Continental va instala un nou sistem de tratare a emisiilor la fabrica de anvelope din Timișoara: investiție de 4 milioane de euro

Publicat joi, 10.12.2020 16:10 de Paul Cosma

Continental va instala un nou sistem de tratare a emisiilor din zona de amestec cauciuc a fabricii sale de anvelope din Timișoara. Noul echipament reprezintă o investiție de 4 milioane de euro.

Continental apelează la tehnologia RTO (oxidare termică regenerativă) pentru a reduce mirosul de cauciuc în producția anvelopelor la fabrica din Timișoara.

Compania spune că noul sistem permite distrugerea compușilor organici volatili (moleculele responsabile cu majoritatea mirosurilor) apăruți în cadrul procesului de producție, prin oxidarea lor la temperatură înaltă. 

Noul echipament va costa circa 4 milioane de euro și va avea capacitatea de a trata în jur de 120.000 de metri cubi de aer pe oră.

Imediat după instalare, echipamentul intră în etapa testării. În primul trimestru al anului 2021 sunt planificate măsurători de emisii pentru a evalua eficiența noului sistem. Acest echipament va înlocui sistemul instalat în 2015. 

Via Continental

  • Tatraurs, joi, 10.12.2020 16:51

    Vai di mini,da' ce baieti fini! De ani de zile pute a cauciuc ars in Carpisoara si nimeni nu face nimic. La dat lectii de ecologie sunt vesticii primii,la implementat masuri economice canci. https://www.google.com/amp/s/www.opiniatimisoarei.ro/in-loc-sa-simti-miros-de-padure-simti-miros-de-cauciuc-ultimele-amenintari-la-timisoara/30/10/2015/amp

  • Catalin, vineri, 11.12.2020 04:07

    Ce sa facem, va angajam oamenii, facem si un pic de profit dar ne lasati sa poluam.

  • UnFostAngajat, vineri, 11.12.2020 08:21

    Ideea e sa se mentina pornite acele sisteme de filtrare si sa existe transparenta pentru testarea emisiilor. Daca sunt pornite doar cand testeaza autoritatile, sau asa din cand in cand sa verifice daca mai sunt functionale, n-am facut nimic.