Ce mașini au înmatriculat românii în primele 3 luni ale anului: Hyundai și Ford pe podium
În luna martie, românii au înmatriculat 11.025 autoturisme noi, cu 40.25% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. După 3 luni, Dacia rămâne lider în clasamentul celor mai vândute mărci, fiind urmată de Hyundai și Ford.
Potrivit datelor furnizate de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în luna martie, românii au înmatriculat 11.025 autoturisme noi, cu 40.25% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Tot în martie au fost înmatriculate 31.166 de vehicule second-hand. Vorbim însă de o scădere de 23.7% față de martie 2021.
În primul trimestru din 2022, adică intervalul ianuarie - martie, la noi în țară au fost înmatriculate 28.978 de mașini noi, o creștere de 39.6% comparativ cu același interval din 2021. Tot aici trebuie menționate și cele 80.209 de autoturisme second-hand (- 20.82%).
După primele trei luni ale anului, Dacia conduce clasamentul celor mai vândute mărci cu 7.395 de unități. Locul secund este ocupat de Hyundai (2.667 unități) și Ford (2.222 unități).
Urmează apoi, în ordine, Skoda, Toyota, Volkswagen, Renault, Mercedes, Peugeot și Kia.
via ACAROM
Cine imi poate explica de ce Kia e asa jos si Hyundai pe locul 2?