Citroen C4 facelift - primele imagini şi informaţii oficiale
Citroen a operat un facelift în gama C4, care i-a adus compactei franţuzeşti o nouă parte frontală, un interior modificat şi motorizări Euro 6.
Citroen C4, compacta mărcii franţuzeşti lansată în 2010, a primit un facelift de împrospătare la jumătatea ciclului de viaţă. Partea frontală este cea mai schimbată, având blocuri optice restilizate şi cu lumini de zi cu LED-uri, în timp ce posteriorul prezintă un set de stopuri fumurii cu o altă grafică interioară. Barele de protecţie au fost şi ele restilizate şi acum seamănă cu cele ale lui Peugeot 308, cel puţin atunci când este privită partea inferioară a acestora. Paleta de culori s-a îmbogăţit cu două noi nuanţe, iar gama de jante din aliaj oferă noi modele, disponibile la diametre de până la 18 inch.
Interiorul lui C4 a fost schimbat şi el odată cu restilizarea, existând două noi tapiţerii şi o configuraţie mai simplă a consolei centrale. Francezii au apelat la un touchscreen de şapte inch în locul anumitor butoane şi comenzi petnru a simplifica aspectul consolei centrale. Din păcate, fratele său de la Peugeot, noul 308, îl face pe C4 facelift să pară demodat atunci când vine vorba de habitaclu, modelul 308 având un interior semnificativ mai simplu şi mai elegant, fără să rateze vreuna din funcţiile pe care le oferă C4, fie el cu facelift sau nu. Reprezentanţii Citroen spun că nivelul de confort a fost îmbunătăţit şi printr-o antifonare perfecţionată.
În materie de elemente mecanice, modelul se mândreşte cu o nouă generaţie de motorizări, menită să asigure un consum mai redus de carburant şi performanţe mărite. Facelift-ul a adus introducerea în gamă a trei motoare Euro 6, dintre care două sunt alimentate cu benzină. Vorbim despre unităţile PureTech 110 şi 130, oferite în compania transmisiilor manuale cu şase trepte. Unitatea de 110 CP are trei cilindri, în timp ce propulsorul de 130 CP are patru cilindri în linie. Oferta de diesel prezintă două versiuni de putere ale motorizării BlueHDi de 1.6 litri, de 110 şi 120 CP, ambele disponibile în compania unei transmisii manuale cu şase trepte.
Via Citroen
Saptamana facelifturilor?