Dacia Spring: comenzi deschise în Europa pentru versiunea de 100 cai putere

Publicat miercuri, 24.12.2025 09:43 de Tiberiu Safta

Dacia a deschis oficial comenzile noii versiuni de 100 de cai putere a electricului Spring pe câteva piețe europene. Această versiune nu este încă disponibilă în România.

Versiunea de 100 de cai putere a Daciei Spring poate fi acum comandată pe principalele piețe europene. În Franța, modelul electric al mărcii de la Mioveni este acum disponibil în versiuni cu 70 de cai putere și cu 100 de cai putere. Acestea se alătură versiunii de bază, care are un motor electric de 65 de cai putere.

Cea mai puternică versiune a Daciei Spring primește o baterie de tip LFP (litiu fier fosfat) în loc de acumulatorul de tip NMC (nichel mangan cobalt) găsit la versiunea de 65 de cai putere. Deși are o capacitate mai mică, de 24.3 kWh în loc de 26.8 kWh, noua baterie LFP permite o încărcare mai rapidă, performanțe mai bune și un consum mai mic.

Noile versiuni de 70 de cai putere și de 100 de cai putere vor avea o autonomie de 225 de kilometri în regim WLTP. Consumul mediu declarat este de 12.4 kW/100 km. Noua Dacia Spring de 100 de cai putere accelerează de la 0 la 100 km/h în 9.6 secunde, fiind cu 4.1 secunde mai rapidă decât versiunea de 65 de cai putere. La o stație rapidă, bateria poate fi încărcată de la 20% la 80% în 29 de minute.

Pe piața din Franța, noua Dacia Spring cu 70 de cai putere are un preț de pornire de 16.900 euro. Versiunea de 100 de cai putere pleacă de la 19.700 euro.

via Profit

  • Misu, miercuri, 24.12.2025 17:51

    La prima varianta de Spring am avut 45 cai si 27 kWh. In modul Eco probabil vreo 30 de cai. Mergea brici chiar si in Eco, bateria mi-ar fi placut sa fie de capacitate mai mare. Acum, 100 de cai inutili si 10% mai putina baterie, auzi, 24 kWh.. aloooo, bateria ne doare bre', nu puterea!! Trebuie sa fii total pe dinafara zonei EV ca sa apreciezi acest adevarat downgrade.