Audi ar putea fi noul proprietar Ducati

Publicat joi, 12.04.2012 12:24 de Bogdan Mirică

Surse neoficiale susţin că germanii de la Audi vor anunţa preluarea Ducati săptămâna viitoare.

După o serie de speculaţii privind principalii candidaţi pentru cumpărarea producătorului de motociclete Ducati, surse neoficiale confirmă astăzi un câştigător. Investindustrial, firma care deţine Ducati a fost de acord să discute doar cu Audi preluarea companiei italiene. Constructorul german avansase încă de la început o ofertă generoasă pentru Ducati, estimată la 850 de milioane de euro.

Anunţul oficial privind preluarea Ducati ar urma să fie făcut săptămâna viitoare, cu ocazia întrunirii anuale a acţionarilor, programată pe 19 aprilie la Hamburg. Dacă informaţiile se confirmă Ducati ar deveni brandul cu numărul 12 aflat sub umbrela conglomeratului Volkswagen.

Acest statut le-ar aduce italienilor o infuzie generoasă de capital şi ocazia de a se lupta cu BMW în segmentul motocicletelor premium, motiv pentru care, de altfel, Audi s-a şi luptat pentru achiziţie. Totodată, Ducati va oferi germanilor expertiza sa în dezvoltarea motoarelor de mici dimensiuni.

Fondat în 1926, Ducati a câştigat 17 titluri mondiale ale constructorilor, ultimul bifat chiar în 2011 în World Superbike. Nu este prima dată când Audi cochetează cu ideea de a prelua Ducati, germanii fiind dispuşi să cumpere constructorul de motociclete şi în 2005, atunci când Ducati a fost achiziţionat într-un final de Investindustrial.

  • RIP, joi, 12.04.2012 12:30

    Oh nuuuuuuuuuuuuuuu!! Unde isi baga dracu coada ( a se citi VAG) totul devine searbad si lipsit de gust. Groaznic!

  • un cititor, joi, 12.04.2012 12:38

    Corect ! Ce reprezenta Lamborghini Diablo in trecut si ce reprezinta Lamborghini Murcielago in prezent? Cei foarte tineri nu au raspunsul, deci sa nu se oboseasca sa-si dea cu parerea. Volkswagen distruge tot !

  • tony, joi, 12.04.2012 12:45

    cat de naivi si cat de lipsiti de obiectivitate pot fi unii ... mi-e greata sa vad aceleasi comentarii zilnic!

  • @ RIP si un cititor, joi, 12.04.2012 12:50
    Ducati e doar inceputul ! Urmeaza Piaggio ....

    Presa germana a anuntat ca Ducati este doar inceputul VW Group in sectorul moto . Presa germana a scris ca VW Group poarta tratative cu Mubadala ( detine 35 % din Piaggio ) pentru preluarea pachetului majoritar in cadrul Piaggio . in 2010 Piaggio si Ducati au purtat discutii despre o posibila fuziune . Piaggio detine printre altele si marcile Vespa, Aprilia, Gilera si Moto Guzzi .

  • asd, joi, 12.04.2012 14:09
    cine nu tine pasul cu evolutia, dispare e logic

    @ un cititor. - un Lamborghini nou sau generatiile mai noi ca orice supercar reprezinta un enorm pas inainte fata de ce vorebesti tu. E o naivitate sa traiesti in trecut. Acum poti conduce civilizat un Lamborghini, in vremurile de care amintesti era groaznic sa conduci un supercar. Nu ca as fi incercat eu, dar... exista Top Gear, Fifth Gear si altii care se pricep :) Nu trebuie decat sa iau parerile unora care au condus asa. N-am vazut un Lambo mai spectaculos decat actualul Aventador. Evolutie

  • ISUS, joi, 12.04.2012 14:19
    la ce se pricepe rromanul cel mai bine ?

    La carcotit si la batut campii. Dar asa e la noi, oameni cu 3 clase isi dau cu parerea vis a vis de importante decizii manageriale, altii cu 8 clase chiar iau astfel de decizii, ideea e ca romanul stie mai bine. Va dau carteva exemple pe care va rog chiar sa le verificati inainte sa bateti campii iar. Lamborghinin era falimentar cand a fost preluat de vag, azi este intr-o continua crestere si dezvoltare. Bentley de cand a fost preluat este intr-o continua crestere si dezvoltare. Audi acum 15 ani era mult sub mercedes si bmw, sub conducerea vag se bat azi cot la cot si cu unii si cu altii ba chiar ii mai si intrec in vanzari. Au reinviat un brand ca Bugatti si l-au pus la loc de cinste. Legat de motoare, ca fost prpietar de motocicleta italiana chiar imi doresc sa-si mai bage coada nemtii in produsele lor. Nu de alta dar ajunsesem deja la pertu cu tot personalul de la service.

  • Spikey27, joi, 12.04.2012 14:57
    ...

    Evolutia facuta prin calcarea in picioare a tuturor lucrurilor care te definesc pentru bani se numeste prostitutie...ceea ce se practica destul de des in ziua de azi...

  • ScorpyonVAG, joi, 12.04.2012 18:07
    @

    De abia astept sa fiu si noul fan Ducati =)))

  • Hadouken, joi, 12.04.2012 18:26
    Ipocrizie

    Voi aveti idee despre ce vorbiti? Blamati un constructor pentru ca incearca sa aduca salvarea unui BRAND. Va purtati infantil, crezand ca in zilele noastre, exista "puritate" in ograda vre-unui constructor. Toate natiile, profesiile, pasiunile sunt unite acuma sub umbrele strict nemtesti, frantuzesti, italienesti acum 20 de ani. Asa ca logic, un grup mai puternic poate aduce foloase mai mari unui constructor precum Ducati. Incercati sa va descretiti fruntile si sa priviti obiectiv lucrurile.

  • Bethurbazal, joi, 12.04.2012 22:21
    Opinie

    Multi cumpara produse doar fiindca marketingul si-a facut bine treaba. Cam asa e si in viata de zi cu zi. Intri intr-un local si bei bere doar de la un producator, suc de la un singur producator si apa de la un singur producator. In multe locatii chiar si ceaiul e de la un singur producator. Si uite asa o sa ajungem sa cumparam totul de la 2-3 producatori/ segment de activitate. Curata economie de piata si concurenta libera! O sa consumam numai ce "ne baga pe gat" canalele media.

  • RR, vineri, 13.04.2012 12:32
    SA FIM REALISTI

    Depinde foarte mult ce faci cu marca pe care ai achizitionat-o: o respecti pentru ce a fost pana atunci si o lasi sa respire sau...o sufoci si-ti impui propriile valori.