Demonstraţie Volvo: cum preiei şi cum predai controlul unei maşini complet autonome pe şosea
Volvo va pune pe şoselele din Suedia peste doi ani 100 de maşini capabile să se conducă singure pe anumite porţiuni de şosea. Marca suedeză ne demonstrează astăzi modul în care şoferul predă şi preia controlul unei astfel de maşini.
Discuţia legată de posibilitatea maşinilor de a conduce autonom primeşte de astăzi o "imagine" cât se poate de reală după ce Volvo a prezentat primele imagini ale interfeţei dedicate maşinilor care vor putea să se conducă singure pe anumite porţiuni ale şoselelor.
Maşina dedicată de Volvo unui experiment care va avea loc în jurul oraşului de origine al mărcii, Goteborg, este - aşa cum era de aşteptat - noua generaţie XC90. Vor exista 100 de exemplare XC90 care vor avea capacitatea de a se conduce singure pe şoselele din Suedia, proiectul urmând să înceapă în 2017.
Cum funcţionează?
Pachetul de pilotaj autonom al celor de la Volvo va purta numele oficial IntelliSafe Auto Pilot şi funcţionează extrem de simplu: atunci când şoferul intră pe o porţiune de şosea pe care este disponibil sistemul de pilotaj automat, maşina îi trimite şoferului un mesaj vizual. Acesta poate activa funcţia Auto Pilot apăsând timp de câteva secunde ambele padele din spatele volanului, moment din care XC90 preia funcţiile de acceleraţie, frână, direcţie şi semnalizare ale maşinii.
Atunci când porţiunea de şosea pe care sistemul Auto Pilot este disponibil se termină, şoferul este alertat timp de 60 de secunde pentru a prelua din nou comenzile. Dacă acesta nu o face, maşina opreşte singură într-un loc sigur, pentru a evita problemele.
În timpul rulării autonome, maşina poate efectua manevre de depăşire, fiecare astfel de mişcare fiindu-i indicată în detaliu şoferului pe ecranul digital care ia locul indicatoarelor clasice de bord.
"Am desenat o interfaţă care este sigură şi uşor de folosit, pentru că şoferii să ofere şi să preia controlul maşinii cu încredere", spune Thomas Ingenlath, directorul de design Volvo şi omul care va schimba complet faţa gamei oferite de marca suedeză după noua generaţie XC90.
Conform comunicatului oficial Volvo, rezultatele experimentului care debutează în 2017 vor aindica orizontul de timp în care modelele mărcii suedeze vor primi acest sistem ca element opţional pe modelele de serie.
sa vezi ce sperietura iti iei cand iti taie unul calea in timp ce iti bei cafeaua si citesti ziarul :)))