China nu se joacă cu mașinile autonome: testele cu vehicule care se conduc singure au fost interzise
China vrea să păstreze un nivel ridicat de siguranță pe autostrăzile sale, și așa destul de aglomerate. Din acest motiv a interzis testarea mașinilor autonome pe autostrăzile sale.
China este o țară cu reguli stricte. Prin urmare, testarea mașinilor autonome trebuia să se desfășoare după un cadru legal extrem de strict. Până când acesta va fi elaborat, China a decis să interzică orice testare a mașinilor autonome pe autostrăzile sale.
Constructorii locali sunt direct afectați de această decizie și lucrează cu autoritățile locale pentru a elabora un set de reguli pe care membrii legislativului să îl aprobe. În condițiile noilor restricții, producătorii locali ar putea să testeze capacitățile mașinilor doar pe drumurile naționale. Este o limitare care va afecta direct dezvoltarea noilor tehnologii în Țara Marelui Zid, unde rularea pe autostradă reprezintă o pondere foarte mare din traficul zilnic.
Chiar dacă există o presiune constantă din partea companiilor care dezvoltă tehnologii auto, China vrea să mențină și un nivel ridicat al siguranței pe autostrăzile sale, și așa destul de aglomerate.
Ministrul Industriei, al Informației și al Tehnologiei nu a reușit să le ofere companiilor din domeniu un termen pentru finalizarea setului de reguli pentru testarea mașinilor autonome.
Chiar eram curios cum se descurca o autonoma in Bucuresti la Unirii cand pica semafoarele......