Daimler şi Toyota ar putea colabora pentru dezvoltarea vehiculelor cu hidrogen
Toyota şi Daimler ar putea să colaboreze pentru dezvoltarea şi producţia de vehicule electrice. Şefii celor două corporaţii şi-au exprimat deja interesul pentru acest parteneriat pentru viitorul automobilului.
Nemţii de la Daimler ar putea colabora cu japonezii de la Toyota pentru dezvoltarea şi chiar producţia de vehicule alimentate cu hidrogen. Colaborarea dintre cei doi giganţi este cel puţin interesantă, din moment ce ambii au colaborat la un moment dat cu Tesla – cei de la Daimler au obţinut tehnologie pentru modelele Smart în versiune electrică în schimbul unui pachet de acţiuni la Tesla, iar Toyota tocmai a început colaborarea cu cei de la Tesla. Cei doi constructori cu renume la nivel mondial vor să reducă pe cât posibil costurile de dezvoltare ale modelelor pe care le vor produce cândva şi la tehnologia pe care o vor utiliza acestea.
Colaborarea dintre Toyota şi Daimler ar fi primul proiect de asemenea anvergură dintre cei doi constructori. Pilele de combustibil folosesc o reacţie dintre oxigen şi hidrogen pentru a produce electricitate într-un proces care nu emite gaze ce contribuie la încălzirea globală. Corporaţia germană a dezvoltat deja pile de combustibil şi vehicule alimentate cu acestea, dar costurile de dezvoltare şi producţie ale acestor vehicule sunt prea ridicate pentru ca acestea să prezinte rentabilitate în viitorul apropiat. Chiar şi cei de la Toyota au estimat că vor mai trece încă 10 ani până când această tehnologie va fi oferită publicului larg.
Toyota investighează tehnologia pilelor de combustibil încă din 1992, iar Daimler a făcut primii paşi în acest domeniu în 1994. Constructorul german a investit deja peste un miliard de euro în proiectul ce vizează dezvoltarea acestei tehnologii pentru producţia de serie. Producţia de hidrogen emite şi ea noxe, ecologiştii anuntând că trebuie îmbunătăţită şi această tehnologie înainte ca aceasta să fie disponibilă publicului larg. Aceeaşi problemă apare şi în cazul vehiculelor electrice, diferenţa dintre acestea fiind posibilitatea teoretică de a încărca mult mai rapid un vehicul alimentat cu hidrogen, într-o manieră similară cu cea în care sunt alimentate vehiculele moderne de la o benzinărie.
Via | Yahoo
In sfarsit am scapat de toate stirile alea iritante cu hibrizi si vehicule electrice care le incarci la priza. Si-a dat seama un producator ca hidrogenul este viitorul. Intr-adevar, este greu de obtinut si procesul polueaza si el. Dar cu siguranta viitorul mai degraba va fii pe hidrogen decat electricitate.