Caterham dedică ediţia Roadsport 125 Monaco oraşului Monte Carlo
Caterham a lansat o ediţie specială a modelului Seven, botezată Roadsport 125 Monaco. Modelul este dedicat oraşului Monte Carlo gazda unor importante evenimente din lumea motorsportului.
Celebrul constructor de nişă Caterham a lansat o versiune specială a modelului Seven, pentru a onora locul ocupat de oraşul Monte Carlo în istoria motorsportului.
Botezată Roadsport 125 Monaco, ediţia limitată se poziţionează la baza gamei şi este caracterizată de o caroserie din aluminiu, nevopsită, care primeşte două dungi laterale în culorile Principatului de Monaco. La interior, clienţii vor fi trataţi cu o tapiţerie din piele neagră, cusută cu aţă de culoare roşie, care îmbracă scaunele. Culorile roşu şi negru amintesc de ruletă şi de cazinourile celebre din Monte Carlo.
Sub capota ediţiei speciale se află motorul Ford de 1.6 litri şi 125 de cai putere, asistat de o cutie manuală cu cinci rapoarte. Mulţumită masei totale de numai 550 de kilograme, modelul sportiv de două locuri poate accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 6 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 180 de km/h.
Modelul va fi rpopus iniţial doar în Regatul Unit, cu un preţ de 25.500 de euro, însă primele 20 de exemplare vor fi vândute cu o reducere de 1100 de euro.
via | autoblog
Daca tai un zero de la pret,ar fi fost buna ca si masina studenteasca;) Misto rau masina :)