Cel mai mare furnizor de aluminiu din lume: noile norme de emisii vor tripla cantitatea de aluminiu cumpărată de producătorii de automobile
Cerinţele mai stricte privind emisiile de CO2 aplicate maşinilor vândute în Europa după 2020 vor tripla cantităţile de aluminiu cumpărate de producătorii de automobile, spun cei de la Novelis, cel mai mare furnizor de aluminiu sub formă de foi pentru constructorii auto.
Novelis, cel mai mare furnizor de role de aluminiu pentru producătorii de automobile, previzionează triplarea vânzărilor până în 2020 pe fondul noilor norme de emisii din UE. Debnarayan Bhattacharya, vicepreşedintele Novelis, a declarat că producătorii de automobile vor folosi din ce în ce mai mult aluminiu pentru viitoarele lor modele cu scopul de a le face mai uşoare şi mai economice. Derek Prichett, vicepreşedintele departamentului global de reciclare al Novelis, anunţă o creştere de cinci ori a utilizării aluminiului în construcţia de caroserii de autovehicule până în 2020, fiind previzionată o cantitate de 1.8 milioane de tone pe an doar pentru industria auto. Pentru ca această valoare să fie mai uşor de pus în balanţă, producţia globală de aluminiu în anul 2005 a fost de 31.9 milioane de tone, fiind cel mai popular metal din lume după fier. Acesta din urmă era produs în anul respectiv în 837.5 milioane de tone. Aproape toate formele de aluminiu disponibile pe piaţă reprezintă un aliaj al metalului, metalul în forma sa pură fiind utilizat doar în situaţiile în care rezistenţa la coroziune şi maleabilitatea sunt mai importante decât duritatea.
Ford F-150: gigantul american ajunge la a 13-a generaţie
Cei de la Novelis sunt furnizorii americanilor de la Ford, care au lansat pe piaţă un model cu caroserie din aluminiu, noua generaţie a lui F-150. Respectivul pick-up este cel mai popular model al mărcii în America de Nord şi reprezintă o provocare pentru dealerii mărcii cu ovalul albastru, deoarece service-urile lor au necesitat reutilări pentru a permite reparaţii la nivelul caroseriilor din aluminiu, iar tehnicienii au avut şi ei nevoie de instrucţie specializată. Datorită noii caroserii, F-150 promite să nu ruginească niciodată şi să fie mai uşor şi mai economic decât orice alt pick-up full-size de pe piaţă.
Via AutomotiveNews (înreg.) | Forbes
Oare sa prindem si noi loganuri facute din aluminiu care nu ruginesc ? :)0