BMW a dezlănțuit M2, M3, M4 și M5 pe Transfăgărășan, în cadrul unui eveniment internațional
BMW a organizat un test internațional pe celebra șosea românească Transfăgărășan. Jurnaliștii au avut ocazia de a testa chiar și noul BMW M2 pe drumul de munte.
Din momentul în care Jeremy Clarkson a spus că este ”cel mai frumos drum din lume”, Transfăgărășanul a devenit un loc de pelerinaj pentru toții fanii auto. Mai mult, drumul care duce către Bâlea Lac a început să intre în atenția marilor constructori de pe continent, care își doresc evenimente cu mașinile lor de performanță pe limba de asfalt șerpuit.
După Seat și aniversarea celor 20 de ani de Cupra, BMW este un alt producător care a simțit potențialul drumului printre munți. Motiv pentru care, divizia de comunicare din Europa Centrală și de Est a organizat pe Transfăgărășan un eveniment pentru jurnaliști auto. Cei invitați au avut ocazia să fie plimbați prin București cu noul Seria 7, să viziteze Casa Poporului și chiar să vadă din elicopter șoseaua pe care urmau apoi să conducă.
BMW a teleportat pe Transfăgărășan aproape întreag arsenalul său de modele de performanță. Au fost preznți BMW M3, M4, M5 și chiar micul M2, proaspăt lansat în Europa și testat și de noi aici.
Pentru a putea profita la maxim de performanțele mașinilor și de virajele de pe Transfăgărășan, invitații l-au avut drept profesor pe Claudiu David, fostul pilot de raliu, devenit acum instructor pentru marca germană.
poate ma lamureste si pe mine cineva, de ce toate M-urile testate pe la noi prin RO, de la Buhnici la Automarket si pana la cele din acest film, au numere de Austria?