Detalii proaspete despre maşinile electrice Mercedes: Smart-urile vor avea autonomie de 700 de kilometri
Mercedes va investi 10 miliarde de euro în proiectul de lansare a 10 modele electrice până în 2025. 3 dintre ele vor avea sigla Smart şi vor ajunge la autonomii de 700 de kilometri.
Cu ocazia Salonului Auto de la Paris, Mercedes a lansat brandul EQ pentru maşini electrice şi a dezvăluit că gama va avea 10 modele până în 2025.
La vremea respectivă, informaţiile au vizat în special Generation EQ, conceptul care anunţa un SUV electric de serie cu autonomie de 500 de kilometri şi o acceleraţie de la 0-100 km/h în mai puţin de 5 secunde. Iată însă că Thomas Weber, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare, a oferit în această săptămână noi detalii interesante despre program.
În total, Daimler va investi 10 miliarde de euro până în 2025 în cadrul acestui proiect, obiectivul final fiind ca maşinile electrice să aibă o cotă de 15-25% din vânzările totale ale constructorului.
În plus, avem în sfârşit detalii ceva mai concrete despre gama de modele: 7 dintre ele vor fi Mercedes, în timp ce restul de 3 vor purta sigla Smart. Interesant este că Mercedes anticipează că cele 3 Smart-uri vor avea autonomii reale de 700 de kilometri, ca urmare a evoluţiei tehnologiei pentru baterii, însă Weber nu a dezvăluit dacă aceste modele îşi vor face apariţia la începutul proiectului sau, mai degrabă, spre anul 2025.
Primul model electric Mercedes din gama EQ este aşteptat până la sfârşitul acestui deceniu, însă constructorul german nu a prezentat încă informaţii despre segmentele în care vor concura celelalte modele.
Tot în cadrul acestui proiect, Daimler a pus deja deoparte un miliard de euro pentru construcţia unei fabrici de baterii în Germania.
Via Motor1
Audi Q6 E tron e de apreciat