După DS3, DS4 și DS5, marca franceză premium aruncă undița în zona SUV. Prima încercare: DS7, rival cu BMW X3
Marca premium a celor de la Citroen încearcă să adune clienți dintr-o zonă a pieței în care nu a mai activat în Europa: cea a SUV-urilor. Primul pas este lansarea lui DS7, un SUV care are rolul de a extrage clienți din zona dominată de mărcile germane de tradiție și de Volvo.
DS, marcă premium dezvoltată inițial ca sub-brand Citroen, și-a început cariera de piață abrupt în 2009, cu lansări ale unor modele populare precum DS3 și DS4, însă elanul francezilor s-a împotmolit după prezentarea celui de-al treilea model al gamei, DS5. Iar dacă veștile legate de DS - între timp transformată în marcă de sine stătătoare a Grupului PSA - s-au rezumat în ultimii ani la apariția unor facelift-uri în propria gamă, lucrurile se vor schimba odată cu apariția primului SUV care poartă logo-ul brandului din Hexagon.
Conform britanicilor de la Autocar, numele său va fi DS7, iar segmentul în care acesta va fi lansat este cel în care SUV-urile germane BMW X3, Mercedes GLC și Audi Q5 se luptă cu suedezul Volvo XC60 pentru întâietate pe piețele mondiale. Vorbim de o zonă foarte populară a pieței auto, cu volume de vânzări ridicate, element care trădează încercarea celor de la DS de a dezvolta o mașină de volum care să asigure viitorul financiar al brandului.
Prima imagine a noului SUV, dezvăluită de Citronfeng, un blog francez dedicat mărcilor din grupul PSA (Peugeot, Citroen și DS), ne arată o mașină care împrumută o parte dintre liniile estetice caracteristice brandului, cu o linie a blocurilor optice care seamănă cu cea oferită de Audi pe noua generație Q5, recent lansată pe piața din România.
Din primele informații care vin dinspre insiderii mărcii franceze, noul SUV va fi primul dintr-o serie de astfel de modele pregătite de DS. Francezii încearcă să-și dezvolte astfel gama în segmente foarte populare ale industriei auto, următorul model după DS7 urmând să fie un SUV compact mai mic care se va lupta cu X1, GLA și Q3.
via Autocar, Citronfeng
Asta-i creat de ei sau este tot un Mitsubishi Outlander pe dedesubt ?