Craiova sau Kaiova? Noua generație Ford Ka ar putea să fie produsă la fabrica oltenească, alături de EcoSport și B-Max

Publicat joi, 25.02.2016 17:53 de Mircea Meşter

Ford va aduce "în mod sigur" o nouă generație Ka în Europa. Modelul își schimbă platforma, devine mai încăpător și este foarte posibil să fie produs la Craiova. EcoSport, care astăzi e importat din India, e și el un candidat la linia de producție din Oltenia.

Ford pregătește o nouă generație a modelului citadin Ka, această urmând să fie lansată "în mod sigur" și în Europa, spune Barb Samardzich, unul dintre înalții oficiali ai biroului european Ford. Afirmația a fost făcută într-o discuție pe care Samardzich, Chief Operating Officer la Ford of Europe, a avut-o cu jurnaliștii de la Automotive News în cadrul WMC Barcelona, unul dintre cele mai mari evenimente europene concentrate pe noile tehnologii. Marca Ford a fost prezentă la MWC cu stand propriu, anunțând oficial în Catalunya facelift-ul operat SUV-ului compact Kuga.

Samardzich nu a oferit un orizont de timp pentru lansarea noii generații Ka, însă lansarea acestui model să aibă loc în următoarele 18 luni. Noua generație Ka a fost deja lansată în Brazilia și iese în evidență în comparație cu actualul model prin faptul că este mai mare și mai încăpător, fiind construit pe platforma pe care Ford își bazează actualul Fiesta.

Craiova e în poziția perfectă să preia Ka și EcoSport

Dacă actuala generație Ka este construită la fabrica poloneză de la Tychy alături de fratele de platformă Fiat 500, modificarea platformei va însemna automat mutarea producției acestui model într-o uzină Ford din Europa, iar principalul candidat este fabrica din Craiova, unde Ford asamblează astăzi monovolumul B-Max. Cu vânzări modeste cauzate pe de o parte de scăderea segmentului european al monovolumelor, pe de altă parte de îmbătrânirea modelului, B-Max ar putea fi dublat la Craiova de Ka și de EcoSport, SUV-ul subcompact Ford care astăzi este produs în India și importat de acolo în Europa.

Noul Ford Ka este produs în Brazilia încă din 2014. "Mașina are avea nevoie de modificări pentru a putea fi vândută pe piața europeană", spune Barb Samardzich.

Conform aceluiași oficial Ford, marca nu are de gând să elimine din gamă modelul B-Max, ale cărui vânzări au scăzut în 2014 cu 14%, până la 46.000 de unități. 

via Automotive News (înreg.)

  • lorinczi.thomas, joi, 25.02.2016 19:34

    Da, sa ne dea noua esecurile, asta pana se mobilizeaza odata autoritatile sa construiasca o autostrada perfecta cap-coada

  • Cracovia, joi, 25.02.2016 21:47

    Seamana cu esecul ala de la Aston Martin pe clasa mica de acum cativa ani. Cygnet parca se numea, nu? Copie low-cost. Design ieftin.

  • osmihai, joi, 25.02.2016 22:49

    http://www.carscoops.com/2016/02/ford-could-build-new-ka-ecosport-in.html

  • Mihai, joi, 25.02.2016 23:12

    Pai din cate am inteles cam asta si vor sa faca, o masina de oras ieftina. Daca e ieftina, are si finisaje ieftine. Un design complex costa bani.

  • dgate, vineri, 26.02.2016 01:21

    daca tragem linie cam tot ce s-a produs in Romania e ok! de la 1300 la Duster , cu mici exceptii gen nova, supernova si loganu de pana in 2008

  • mda, vineri, 26.02.2016 08:26

    B-Max nu se vinde, era de asteptat. Mai nou vad ca si Ford incearca sa copieze strategia lui Carlos Ghosn , nu numai Vw

  • Ford, vineri, 26.02.2016 15:04

    Bai inteligentul lui peste;;Mda::in primul rand nu compara tu Ford cu VW fiinca nici o data nu o sa ajunga Vw la nivelul Ford si in al doilea rand fiecare model samana diferit.

  • :)))), vineri, 26.02.2016 22:28

    "fiecare model samana diferit"