Estul ridica piata auto
Piata auto europeana a crescut datorita avansului inregistrat pe pietele din Europa Centrala si de Est.
In timp ce piata auto occidentala a stagnat in luna ianuarie, vanzarile din centrul si estul Europei au crescut peste asteptarile producatorilor auto.
Liderii de piata, in ianuarie, au fost Toyota si General Motors, iar tarile est-europene au constituit principala lor sursa de venit. La nivel global, piata auto din Europa a inregistrat o crestere de 1,1%, inregistrandu-se aproximativ 1,3 milioane de unitati vandute. Toyota, al doilea mare producator de automobile al lumii, a inregistrat o crestere de 21% a vanzarilor in ianuarie, in timp ce GM, cel mai mare producator de automobile pe plan global, a asistat la o crestere de 7,6% a volumului vanzarilor.
Analistii spun ca succesul niponilor pe piata europeana si mai ales est-europeana se datoreaza fiabilitatii modelelor oferite. Pietele aflate in curs de dezvoltare au din ce in ce mai multi potentiali clienti care-si doresc masini fiabile.
O alta constanta a evolutiei pietii auto europene, o reprezinta declinul celui mai mare jucator, Germania, si avansul pietelor in curs de dezvoltare, gen Polonia sau Cehia. Unul dintre motoarele cresterii a fost lansarea unor modele relativ ieftine, cum ar fi Grande Punto de la Fiat, Yaris sau RAV4 de la Toyota, Opel Corsa sau modelele Chevrolet de la GM sau modelele Skoda, care au atras multi cumparatori din pietele emergente.