Cum ar fi arătat un roadster BMW în Grecia antică?

Publicat vineri, 29.10.2010 14:29 de Sebastian Toma

Un pasionat al mărcii BMW a realizat în mod virtual conceptul unui Roadster BMW inspirat de echipamentele de luptă din Grecia antică.

Pasionaţii mărcii BMW sunt mulţi la număr, iar acest lucru se vede atât prin numărul de forum-uri de discuţie dedicate mărcii, cât şi prin numărul de proiecte virtuale de design ce poartă sigla BMW. Niciunul dintre proiectele respective nu are o şansă de producţie, fiind realizat fără sprijinul designerilor BMW, dar acest lucru nu le face mai puţin interesante. În timp ce unii designeri preferă să se inspire din istoria mărcii BMW, să creeze un model conform tendinţelor stilistice actuale ale mărcii din Munchen sau să îmbine cele două elemente pentru o creaţie de vis, alţii se inspiră din alte elemente.

Modelul din imagini se numeşte BMW Chariot Roadster şi reprezintă un vehicul futurist cu rădăcini istorice. Designerul care a creat acest model se numeşte Mate Bartha şi s-a inspirat din aspectul coifurilor pe care le purtau soldaţii greci. Posteriorul acestui model este inspirat din design-ul carelor greceşti folosite tot la război. Aparent, design-ul echipamentelor folosite de soldaţii greci era destul de elegant şi agresiv, dacă judecăm după aspectul acestui model.

Printre elementele interesante al acestui concept se numără posteriorul, echipat cu o singură lampă de sotp, amplasată longitudinal, deasupră căreia stă sigla BMW. Roţile din faţă sunt acoperite de carcase aerodinamice, iar evacuarea are câte două ţevi care ies din fiecare aripă. Principalul element lipsă la acest concept ce poartă sigla BMW este grila faţă tradiţională a nemţilor, care lipseşte cu desăvârşire deşi avem de a face cu un motor cu combustie internă.

Via | Automotto.org 

  • aaa, vineri, 29.10.2010 20:06

    Intrebare stupida: daca are capace aerodinamice la rotile din fata cum coteste ? 0_o

  • tzenu_bmw, vineri, 29.10.2010 20:18
    @aaa

    stai linistit.... exista ingineri..... daca sau putut trimite oameni pe luna,sigur se gaseste rezolvare la intrebarea ta

  • Jiji, vineri, 29.10.2010 21:05

    Cum "coteste"????:)))))))))

  • alexei89, sâmbătă, 30.10.2010 00:19

    daca are capace pe fata, atunci coteste cu rotile din spate, ca nu au capace sau poate ca e ca la tanc, rotile de pe dreapta se misca mai incet decat cele de pe stanga si uite asa coteste la dreapta!

  • NewSymbol, sâmbătă, 30.10.2010 15:44
    dar

    care e legatura cu bmw?

  • Costi9b, sâmbătă, 30.10.2010 21:27

    nici eu nu vad vreo legatura cu BMW

  • swiq, marţi, 02.11.2010 17:48
    aas

    Daca ala de pe lateral e esapamentul cred ca ar trebui regandit sa nu iti intre pe geam fumu nu de alta:))