Cinquone Stradale - primele imagini ale Fiat-ului 500 de 300 de cai

Publicat luni, 10.10.2011 12:55 de Bogdan Mirică

Cinquone Stradale este probabil cea mai extremă versiune de stradă a unui model mini. Specialiştii Romeo Ferrari au stors 300 de cai putere din motorul 1.4 T-Jet.

Weekendul acesta, specialiştii Romeo Ferrari au dezvăluit primele imagini ale noului Cinquone Stradale, versiunea de 300 de cai putere a lui Abarth 500, derivată din modelul de circuit dezvoltat anterior. Omologată special pentru şosea,versiunea de 300 de cai putere a mezinului Fiat este propulsată de acelaşi motor pe benzină, 1.4 T-Jet, intens modificat de inginerii Romeo Ferrari.

Aportul de putere este însoţit şi de o serie de modificări ale suspensiei şi sistemului de frânare, capabil să oprească cei 300 de cai în situaţii limită. Pentru a câştiga şi la capitolul apăsare aerodinamică, Cinquone beneficiază de un kit special, cu prize de aer mai generoase, spoilere noi, praguri laterale, bosaje mult mai mari, terminaţii noi pentru evacuare şi fante de aerisire pe capotă.

La interior, totul a fost căptuşit cu piele alcantara, scaune de tip scoică, centuri de siguranţă cu prindere în patru puncte şi, bineînţeles, un roll-bar.

Preţul pentru această realizare extremă este unul pe măsură: 80.000 de euro, după cum anticipează o publicaţie italiană.

via | autoblog

  • service, luni, 10.10.2011 13:08

    un fiat 1.4 cu 300 cp?! fiabilitate zero!

  • Lexmark, luni, 10.10.2011 15:17
    E un Abarth

    E un Abarth "ciobene",nu FIAT, la fel cum un M nu e BMW... PS: Si nu cred ca cineva isi ia o masina super sport ge genu' sa faca naveta cu ea pana isi amortizeaza investitia...

  • catalin1905, luni, 10.10.2011 15:53
    cel mai extrem articol

    felicitari

  • bmw, luni, 10.10.2011 16:05

    80k pe un rahatel??? cu 80k iti iei un m1 si-l faci praf p-asta micu si-ti mai raman bani de benzina pentru 100.000km!!! HELOOO treziti-va!!!

  • Costi9b, luni, 10.10.2011 17:43
    o intrebare am...

    Ce inseamna pentru voi "piele alcantara"?

  • dion_vrg, luni, 10.10.2011 23:53
    lexmark...

    ''FIABILITÁTE f. Capacitate a sistemelor tehnice de a funcționa un timp determinat, menținându-și parametrii prestabiliți'' ...probabil ai confundat termenul cu ''AUTONOMIE''

  • sony, vineri, 21.10.2011 16:33
    super

    frumoasa masinuta.am condus abarth-ul essesse,este super,nici nu imi pot inchipui cum este asta.dar romanul nu poate aprecia decat masinile al caror nume contin 3 litere,bleah