Chiar și mașinile exotice au parte de facelift: Lamborghini Aventador S prezentat oficial cu 40 de cai în plus
Lamborghini a dezvăluit oficial faceliftul modelul Aventador. Acesta aduce un look nou, mai multă tehnologie, prima direcție pe ambele axe și mai multe resurse sub capotă.
Mulți au suspinat după Murcielago, dar au oftat de dorință când l-au văzut pe Aventador. Vârful de gamă al constructorului italian s-a născut în urmă cu aproape șase ani și de atunci s-a dovedit a fi un adevărat succes comercial.
Chiar și în aceste condiții, supercarurile au și ele nevoie de un facelift. Iar pentru Aventador acesta vine chiar înainte de Crăciun, în timp util pentru a fi expus în premieră mondială cu ocazia Salonului Auto de la Detroit, programat în ianuarie 2017.
Faceliftul schimbă ușor și denumirea, supercarul fiind recunoscut acum drept Aventador S.
La nivel estetic, modelul dispune de un spoiler frontal mult mai agresiv, de un deflector posterior negru și de pasaje ale roților care amintesc de legendarul Countach. Toate aceste elemente pot fi comandate și din fibră de carbon. În plus, toate ajută la îmbunătățirea apăsării aerodinamice cu 130% față de versiunea antefacelift. De asemenea, și eleronul posterior, care poate fi reglat în trei poziții, oferă cu 50% mai multă apăsare aerodinamică.
Motorul V12 de 6.5 litri a fost și el modificat pentru a oferi cu 40 de cai în plus, pentru un total de 740 de cai putere și 690 de Nm. Pentru a face posibilă această creștere, inginerii au optimizat injecția și controlul variabil al valvelor și au crescut turația maximă de la 8350 la 8500 de rotații.
Pentru a așterne și mai bine pe șosea aceste resurse, Lamborghini a introdus o tehnologie în premieră. Aventador S este primul model din istoria italienilor care vine cu direcție pe ambele punți, adică și roțile din spate vor avea un unghi de virare. Geometria suspensiei a fost revizuită, suspensia magnetică LMS a fost și ea îmbunătățită, un sistem de amortizoare variabile și arcuri noi.
De asemenea, sistemuL ESP a fost calibrat pentru a interveni mai repede, în modul Sport tracțiunea integrală poate trimite până la 90 din putere către puntea spate, frânele standard sunt din carbon ceramic, iar anvelopele au fost dezvoltate special de Pirelli.
Pe lângă modurile clasice Strada, Sport și Corsa, clienții vor mai avea la dispoziție un mod denumit Ego, care poate fi personalizat. Aportul de putere face ca supercarul să poată accelera de la 0 la 100 de km/h în 2.9 secunde și să atingă o viteză maximă de 350 de km/h.
Interiorul a fost și el îmbunătățit. Sistemul multimedia oferă suport Apple CarPlay, iar instrumentele de bord digitale pot fi configurate după preferința celui de la volan. Nu lipsește nici programul de telemetrie, care poate oferi măsurători pentru timpul petrecut pe circuit și care este opțional.
Noul Lamborghini Aventador S va putea fi personalizat prin programul Ad Personam și va ajunge pe piață în primăvara anului viitor.
@AM: banuiesc ca ati vrut sa scrieti viteza maxima 350 km/h, nu 250 km/h...