Chinezii copiaza din nou
Dupa ce in decembrie chinezii au prezentat modelul Peri, copie fidela a lui Fiat Panda, asiaticii pregatesc o versiune 4X4 asemanatoare variantei de teren a modelului italian.
Chinezii sunt cunoscuti pentru "creativitatea" lor in domeniul auto. Va prezentam acum cateva luni plagiatul chinezesc Peri, care copiaza aproape in intregime modelul italian Fiat Panda. Desi aspectul frontal al lui Peri era diferit de cel al lui Panda, Fiat a hotarat sa dea in judecata constructorul chinez Great Wall Motors.
Se pare ca designerii asiatici au recidivat. Constructorul chinez va lansa la Salonul Auto de la Shanghai o versiune 4X4 a modelului Peri, cu tractiune integrala si un motor euro 4 de 1.4 litri care dezvolta 85 de cai putere. Great Wall Motors a modificat aspectul frontal al masinii restilizand blocurile optice si spoilerul si a adaugat lumini aditionale pe acoperis.
Formele si noua motorizare seamana izbitor de mult cu cele ale Fiat-ului Panda. Nu stim insa cum va reactiona constructorul italian, dar ne putem astepta la un nou scandal daca modelul chinez va fi comercializat in Europa