Colaborarea Daimler cu Renault-Nissan continuă: pick-up Mercedes bazat pe Navara și versiuni electrice Smart cu tehnologia de pe Renault Zoe
Pornită inițial ca o colaborare care a avut scopul de a experimenta în câteva zone ale pieței, colaborarea dintre Renault-Nissan și Daimler a ajuns în al șaselea an și anunță noi produse comune interesante.
Deși a fost privit în prima fază ca un proiect atipic, parteneriatul dintre Renault-Nissan și Daimler continuă să aibă rezultate considerate excelente de ambele părți după șase ani de colaborare. Iar cele două mari grupuri auto au anunțat astăzi câteva dintre viitoarele planuri de cooperare între mărcile auto pe care le reprezintă.
Cel mai interesant rezultat din 2015 al legăturii dintre Daimler și Renault-Nissan este noul Infiniti Q30, compacta pe care marca premium a celor de la Nissan a prezentat-o la Salonul Auto de la frankfurt. Noul model Infiniti împarte gama de motorizări atât cu modelele Renault, cât și cu cele Mercedes-Benz, fiind construit pe aceeași platformă pe care este dezvoltat Mercedes Clasa A. Producția efectivă a lui Infiniti Q30 are loc la Sunderland, cel mai important hub de asamblare european pe care-l dețin cei de la Nissan.
O altă veste interesantă este cea legată de viitoarele versiuni electrice ale modelelor Smart Fortwo și Forfour. Cele două modele construite pe o platformă comună cu cea a noii generații Twingo vor dispune de un sistem electric de propulsie dezvoltat de Renault, Daimler bazându-se pe experiența acumulată de constructorul francez în ceea ce privește acest tip de propulsie odată cu lansarea modelelor Nissan Leaf, Renault Zoe și Renault Kangoo EV.
Foarte probabil, Smart Forfour va prelua direct motorul și pachetul de baterii de pe Renault Zoe, cu care împarte dimensiunile și conceptul. Acest lucru va însemna că viitorul Smart Forfour electric va avea o autonomie de cel puțin 240 de kilometri. Rămâne de văzut dacă Daimler va decide ca vânzarea modelelor Smart electrice să fie realizată normal sau prin închirierea bateriilor, soluție aleasă de Renault și implementată pe Zoe.
Celelalte două direcții de colaborare dintre Daimler și Renault-Nissan vizează deschiderea unei fabrici comune în Mexic și dezvoltarea unui pick-up Mercedes-Benz care va fi construit pe patforma lui Nissan Navara, model tocmai prezentat într-o nouă formulă la Frankfurt. Design-ul va fi dezvoltat de Mercedes-Benz, modelul urmând să beneficieze de "caracteristicile și elementele distincte ale mărcii". Cele două pick-up-uri plus fratele lor cu siglă Renault anunțat recent de o schiță vor fi produse în Argentina și în Spania, la fabricile pe care Nissan le deține în cele două țări. Conform comunicatului oficial, lansarea și producția utilitarei Mercedes-Benz va începe "înainte de finalul acestui deceniu"
via Daimler/Renault-Nissan
probabil in curand for deveni un singur grup, pentru ca se adreseaza unor piete complementare si nevoie unii de altii. presupun ca acuma testeaza terenul