Chevrolet ar putea introduce transmisii CVT pentru modelele compacte şi mini
Chevrolet Cruze, Aveo şi Spark ar putea primi transmisii cu variaţie continuă în termen de doi ani. Noile transmisii vor reduce consumul de carburant al modelelor GM.
Oficialii diviziei coreene a General Motors au dezvăluit faptul că producătorul de automobile intenţionează să introducă transmisiile CVT în gamele compacte şi mici. Astfel, Chevrolet Cruze, Chevrolet Spark şi Chevrolet aveo ar putea primi acest tip de transmisie peste doi ani. Compania americană explorează posibilitatea utilizării motoarelor supraalimentate de cilindree mică. Până la următoarea schimbare de generaţie, GM va trebui să reducă consumul de carburant al modelelor din gamă cu cel puţin 10%, estimează Sohn Donghyoun, vicepreşedintele echipei de dezvoltare globală a GM din Coreea, GM Daewoo.
Implementarea transmisiilor CVT ar oferi atât o reducere a consumului de carburant, cât şi o nouă nişă de clienţi. GM nu a oferit prea multe transmisii CVT de-a lungul timpului, singurele unităţi fiind oferite între 2002 şi 2005 pentru modelele Saturn Ion, Saturn Vue şi Opel Astra. Utilizarea transmisiilor cu dublu-ambreiaj nu a fost discutată de cei de la General Motors, semn că modelele lor de clasă mică şi compactă vor mai aştepta o perioadă până la introducerea acestui tip de transmisie.
Totodată, un alt element important al acestor transmisii ar fi debutul lui Spark pe piaţa din SUA. Potrivit oficialilor GM, clienţii americani sunt pregătiţi pentru acest gen de model, dar vehiculul trebuie să aibă anumite atribute pentru a fi atrăgător. Printre acestea se numără şi o transmisie automată, pentru un plus de confort. Spark va deveni cel mai mic model GM pus la vânzare în Statele Unite ale Americii.
Via | AutomotiveNews (înreg.)