Europa: Cotă de piaţă record pentru Chevrolet în primul trimestru al anului
Divizia europeană a mărcii Chevrolet sărbătoreşte cel mai bun prim trimestru din istorie, având o cotă de piaţă record, de 1.36 procente. Vânzările Chevrolet în Europa au crescut cu 7.8 procente în primul trimestru al anului.
Chevrolet a vândut 55.104 unităţi pe piaţa din Europa Centrală şi de Vest în primul trimestru al anului curent. Marca a înregistrat o creştere a volumului de vânzări de 7.8 procente, în ciuda faptului că industria a înregistrat o scădere a vânzărilor de 8.7 procente în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Chevrolet Europe sărbătoreşte cel mai bun rezultat pe primul trimestru al anului pe piaţa de pe Bătrânul Continent, realizând o cotă de piaţă de 1.36 procente. În aceeaşi perioadă a anului trecut, Chevrolet a avut o cotă de piaţă de 1.15 procente pe piaţa din Europa. Situaţia celor de la Chevrolet este din ce în ce mai bună, marca înregistrând cel mai bun an din istorie în 2011. În primele nouă luni ale anului 2011, Chevrolet a avut o rată de creştere triplă faţă de media înregistrată în industria auto. Mai precis, vânzările Chevrolet au crescut cu 14% faţă de creşterea de 4.5% înregistrată în industrie.
"În primele trei luni ale anului am reuşit să creştem cota de piaţă în 23 din cele 32 de pieţe din Europa Centrală şi de Vest. Acesta este un rezultat încurajator pe fondul unui climat economic precar. Vom avea 10 modele noi lansate în doar 18 luni, incluzând Cruze station wagon şi Malibu, pe care le lansăm anul acesta, punând astfel bazele dezvoltării ulterioare a companiei," a declarat Susan Docherty, preşedinte al Chevrolet Europe.
Cele mai bine vândute modele Chevrolet în Europa în perioada ianuarie-martie 2012 au fost Aveo, Spark şi Cruze, toate atingând peste 10.000 de unităţi. Modelele Aveo (ambele versiuni de caroserie) şi Spark au fost vândute în peste 15.000 de unităţi în primele trei luni ale anului curent. Chevrolet Orlando a înregistrat vânzări de 6.900 unităţi, în timp ce Captiva, cel mai mare model Chevrolet oferit în Europa, a înregistrat 6.800 unităţi vândute. În curând, Chevrolet va introduce modelele Malibu şi Cruze Station Wagon pe piaţa din Europa, fiind anticipată o creştere a vânzărilor şi în următoarele luni.
Via | Chevrolet
In cativa ani Chevrolet va depasi pe VW la vanzari.Bine asa...