miercuri, 25.03.2009 16:58:))
E doar platforma de la SUV cu o caroserie normala. Oricum nimik nou exista una asematoare si in Pitesti (cu numere de probe) care se plimba noapte prin oras... Deci nimik nou
-
dragao, miercuri, 25.03.2009 17:03pff..
e o gluma ....da ce glumaaa:))
-
andr3i, miercuri, 25.03.2009 17:37@ cosmin
bah hahalero nu mai sari de cur in sus saracule care ai si tu un logan 1.4 vai de mama lui care ai dat pe el 5000 euro. asta ti se pare tie SUV, adica sa te intreb ce inseamna SUV ?
-
marius, miercuri, 25.03.2009 17:42imi place
mie im place masinuta la 7.000 - 8.000 de euro nici rolls royce nu face masini mai bune
-
ioio, miercuri, 25.03.2009 17:55@andr3i
....dupa ce ca nici nu stii sa citesti nici de inteles nu ai inteles nimic.incearca doar sa numai scrii nimic, te rugam noi frumos..si nu esti singurul :(
-
TEMBELUS REX......, miercuri, 25.03.2009 17:55DESPRE DACIA
Da e cam scumput dieselul...insa ar trebui cand faceti o comparatie .....sa puneti alaturi diesel cu diesel , masini din aceeasi clasa, acelasi target etc. AM LOGAN SI NU REGRET ...din ala de 6 400 de euro chel....daca ar fi sa mai iau o data o masina la fel as lua din nou tot logan sedan benzina - tot 1,4 in ciuda celor care spun ca e lenes....(nu ma intereseaza viteza) si oricum nu motorul e de vina ci rapoartele din cutia de viteza ..dar e alta discutie..... Concluzie cand cumparati DACIA - recomand cu caldura: 1.incadrati-va undeva pana in 9 000 de euro 2. Luati SEDAN ca e mai aproape de pretul "corect" . Nu se justifica diferenta de pret pana la MCV si SANDERO. Lasati faza cu banchete rabatabile....sedanul e suficient... 3. LUATI BENZINARE nu dieseluri.....dieselurile sunt prea costisitoare la achizitie si intretinere, taxe mai mari (cilindree mai mare, CASCO mai mare - masina mai scumpa etc.) 4. Lasati figurile cu DOTARI .....nu aveti nevoie de geamuri electrice, oglinzi electrice , computer de bord sau aer conditionat (luati varianta de vopsea alba - e si mok pe deasupra) Va e suficient un ABS si doua airbaguri ......... 5. In rest (apa, paie si bataie) adica benzina de 95........mergeti normal si veti obtine si consumuri normale.... serios
-
cosmin, miercuri, 25.03.2009 18:32@ andr3i
In primul rand, mucosule, oamenilor mai in varsta te adresezi cu domnule. In al doilea rand, se pare ca esti suficient de retaradat din nastere sa nu-ti dai seama nici acum ce prostii vorbesti. Masina din poze nu e varianta finala, ci e un mule, adica magar pe englezeste (ce esti tu"hahalero") sau o combinatie intre un sasiu nou si o caroserie veche pt a fi testat sasiul. In al treilea rand, tu si restul cocalarilor mucosi incetati sa luati lectii de dictie de la gigi becali. Iti urez un calduros hai sictir si marsh la ...
-
gigi, miercuri, 25.03.2009 18:36vrajala
aceasta e o poza foarte veche....k de knd a aparut logan se zvionea ceva despre o dacie suv...mda asta suv logan cu rotzi de dimensiuni mai mari foarte subtziri si scoase in afara shi ceva protectzie care ar vrea sa fie intruna cu aripa prinse in cateva suruburi...:))si ceva becuri puse de asupra dak tot e suv sa copieze ceva shi de la dodge`urile americane...vechi...un francez foarte inventiv care sia luat un logan ...shi sa plictisit plus k dak vad mai bine e shi logan 1.5 dci cu nici o dotare dak se poate spune dotari la logan....(computer bord geamuri electrice shi alte chestii la logan la alte marci is ceva normal nu dotari)
-
ioio, miercuri, 25.03.2009 19:53bate saua sa inteleaga iapa
atunci poate ne spui si noua, prostilor, ce cauta laptop-urile pe bord, de ce sunt doua masini identice cu numere identice. In rest, Gigi, esti pe aproape...asa, cam ca planeta Pluto pe langa Soare.
-
Paull, miercuri, 25.03.2009 20:13ce SUV?
un logan cu roti mai mari. cred ca am vazut bine si "1.5 DCi"... nu se poate sa numim prostia aia SUV. De tractiune integrala nici nu are rost sa vorbim. Imi aminteste de masina aia sovietica mica, verde si cu roti mari.
-
GIGI, miercuri, 25.03.2009 20:28
Daca nu va bateti tot de geaba :))))))))))))
-
ioio, miercuri, 25.03.2009 20:35'mnezeule...
de unde ii mai scoti?...masina aia mica sovietica, verde si cu roti mari...referirea e la Niva, cred. Una dintre adevaratele SUV-uri, iesita inainte sa inventeze Occidentul termenul de SUV. Pacat de sistemul de rulare prea teapan si de designul de tanc....de geaba???
-
cristi, miercuri, 25.03.2009 20:43fabulos!
absolut fabulos! pe bune, bate orice comedie noua cu nuditate gratuita. cititul comentariilor pe automarket, ma refer. mai ca nu mi-au dat lacrimile... n-are rost baieti, degeaba explicati, ca poate vede unul din ei si, poate, intelege, dar ceilalti care intra, vad poza si posteaza, nu o sa citeasca alte commenturi, o sa dea din coada bucurosi ca si-au exprimat parerea public.
-
Niny, miercuri, 25.03.2009 21:38Incredibil
Citind toate comentariile de mai sus, am ajuns la concluzia ca o mare parte din cei care posteaza aici nu stiu pe ce lume traiesc, sau vor sa se dea despteti ca sa iasa in evidenta. Dupa ce se scrie in vreo 10 commuri, ca nu asa va arata SUV-ul, toate pozele ilustrand testarea partii tehnice, tot se mai trezeste cate un destept sa zica: "Ala nu e SUV in veci...", etc. Vai s-amar.
-
andr3i, joi, 26.03.2009 00:41Logan
@ cosmin, nu stiu care din noi ar trebui sa ia lectii de dictie, in primul rand ar trebui sa nu te mai intereseze parea celorlati despre orice subiect. e parea fiecaruia si e personala si daca nu esti de acord taci din gura ca nu te obliga nimeni sa le citesti. si daca ai logan inseamna ca atat iti permiti si ti se pare k loganu e Bugatti Veyron inseamna ca esti ce-l mai fericit... eu iti urez multa sanatate.
-
ALX.CT, joi, 26.03.2009 01:17
Sunt curios daca e sasiu de Logan Picku-up imbunatatit,sper sa scoata si un SUV,OFF-ROAD etc.ideea e sa faca ceva (ca alti producatori isi dau oamenii afara,asa macar ai nostri lucreaza). @andr3i (probabil nu ai auzit de E) prietene e vorba de "sasiu" (coloana vertebrala a masinii) "jeepu" de la Dacia o sa arate altfel.
-
LauXid, joi, 26.03.2009 01:32off Doamne
Bai fratilor .....Intelegeti..asta nu e SUV ....e un logan normal ..cu sasiul care ar putea fi ptr SUV-ul ce va apare....scrie clar in articol .....CLAR CA SUV-ul nu va avea nimic in comun cu ce se afla in poze....in orice caz...daca va uitati in poze se cunoaste clar sub ea ca nu are sasiul de logan ....... mie imi place de astia de la dacia ca o duc bine ....loganu are succes mare ....in europa ..spre deosebire de alte firme de masini care isi inchid portile fabricilor in perioada asta......bravo lor ..... am inteles ca si in germania au succes mare..de cand cu programul rabla ....... e bine asa....ca asta ne-ar mai lipsi ..sa inchida si fabricile de la dacia .....mii de someri ar fi cireasa de pe tort ptr criza asta in romania ...ma rog....sunt offtopic rau cu chestia asta...imi cer scuze.... Vreau DUSTER FRAAATEEE.....chiar sunt curios ce decizie vor lua...
-
Timisoreanul, joi, 26.03.2009 01:57Nivelul de prostie din aceste comenturi m-a facut sa scriu cate ceva..
Vad ca suferiti,foarte rau cu masinile voastre.Suv nu stiu sigur daca va fii,mai mult un cross-over,dar speram sa fie suv,si suv nu inseamna X5,x6 (alea sunt masini de fitze cu basini in ele,niste Balene sport,vrei senzatie ? Cumpar frate un subaru impreza Sti daca vrei sa te dai sport,dar neamu roman stie doar bemveu,sau un evo sa simtiti si voi in viata voastra un motor turbo benzinar de un litraj peste 2L) Revenind la Dacia,e bine,o sa avem si 4x4 :D. Tot asa,e bine ca Renault trage Dacia dupa el desii e o sora mai mica (dacia) tot se vinde bine in Franta,Germania. Ba GIGI arata-mi tu o masina care e full adica toate dotariile sa luam logan 1.6 16v prestige(105 cai, abs bosh 8.1+afu,air-baguri sofer,pasager dreapta,air-baguri laterale fata,geamuri electrice,oglizni electrice,mp3,boxe alea alea) si sa coste cam ~9600 de euro. Masina sa fie noua si sa fie din acelasi segment cu loganul,sa fie la fel de sigura ca loganul adica 3 stele euroNcap,sau punem 3 jumate daca e cu air-baguri laterale)...Zii frate alta masina.
-
cosmin, joi, 26.03.2009 08:56
@andr3i Mai "hahalero", tot mai dai din clanta? De unde kilu Maritii tragi tu concluzie ca am Logan? Ai vazut aseara intr-un film cu Emanuelle? Deci sa inteleg ca esti fara speranta, de nici acum nu observi ca masina din poze nu e varianta finala, ci e model de testare (sasiu model nou cu caroserie de Logan)? Tu stii ce inseamna sasiu si caroserie? Stii cum sunt imbinate, stii ce reprezinta fiecare, ce componente au? Pariez ca nu stii nici macar ca ce ai intre picioare poti folosi si pt altceva in afara de facut LB. Faci umbra lumii degeaba copile, respiri aerul altora, consumi mancare degaba, doar ca sa te tina in viata! Tu si restul celor care nu sunt in stare sa inteleaga decat manele, bemveu, suv, sorinel pustiu cordit si dan burscu in c*r. Doamne, ce-am ajuns sa ne strofocam sa explicam retarzilor ce scrie de fapt in articol. Draga Automarket, va rog eu frumos, scuzati-ma de limbaj, dar faceti ceva cu oligofrenii astia. Dati-le ban, reject, delete, off, ceva.
-
ioio, joi, 26.03.2009 09:13curatenia de primavara
in sfarsit niste oameni NORMALI si-au luat inima in dinti si au inceput sa scrie! Unde ati fost pana acum??? In fine, cel mai bine ar fi ca postarea unor comment-uri sa fie conditionate de inscrierea pe site. In felul asta nu ar posta toti retarzii. Sau poate or sa fie destui, dar mult mai usor de identificat si de trimis la colt. Nu ar fi si mai bine pentru Automarket?
-
munca, joi, 26.03.2009 10:49SUV PE NAIBA
ce SUV?? asta e logan curat, cu roti mai mari si garda ridicata, si NUMARUL E DE FINLANDA!!!, ziaristii lui peste
-
abg, joi, 26.03.2009 10:58@munca
citeste bai ca lumea...zice de sasiul viitorului suv.....stim si noi ca e logan avem ochi!da multumim ca ne-ai luminat...ziua aceasta nu ar fii fost la fel fara comentariul tau..si sunt numere de Franta apropo
-
Dpp, joi, 26.03.2009 11:28@ioio
au fost comentarii de oamenii normali , insa s-au amestecat printre aberatiile lui gutza, puta madre ,gigolo italiano sau mai stiu eu ce. Stai calm , oameni normali (inca) mai exista , doar ca sunt mai greu de reperat :)
-
ada, joi, 26.03.2009 15:284x4
la bani astia poti sa iti cumperi o Skoda Octavia 4x4 din 2005 si nu se compara cu SUV-u astora de la Dacia.
-
andr3i, joi, 26.03.2009 15:31@ cosmin
hoooo saracule ce te-ai prins asa... ia-ti loganu 4x4 si sa ti-l bagi in c... :)):)).
-
pitrus, joi, 26.03.2009 16:03Dacia SUV
stimate redactor, pozele prezentate sunt poze ale vechiului Logan, de atunci a suferit un face-lift atat la partea fata (grila fata, faruri, etc ), cat si la partea din spate ( portbajaj, stopuri, etc). E absurd sa crezi ca noul model va pastra caracteristici vechi ale masinii...In plus, SUV-ul va arata complet diferit.. Mai mult,un detaliu care iti sare in ochi: masinile din poza au inca sigla veche Dacia, care a fost schimbata de ceva vreme... Ar fi de recomandat verificarea informatiilor inainte de publicare, altfel risti sa nu mai fi credibil la articolele viitoare... Sau a fost facut cu buna intentie pentru a te distra pe seama reactiilor cititorilor?
-
Durlea Frizeru', joi, 26.03.2009 16:10@pitrus
Nea "pitrus" esti prost ca noaptea! Cine ma sustine?
-
Gheorghe Cheliosu', joi, 26.03.2009 16:12@ prostu de pitrus
Domnu frizer, Desi nu ne-am mai vazut de mult, nu pot sa nu fiu de acord cu DVS. in privinta afirmatiei de mai sus. Intr-adevar, pitrus este prost ca noaptea :)))
-
zerocool, joi, 26.03.2009 18:12suv
mda la c puteai sa te astepti de la dacia....un logan suprainaltat....doamne da c urata e....ma asteptam la ceva mai spectaculos dar ma rog.... e praff
-
costi, joi, 26.03.2009 18:49e parf
suv e tare masina cum poti numi tu asa ceva suv dacie cu arcuri ridicate si amortizoare daca o ava pana la cer ma bine ma plimb cu carutzul de buteliiiisie mai collllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllll la 11 miiii iti iei logan lolololololo
-
liviu, joi, 26.03.2009 21:09cati imbecili!!!!
Mama mia...nu pot sa cred ca-ti imbecili. Fratilor....puneti mana si invatati sa cititi. Va uitati doar la poze si comentati. Mult prea tare. Mai bine luati o carte de colorat si niste creioane colorate, va gasiti si voi ocupatie. Penibili. Bagati un google ...pentru cuvantul SASIU.
-
Koss, vineri, 27.03.2009 01:44praff
E praffff
-
Koss, vineri, 27.03.2009 01:46bai prostilor
Bai prostilor stim si noi ce inseamna sasiu, se vede ce kk fac astia de la dacia. TEsteaza sasiul pe alta caroserie. ca cauta tu liviule pe google la curiozitati, aia de la bmw x 3 au testat sasiul pe bmw seria 3, ia zi mai liviule ca vad ca esti miezul aici.
-
Silviu, vineri, 27.03.2009 16:25
CE porcarie....cik SUV :)))) e ridicat putin de amortizoare si deacum e SUV :))))) vai de capu lor
-
xxxxxx, vineri, 27.03.2009 20:38marfa
pt mine nu conteaza marca conteaza ce e sub capota si e super marfa am un logan din 2008 de 1,6 16v si m-am luat cu un prieten care are o skoda octavia din 2007 de 1,6 101cp benzina si la 180km/h l-am dat la o parte din fata pe autostrada soarelui si cand aveam 200km/h pe gps imi arata 197km/h cu lognu de 1.6 16v faci multe masini de 1,6 golf jetta bora ..........
-
grfdgfdgdfg, vineri, 27.03.2009 20:45ce ratati
ba asta e doar un cocept voi dak credeti ca o sa arate asa sunteti niste rati oricum dacia e marfa mai bine imi iau un logan din 2009 cu 0 km la bord de cat sa imi iau un bmw sau mercedes din 2000 2004 si sa stiu ca ala are cateva sute de mii de km la bord da ca se strica la mine stiu ca eu l-am omorat aia de ce vand masinile ca mai au putin si se strica si daca ai sange in tine te iei cu loganu cu masina vrei
-
hjgjhg, vineri, 27.03.2009 20:47xxxx
va ofticati ca voi nu aveti masini noi si aveti rable da-lea din 2004 cu sute de mii de km la bord sau nici pe alea nu le aveti
-
Koss, vineri, 27.03.2009 20:58loool
Vai de mama voastra loganistilor ridicati in slavi un mare kur
-
BMS, vineri, 27.03.2009 22:50
Mai sa fie , a trebuit sa se faca poze in Suedia cand aceleasi masini le vedem de vre-o cateva luni si prin Pitesti sau Mioveni
-
yo sustin logan, sâmbătă, 28.03.2009 00:06lo
pt cei care sunt romani adevarati si sustin loganul"O SA FIE O MASINA INTERESANTA PT PRET DE PORNIRE 11000E PROBABIL VREO VERSIUNE 1.6 MPI 90 CP 4x2 SI O SA AJUNGA PE LA VREO 18000E VREUN 1.5DCI 110CP 4x4.CAT DESPRE CUM VA ARATA ACOLO SA SPUS CA VA PRELUA DE LA SANDERO SI DE LA DUSTER EU UNUL CRED SI MIA SPUS SI CINEVA CARE LUCREAZA LA DACIA CA SE VORBEA CA O SA FIE CEVA IN GENUL LUI SANDERO 4x4.SPER SA IASA CEVA FRUMOS,BUN SI DE IEFTIN CA ASTA-I ROMANU`!!! (datele furnizate despre motorizari sunt oficiale si vor fi disponibile pe masina care se va numi LOGAN FINIUS)
-
eu, sâmbătă, 28.03.2009 11:14
Loganistu' zburator, daca ai logan, pune mana pe carte si citeste fisa tehnica si ai sa vezi ca viteza maxima e de 183 km/h. Deci din doua una: ori nu ai masina ori ai si atunci debitezi tampenii. Nu-i asa ca te oftica aia care au MASINA nu b_sina? P.S. Astia de la Dacia oare stiu ce fac?
-
Razvan, sâmbătă, 28.03.2009 17:09bai oameni buni ...
Dupa 100 de ani postez si eu : - bai baieti, am pretentii la voi (forumistii) !! Se presupune ca aveti o oarece cultura auto, chiar nu va trece nici un gand prin capul personal ca e un MULE ???? Adica se testeaza o platforma tehnica pe o caroserie existenta a.i. sa nu se arate cum va fi viitorul model ! IN situatia asta jalnica din RO, economic vorbind, orice posibilitate de a mai aduce lichiditati in tara ar trebui sa fie binevenita .. mai lasati prostiile de oameni frustrati, criticand orice din orce motiv (unii) ! Multumesc, Razva
-
ioio, sâmbătă, 28.03.2009 20:27capra crapa piatra'n patru
mai Razvane, tu nu ai inteles ca noi astia de vedem INTODEAUNA partea plina a paharului suntem niste prosti? Niste looseri care nu ne putem permite altceva decat un Logan (oare?) si niste sustinatori fraieri ai lui Renault. Suntem "vanduti" si orbiti, niste ieftini patrioti ce nu intelegem nimic din lumea asta si niste incuiati ce refuzam cu indarjire sa fim luminati de mintile astea deschise. Noroc de oamenii astia care au trecut prin viata, inteleg toate dedesubturile, stiu economie, politica, design, mecanica ce mai, toata floarea cea vestita a Estului se aduna aici (vezi anonim, asul, eugen, andrei, zeus, nikki, gigi, coman, drev, silviu, koss, koss de 2 ori, koss de 3 ori - se vede ca are omu' ce sa spuna, zerocool si altii si de prin alte parti). In fapt pe indivizii astia iti cam vine sa-i dai cu fatza de masa de usa si de pereti poate poate or sa taca. Dar cum suntem o tara libera (prea libera as putea spune) nu ne ramane altceva de facut sa ii ignoram. Chiar daca le explici contrariul ei sunt setati, sunt un fel de tabula rasa pe care s-a scris cu marker o idee (sau doua cel mult) si incep sa o debiteze, sa o debiteze, sa o debiteze, sa o debiteze.........
-
Finius, sâmbătă, 28.03.2009 23:28Preturi
Logan Finius: Benzina: 1.6 MPI 90CP/4x2-10600E 1.4 16V 100CP/4x2-10950E 1.4 16V 100CP/4x4-12300E 1.6 16V 115CP/4x2-11550E 1.6 16V 115CP/4x4-13500E Diesel: 1.5 DCi 85CP/4x2-11950E 1.5 DCi 85CP/4x4-13800E 1.5 DCI 110CP/4x2-14050E 1.5 DCI 110CP/4x4-15800E 1.4 TCe 130CP/4x4-18200E (Preturile sunt pentru versiunile de baza)
-
marius, duminică, 29.03.2009 09:57
domnilor de la Automarket....orice stire legata de Dacia ...ar trebui sa`si gaseasca locul pe un forum ...ce ziceti ? ;)
-
cretini, duminică, 29.03.2009 13:54
asta`i logan allroad =)))), da asta`i suv, matizu`i super car
-
unicu, luni, 30.03.2009 11:51
este o varianta pentru tarile nordice cu garda inaltata.atat. nu e suv-ul mult asteptat.
-
bogdan, marţi, 07.04.2009 18:30Dacia
hai mah fiti seriosi ala sigur e loganul unui om simplu si i-a facut niste modificari pt iernile grele din suedia....c drak k se vede de la o posta.
Citeste si
-
FOTOSPION | joi, 2 februarieFOTO SPION: Renault testează un model nou prin RomâniaUn cititor Automarket a surprins un prototip Renault în timpul testelor prin România. Silueta modelului din imagini ne duce cu gândul la cea de-a patra generaţie a lui Clio sau la noul Zoe. Citeste tot
-
FOTOSPION | marţi, 16 augustPrimele imagini ale noului BMW Seria 3 necamuflatNoua generaţie BMW Seria 3, aşteptată să debuteze oficial la Frankfurt luna viitoare, a fost surprinsă, complet necamuflată, în cursul unei şedinţe foto. Imaginile trădează designul inspirat de Seria 5. Citeste tot
-
FOTOSPION | marţi, 9 augustAudi testează un model electric de oraşAudi a filmat în Berlin un spot cu un model electric de oraş. Vehiculul era camuflat, dar sigla Audi era vizibilă. Debutul este pregătit pentru Salonul Auto de la Frankfurt. Citeste tot
-
FOTOSPION | miercuri, 27 iulieFOTO EXCLUSIV*: Imagini noi cu viitorul Mercedes-Benz GLAutomarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, imagini spion noi cu viitorul Mercedes-Benz GL. Citeste tot
-
FOTOSPION | luni, 25 iuliePremieră: Viitorul monovolum Dacia, fotografiat pe TransalpinaO serie de imagini publicate pe forumul daciaclub.ro surprind viitorul monovolum Dacia în timpul testelor desfăşurate pe Transalpina. Şi de aceată dată maşina este intens camuflată. Citeste tot
Vai de capul vostru...uratenia aia o numiti voi SUV.....Nu cred ca o sa fie cineva asa batut in cap incat sa dea 11 mii de euro pe asa ceva...ce uratenie de masina