Companiile de asigurări nu vor decontare directă pentru RCA: "Preţul poliţelor ar urma să crească"
Ideea ca un şofer să fie despăgubit pe propria poliţa RCA nu este pe placul companiilor de asigurări, care susţin că preţurile ar creşte şi că societăţile serioase ar avea de suferit.
Una dintre propunerile vehiculate pentru schimbarea radicală a sistemului de asigurări auto obligatorii (RCA) este posibilitatea ca un şofer să fie despăgubit de propria societate de asigurări la care a încheiat poliţa, nu la cea a şoferului vinovat de producerea unui accident.
În acest fel, şoferii ar fi tentaţi să încheie poliţe RCA la companiile serioase care achită daunele, însă propunerea nu este pe placul companiilor de asigurări. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) susţine chiar că există riscul unui efect neaşteptat: preţurile poliţelor RCA să crească, din cauza faptului că societăţile nu vor mai gestiona daunele.
"Asiguraţii vor cumpăra RCA sau vor încerca să recupereze prejudiciile de la companiile cu servicii de calitate superioară, acesta fiind teoretic avantajul principal al sistemului. Însă efectele introducerii unui sistem de decontare directă la RCA modifică fundamental mecanismele de funcţionare RCA şi vor genera costuri suplimentare atât pentru asiguraţi, cât şi pentru asigurători", precizează asociaţia într-un comunicat de presă.
În plus, companiile de asigurări afirmă că societăţile serioase vor fi nevoite să achite daune la care nu au poliţe RCA, ceea ce va afecta situaţia financiară a acestora.
"Aceşti asigurători vor avea o presiune imensă asupra fluxului de numerar, pentru că vor plăti despăgubiri în contul unor terţi, ca mandatari, pentru daune la care nu au poliţe şi nici prime. Luând în considerare modul în care se recuperează în prezent regresele, aceste companii ar avea probleme grave de lichiditate în câteva luni de zile", mai precizează UNSAR în comunicat.
Decontarea directă era una dintre măsurile propuse de ASF, care până în prezent a adoptat însă o altă măsură: tarifele vor fi corelate cu nivelul daunelor pentru fiecare segment de asiguraţi, astfel că pentru pentru unele segmente preţurile vor scădea, în timp ce pentru altele vor creşte.
Via Economica
Adica, eu daca am un eveniment din vina altuia, ma duc la RCA ul meu si decontez, ulterior RCA ul meu isi recupereaza banii de la RCA ul vinovatului. Foarte corect! Sa reformulam problema lor: "Nu ne convine pentru ca o sa fim fortati sa platim." Una e cand te ameninta cu judecata un neica nimeni pentru ca nu scoti banii alta e cand te da in judecata ditamai compania de asigurari care nu va ezita sa te execute.