Cutia neagra pentru masini
Modelele auto vor dispune de un dispozitiv asemanator celui prezent pe avioane, care va inregistra toate datele importante inaintea unui accident.
Americanii au inventat cutia neagra pentru masini. Aceasta se numeste oficial Event Data Recorder (EDR) si, asa cum numele sau ne indica, are particularitatea de a inregistra toate elementele legate de comportamentul masinii in cazul unui accident.
Aparatul memoreaza viteza, deceleratia, unghiul volanului si pozitia centurii de siguranta. Sistemul este destinat in primul rand constructorilor care vor sa inregistreze exact datele in cazul unui accident pentru a fi stabilita mai usor cauza acestuia.
Singurele probleme cu care se confrunta producatorul acestui sistem de monitorizare este reprezentat de faptul ca legislatia din SUA spune ca fiecare proprietar al unui model echipat cu pachetul EDR trebuie atentionat in legatura cu prezenta acestuia la bordul masinii. Ba mai mult, se pare ca proprietarii trebuie sa se pronunte in legatura cu dorinta lor de a avea un astfel de sistem la bord. Evident, pentru a incerca sa sensibilizeze cumparatorii, companiile de asigurari fac reduceri substantiale (pana la 25%) daca masina asigurata este dotata cu sistemul EDR. Asta inainte sa refuze cheltuielile unui accident in cazul unui erori minore, banuim...
Problema esentiala este insa faptul ca pachetul in cauza se afla deja de ani buni in dotarea autoturismelor. NHTSA (organizatia de siguranta auto din SUA) spune ca 64% dintre modelele noi vandute in 2005 au fost echipate cu EDR. In principiu, toate modelele produse de GM, Ford si Toyota au implantat acest gen de sistem “sub piele”.
Pe de alta parte, Peugeot, Citroen, Renault sau Toyota Europe jura ca modelele vandute astazi pe Batranul Continent nu sunt dotate cu un astfel de dispozitiv insa afirma ca exista un astfel de aparat care inregistreaza informatii utile in cazul accidentelor, insa acesta nu este atat de sofisticat.
Sistemul EDR va debarca in Europa, dupa toate probabilitatile, in 2009.