Daimler a cumpărat 12% din producătorul chinez BAIC
Mercedes-Benz mizează serios pe piaţa din China. O devedeşte cea mai nouă investiţie a companiei-mamă Daimler: achiziţia unei participaţiuni de 12 procente în BAIC, partenerul chinez strategic al constructorului german.
Compania Daimler a anunşat astăzi oficial că a achiziţionat 12% din acţiunile producătorului chinez BAIC, divizia de autoturisme a Beijing Automotive Group. Este prima astfel de investiţie pe care o face un constructor european în China, cele 12 procente fiind considerate de analişti o mişcare strategie de importanţă majoră pentru Mercedes-Benz, marcă pentru care piaţa din China este vitală pentru revenirea în lupta cu BMW şi Audi la nivel mondial.
"Această investiţie strategică dovedeşte implicarea noastră pe termen lung în China împreună cu partenerul nostru", a spus Dieter Zetsche, CEO Daimler. Beijing Automotive Group este asociatul Daimler în China, ţară în care constructorii auto europeni sunt obligaţi de lege să vândă maşini prin joint venture-uri cu producătorii autohtoni. În urma noii înţelegeri, Daimler primeşte două locuri în Consiliul de Administraţie a companiei BAIC.
O parte din înţelegerea dintre cele două părţi conţine creşterea participaţiei BAIC de la 50 la 51 de procente în joint venture-ul stabilit cu Daimler în China, în timp ce compania germană urcă şi ea de la 50 la 51% în participaţiunile deţinute în cadrul unei alte companii comune care se ocupă de vânzări. Pe lângă aceste măsuri, Daimler anunţase în vara acestui an o serie de investiţii care vor dubla producţia Mercedes-Benz în China până la 200.000 de unităţi pe an în 2015. Primul pas a fost deschiderea unei uzine care produce motoare în China, acesta fiind primul sit de producţie propriu dedicat unităţilor de propulsie Mercedes-Benz localizat în afara Germaniei.
via Automotive News (înreg.)