Chinezii de la SAIC au câştigat concursul de design al Salonului Auto de la Los Angeles
Chinezii de la SAIC Motor au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei cu numărul zece a Concursului Anual de Design de la Salonul Auto de la Los Angeles.
SAIC Motor, un producător de automobile din China, a înscris o echipă la Concursul Anual de Design de la Salonul Auto de la Los Angeles. Anul 2013 marca a zecea ediţie a acestui concurs, pe care echipa din China a reuşit să-l câştige, învingând echipe de la constructori cu palmares precum Mazda, Subaru, BMW, Mini şi Toyota. Lista completă de participanţi a mai inclus încă trei mărci chinezeşti: Changfeng, Qoros şi JAC Motors. Tema ediţiei din acest an a a fost ”Biomimicry & Mobility 2025 – Răspunsul Naturii la Provocări Umane”.
Cei de la SAIC au răspuns cu ceonceptul Roewe Mobiliant, inspirat din structura corpului unei furnici. Modelul desenat de chinezi are un singur loc şi este destinat transportului public în mediul urban. Membrii juriului au descris exponatul ca fiind ”optimist, frumos şi a răspuns cel mai bine la criteriile concursului, imitând o soluţie cu adevărat sustenabilă de transport, care amintea de un sistem antic şi funcţional de milioane de ani”, marcând o victorie importantă pentru un producător de automobile din China, ţară cunoscută pentru eşecurile din trecut, apărute prin copierea design-ului mai multor modele occidentale.
Chinezii s-au luptat cu studiourile de design din America de Nord ale mărcilor de mai sus, reuşind să învingă nume grele. Paradoxal, conceptul a fost prezentat sub marca Roewe, care produce modele destinate pieţei interne dezvoltate în baza vechilor platforme ale mărcii britanicii Rover.
Via MotorAuthority
hotarati-va,LA sau Detroit.