Designerii auto și-au votat mașinile preferate: Lexus LC și conceptul Renault Trezor primesc premiile pentru design în 2017

Publicat vineri, 10.03.2017 13:40 de Mircea Meşter

Premiile pentru cele mai reușite mașini la nivel estetic lansate în ultimul an la nivel mondial sunt acordate de un juriul format din cei mai buni designeri auto din lume. În acest an, francezii și japonezii au câștigat marile premii.

După ce Salonul de la Geneva a găzduit decernarea premiului pentru Mașina Anului în Europa, acordat lui Peugeot 3008, primul SUV care reușește această performanță în istoria celei mai importante competiții europene de profil, publicația Car Design News a profitat de momentul în care marii designeri auto se strâng în același loc pentru a acorda premiile pentru cele mai reușite modele de serie și concepte lansate în ultimul an.

Premiile Car Design News sunt cu atât mai importante cu cât juriul care votează mașinile intrate în concurs este format din designeri sau foști designeri auto consacrați și din profesori ai celor mai cunoscute universități de profil din lume. În acest an, din lista de jurați au făcut parte nume precum mamoru Aoki (director de design Nissan), Mitja Borket (director de design Lamborghini), Helen Emsley (director de design GMC), Ralph Gilles (director de design Fiat-Chrysler), james Hope (director de design Chery Motors), Stéphane Janin (director design exterior Renault), Jozef Kaban (ex-director de design Skoda, acum la BMW), Alejandro Mesonero-Romanos (director de design Seat), Thierry Métroz (director de design Citroen), Andreas Nilsson (director design exterior la Volvo), Robin Page (director de design interior la Volvo), Colin Phipps (designer GM), Peter Schreyer (director de design Kia) sau Gorden Wagener (designer-șef Daimler).

În final, după voturile fiecărui jurat, din cele două clasamente dedicate (cel mai bun deisgn pentyru o mașină de serie și cel mai bun design pentru un concept) a reieșit un Top 10 al celor mai reușite mașini care au văzut lumina zilei în ultimele 12 luni.

Mașini de serie

La categoria modele de serie, câștigătorul la puncte a fost coupe-ul Lexus LC, pe care marca japoneză l-a prezentat la Salonul Auto de la Detroit din 2016. Modelul nipon a reușit să învingă două mașini cu profil diferit, dar care au ajuns în final pe podium: Volvo V90 (locul al doilea) și Bugatti Chiron (locul al treilea).

De notat că că în primele 10 mașini de serie nu s-a clasat niciun model german. În schimb, mărcile japoneze și franceze au adunat câte trei poziții în Top 10.

Locul 1: Lexus LC
Locul 2: Volvo V90
Locul 3: Bugatti Chiron

Concepte

Categoria concepte a fost câștigată de Renault Trezor, care a reușit să depășească în prefreințele juriului Jaguar i-Pace (locul al doilea) și Vision Mercedes-Maybach 6 (locul al treilea).

Locul 1: Renault Trezor
Locul 2: Jaguar i-Pace
Locul 3: Vision Mercedes-Maybach 6

Clasamentele finale pe categorii:

Loc BEST DESIGN: Mașini de serie BEST DESIGN: Concepte
1 Lexus LC Renault Trezor
2 Volvo V90 Jaguar i-Pace
3 Bugatti Chiron Vision Mercedes-Maybach 6
4 Tesla Model 3 Opel GT
5 Mazda CX-5 Citroen CXperience
6 Citroen C3 Genesis New York
7 Renault Scenic Mini Vision Next 100
8 Land Rover Discovery Lexus UX
9 Suzuki Ignis DS E-Tense
10 Peugeot 3008 Volkswagen ID
  • q, vineri, 10.03.2017 17:06

    Intr-adevar Lexus isi merita pe deplin locul si la celelalte modele in special Ls_ul cel nou....

  • zarnesteanu, vineri, 10.03.2017 18:31

    Pentru mine e doar o banana trecuta, careia i s-a scurs fardul pe bara de protectie.

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 11.03.2017 12:58

    @@Scorpionul.cocalar by madalescu idiotescu ! Nu o spun eu ci 98% din oamenii care stiu ce inseamna ala design. Da. Lexus arata ca un porc mistret transat ! Iar ca marca nu are valoare. E doar o Toyota mai bine finisata si nimic mai mult. De aia are si vanzarile pe care le are adica extrem de mici.

  • zarnesteanu, duminică, 12.03.2017 13:57

    Designul e subiectiv. Vorbim de o masina extrem de slaba comparativ cu concurenta. SL65 era la 4 secunde 100km/h acum 15 ani. Astia nici acum nu sunt in stare de asa ceva. Dupa 15 ani !!! Ce vrea sa faca lecsus acum e sa prezinte un produs ``pret-a-porter`` la pret de ``haute couture``. Asta daca intelegi ce vreau sa spun, bineinteles. Unul ca tine care se arunca cu epitele la cea mai banala conversatie, se limiteaza singur la nivelul morirlei. Mai pe limba ta, masina asta are tehnologie la nivel de tayota, e urata cu spume, in opinia mea. Iar vanzarile lecsus din ultimul an spun foarte mult despre succesul acestui limbaj de design si al ofertei japoneze in general.

  • vianu, luni, 13.03.2017 09:48

    cine si-ar fi inchipuit ca Lexus va avea un design recunoscut de catre cei din bransa? :)) masina arata incredibil iar review-urile pozitive. Vom vedea vnazarile cat de mult vor confirma noua abordare a celor de la Lexus.

  • xxx, luni, 13.03.2017 13:16

    Premiile astea se aseamănă cu lingura de lemn din turneul celor 6 Națiuni la rugby. P3008 le-a rupt dinții (si cireașa de pe tort, nu este vreo scula de mașină) Acum intre noi fie vorba, cred ca decernarea acestor premii seamănă tot mai mult cu ce se întâmpla la Eurovision.

  • vianu, luni, 13.03.2017 13:43

    @xxx crezi?...din ce am citit premiile astea nu sunt chiar un amatoricesc studiu on-line. Vad ca sunt adunati un numar de responsabili in design ce recunosc munca si dedicatia propriilor colegi La concapt car as fi vazut pe Maybach drept premiant urmat de Trezor si Opel GT

  • xxx, luni, 13.03.2017 16:03

    @vianu pare cum spui tu, dar chiar crezi ca Lexus LC va vinde mai mult cu acest premiu? Mai pun 2 întrebări: ti se pare corect ca din juriu sa facă parte 2 oameni de la Volvo (V90 este o mașină mai mult decât onorabila, dar nu poți sa spui ca leșini după ce o vezi)? si 2 din alianța Renault-Nissan + încă unul de la Mercedes? Nu pot contesta alegerea lor, dar este ciudata pt muritorii de rând.

  • vianu, luni, 13.03.2017 17:16

    @xxx e ciudata pentru ca in casta asta a designerilor masura aprecierii e alta decat a muritorilor de rand :) acum cativa ani Peugeot organiza un concurs de design auto...premiantii erau prezenti cu niste concept-car mai mult decat ciudate pentru comunitatea on-line. Acelasi lucru, mai actual, cu ce intelege Michelin ca fiind design; bine aici lucrurile stau mai altfel, ei apreciind mai mult ideile la nivelul trenului de rulare... dar orisicat. La modul general, daca vei urmari alegerea companiilor in materie de design (in special cand e vorba de concepte) te cam indoiesti de sanatatea mintala a juriilor :D Revenind la LC si influenta premiului asupra vanzarilor....poate ca intr-un procent oarecare va cantari in favoarea achizitiei...cine stie. Dar uite, Skoda, pe site-ul oficial afisa un banner mare..."Rapid Spaceback castigator a premiului pentru design Red Dot". 'seamna ca nu iese fum fara foc

  • gg, luni, 13.03.2017 17:33

    Mai sa fie, Lexus LC cu ''grila de semineu'' a castigat premiul de design ? Eu cred ca-i o conspiratie impotriva nemtilor domle' , nu poate fii adevarat. PS : Era sa uit, noua generatie LS a castigat si ea un premiu la Detroit . O alta conspiratie , ma sa fie ce ciudat..... o masina atat de ''groteasca'' ca un ''porc mistret transat'' :))) . Citez ''Sedanul de lux Lexus LS de generaţie nouă a primit trofeul pentru cel mai bun design interior.'' http://autoblog.md/expertii-au-ales-automobilele-noi-de-la-detroit-auto-show-cu-cel-mai-reusit-design/

  • dan, luni, 13.03.2017 20:30

    design absolut spectaculos, tot respectul pentru lexus!

  • Scorpionul.negru, marţi, 14.03.2017 11:23

    @gg Mascarescule ! Madalino...madaleasco ce nu intelegi ca totul e platit de cei cu ochii oblici sa castige ? Nu e pe bune ! Si vezi ce scrii ca iar iti sterg astia bazaconiile :)))))

  • ztele, marţi, 14.03.2017 13:08

    E frumos de tot acest LC.

  • xxx, marţi, 14.03.2017 14:38

    @vianu nu mă mai ţin de craca, așa o fi! Dar îmi aduc aminte de o întâmplare din Alsacia, angajatorii mei (ca răsplata a muncii depuse) ne-au dus la o degustare de vin alb din zona. A venit somelierul sa ne explice savoare vinurilor din zona, oricum francezii au un limbaj foarte îngrijit si elevat când sunt oameni străini, ce sa spun, nici ''nectarul'' din Olimp nu ajungea la nivelul vinurilor lor, doar ca după prima gura, săraca s-a făcut punga. Totuși este valabila zicala: înveți taranul, ce este șofranul

  • vianu, marţi, 14.03.2017 14:59

    @xxx de tras invataminte din intamplare ;) :)) ...da' vinu' nu cumva era extrem de aspru? Stiu ca francezilor (si vesticilor in general) le place vinul sec si in nici un caz dulce sau foarte dulce cum gasesti la noi.

  • Fals, marţi, 14.03.2017 16:48

    Chiron nu e VAG mai "redactorilor"?

  • Mihai, marţi, 14.03.2017 21:20

    Clasamentul nu e real. Cel putin 3 marci germane la masini de serie trebuie sa fie in el. Altfel nu se pune. Trebuie sa vedem minim un BMW cu faruri laser si un Audi cu Angel Eyes :)) In sfarsit se desteapta lumea asta si iese din cocalareala. Lexus LC e exotic, dar Volvo V90 merge de minune pentru familisti. Felicitari pentru realizari !

  • xxx, miercuri, 15.03.2017 16:32

    @vianu Eu consum vin din zona Drăgășani, Iordache, Isărescu, Știrbey, Avincis, Bauer (mai nou). Aspru este Novacul are mult tanin, ceea ce lipsește in vinurilor lor, era altceva