Ediție limitată pentru Lexus LBX: culori speciale pentru caroserie

Publicat joi, 11.09.2025 14:03 de Alexandru Monenciu

Lexus anunță o nouă ediție specială pentru LBX. Denumită Vibrant Edition, aceasta va fi produsă doar din septembrie 2025 și până în luna mai a anului viitor.

Lexus a lansat modelul LBX în 2023 cu intenția de a atrage mai mulți clienți aflați în căutarea unui SUV de dimensiuni mici, dar cu pretenții premium. Anul trecut, LBX a înregistrat peste 23.000 de comenzi pe Bătrânul Continent.

Acum, constructorul japonez de automobile anunță o ediție specială, denumită Vibrant Edition. Aceasta urmează să fie produsă doar în intervalul septembrie 2025-mai 2026.

Înainte de toate, clienții pot alege din trei teme exterioare: un plafon vopsit în nuanța Negru Astral și restul caroseriei în Roșu Ruby sau Sonic Quartz, sau o temă monocoloră, în culoarea Negru Astral. Desigur, nu lipsesc emblemele speciale Vibrant Edition.

Lexus plusează apoi cu jante de 18 inch, vopsite în negru mat, dar și cu mai multe ornamente și elemente aerodinamice finisate în negru.

În habitaclu, pasagerii vor regăsi o tapițerie din piele neagră, cu accente în culoarea Dark Rose. Nu lipsesc cusăturile Tatami și centurile de siguranță în nuanța Dark Rose.

Noul Lexus LBX Vibrant Edition vine cu mai multe dotări în standard. Lista include scaun reglabil electric, pe 8 direcții, pentru șofer, sistem de iluminare ambientală cu 64 de culori, zonă de încărcare prin inducție și padele pentru schimbarea treptelor de viteză.

Singura motorizare disponibilă este cea full-hybrid, care are la bază un motor de 1.5 litri, pe benzină, și care oferă 139 de cai putere.

Așa cum spuneam, Lexus LBX Vibrant Edition va fi produs în ediție limitată, în intervalul septembrie 2025-mai 2026.

via Lexus