Construiești sau renovezi o casă? Din 2019 ai putea fi obligat să montezi cel puțin o priză pentru mașina electrică

Publicat marţi, 11.10.2016 17:51 de Mircea Meşter, Foto: Dreamstime.com

Uniunea Europeană vrea să implementeze reguli noi care să-i oblige pe proprietarii de locuințe să-și monteze prize de încărcare a mașinilor electrice atunci când construiesc sau renovează o casă. În cazul blocurilor, 10% dintre locurile de parcare vor fi prevăzute cu prize dedicate.

Proprietarii, constructorii și dezvoltatorii imobiliari vor fi puși în fața unor noi provocări începând cu anul 2019. Conform unei directive europene care se află încă la stadiul de proiect, Uniunea le va cere statelor membre să impună obligativitatea montării unui punct de încărcare a mașinilor electrice în fiecare casă nouă sau renovată.

În cazul blocurilor de locuințe construite după 2023, obligativitatea va viza faptul că 10% dintre locurile totale de parcare trebuie să fie prevăzute cu stații sau prize de încărcare a bateriilor mașinilor electrice.

"Întrebarea importantă care rămâne este cum îți încarci mașina electrică dacă locuiești într-un apartament de bloc", spune Guillaume Berthier,. "Acest tip de stimul prevăzut de noile reglementări nu este doar unul pozitiv, ci și unul obligatoriu dacă vrem să vedem o trecere masivă la mașinile electrice în următorii ani", declară oficialul francez citat de publicația britanică The Guardian.

Scade CO2, crește SO2

Planul european de a reduce emisiile de noxe eliminate prin sistemul de evacuare de mașinile cu motoare cu ardere internă are însă și un revers al medaliei. Conform Magdei Jozwicka, unul dintre directorii Agenției Europene de Mediu, multiplicarea numărului de mașini electrice care circulă pe străzile orașelor ar elimina emisiile de CO2, însă ar multiplica de 5 ori cantitatea de dioxid de sulf (SO2) care ajunge în atmosferă din cauza faptului că centralele vor fi nevoite să producă mai multă energie electrică.

Prognoza este realizată pe infrastructura de producere a electricității existentă astăzi la nivel european, iar analizele susțin că pentru a sprijini nevoile de încărcare ale mașinilor va fi nevoie de construirea altor 50 de centrale care să ofere energia electrică necesară.

"Este evident că este fezabilă utilizarea unor surse curate și regenerabile de producere a energiei electrice, dar nu toate țările se află la același nivel în Europa, iar asta înseamnă că trebuie să luăm decizii fundamentale care să fie baza dezvoltării unui sistem energetic sustenabil la nivelul continentului", spune Martin Adams, responsabilul biroului de analiză a poluării aerului în cadrul Agenției Europene de Mediu.

via TheGuardian

  • aleics, miercuri, 12.10.2016 13:47

    Ai nostrii nu fac parcari cand construiesc , altceva este deja SF.

  • BBB, joi, 10.11.2016 13:36

    Regula pe care sigur o vor respecta toti constructorii: " În cazul blocurilor, 10% dintre locurile de parcare vor fi prevăzute cu prize dedicate" Fix asa va fi! Pentru ca 10% din zero e tot ZERO !!!