De înaltă tensiune: Nissan Leaf Nismo RC demonstrează potențialul extrem al tehnologiei electrice

Publicat vineri, 30.11.2018 11:07 de Mircea Meşter

Nissan va construi 6 exemplare ale unei versiuni extreme Leaf. Aceasta se numește Leaf Nismo RC și oferă 326 CP și 640 Nm pe o mașină electrică a cărei masă proprii este de doar 1220 de kilograme.

Dacă mașinile electrice încep să devină o apariție normal în gamele constructorilor auto, valul masiv urmând să fie vizibil în special în următorii doi ani, motorsportul este o zonă în care mașinile electrice nu și-au demonstrat încă potențialul. Poate cu excepția Formulei E, inedita competiție între monoposturi care are loc în cele mai cunoscute orașe ale lumii. 

Nissan își dorește să schimbe această imagine "limitată" a electricelor și prezintă astăzi noul Leaf Nismo RC, o versiune radicală experimentală a lui Leaf, model care se menține și în 2018 pe prima poziție la nivel mondial în clasamentul vânzărilor de mașini electrice.

Leaf Nismo RC se află la a doua generație, o astfel de versiune fiind construită și pe baza primei generații Leaf și prezentată în 2011. De această dată, însă, evoluția este vizibilă atât la nivel estetic, cât și tehnic. Noul Nissan Leaf Nismo RC oferă două motoare electrice - câte unul pe fiecare punte - care produc un maxim de 240 kW (aproximativ 326 de cai putere) și ating un vârf de cuplu de 640 Nm disponibil instantaneu. Aceste resurse - care se dublează practic față de anteriorul Leaf Nismo RC - permit o accelerație 0-100 km/h în doar 3.4 secunde. Puterea este transmisă ambelor punți de fiecare motor în parte, iar un sistem de management al distribuției puterii și cuplului trimite cantitatea necesară de resurse către fiecare roată în parte, îmbunătățind astfel comportamentul în viraje și aderența în general.

Cel mai interesant aspect al mașinii construite pentru a demonstra potențialul tehnologiei electrice este faptul că este asamblată din materiale ultraușoare care coboară masa proprie până la 1220 de kilograme. Astfel, chiar dacă pachetul de baterii și sistemul electric în general sunt preluate fără modificări de pe versiunea de serie a lui Leaf, caroseria agresivă este formată din doar trei părți demontabile, în timp ce geamurile sunt fixe.

Nissan plănuiește să producă doar 6 exemplare Leaf Nismo RC pe care le va transforma în mașini demo care vor circula la evenimente de profil din toată lumea. Debutul acestei versiuni speciale este programat la Nismo Festival, eveniment care va avea loc pe circuitul de la Fuji, Japonia, în 2 decembrie.

  • mircea badea, vineri, 30.11.2018 13:20

    sa o faca de serie. dragnea, pune mana pe una!

  • Fara alehas, vineri, 30.11.2018 13:43

    @ mircea badea Degeaba o face. E nevoie de autostrada ca sa o poate scoate la plimbare.

  • @Fara, vineri, 30.11.2018 14:54

    Nu-i trebuie nici masina electrica, nici autostrada ca are elicopter.

  • Wicer, vineri, 30.11.2018 20:56

    la noi in mehedinti asfaltara prostii drumu comunal doar pe 3m latime...

  • @@fara, sâmbătă, 01.12.2018 04:08

    pai ca sa va luati bicle electrice...si carute hibrid sa ajutati calu cu niste baterii.