E.ON atinge borna de 100 de puncte de încărcare pentru mașini electrice în România: toate stațiile vor fi integrate în platforma internațională Hubject
E.ON a ajuns la un total de 100 de puncte de încărcare pentru mașinile electrice în România. Cele mai multe stații instalate până acum se află în București și regiunea Moldovei, iar toate punctele de încărcare vor fi integrate în platforma internațională Hubject.
E.ON România a atins borna de 100 de puncte de încărcare pentru mașini electrice la nivel național. Majoritatea stațiilor sunt rapide, cu o putere de 50 kW (DC) și permit încărcarea bateriilor până la 80% din capacitate în circa 30-40 de minute.
Potrivit companiei, cele mai multe puncte de încărcare sunt instalate în București și în regiunea Moldovei. Peste 2.200 de sesiuni de încărcare au fost înregistrate anul acesta în aplicația E.ON Drive.
În baza unui parteneriat încheiat luna trecută, E.ON a transmis că toate punctele sale de încărcare vor fi integrate până la sfârșitul anului în platforma Hubject, cea mai mare rețea de stații din lume.
Amintim că și stațiile de încărcare din cadrul proiectului european NEXT-E vor fi integrate în această aplicație, ce va fi disponibilă în 6 țări, inclusiv pentru clienții din România.
E.ON oferă posibilitatea de încărcare, fără înregistrare, printr-o singură plată cu card bancar la un preț de 1.34 lei/unitate de încărcare pentru AC (curent alternativ) și 1.9 lei/unitate de încărcare pentru DC (curent continuu).
Via E.ON