Cadou de sfârșit de an: Barack Obama, invitatul lui Jerry Seinfeld într-un Corvette Stingray din 1963

Publicat joi, 31.12.2015 13:14 de Mircea Meşter

Președintele Statelor Unite ale Americii primește la Casa Albă o vizită mai puțin protocolară decât de obicei: comedianul Jerry Seinfeld și un Corvette Stingray de a doua generație. Discuția e una pe care oricine trebuie s-o urmărească.

Celebrul actor și comedian american Jerry Seinfeld le-a pregătit tuturor fanilor săi o supriză majoră pentru acest final de an. Serialul său online Comedians in Cars Getting Coffee, în care Seinfeld amestecă interesant povești despre mașini mai noi sau mai vechi cu portrete ale unora dintre cele mai apreciate nume din industria de la Hollywood, îl are invitat în primul episod al sezonului 7 pe nimeni altul decât președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. 

În centrul atenției stă un Corvette Stingray din 1963 (generația C2) despre care Barack Obama susține că a fost unul dintre visurile sale atunci când era copil. De altfel, interviul inedit pe care Jerry Seinfeld îl face cu președintele american este unul foarte relaxat, cu subiecte care merg de la opinia liderului de la Casa Albă despre diferiți președinți de stat ai lumii până la o discuție despre costumele pe care le îmbracă Barack Obama și chiar la culoarea lenjeriei intime pe care o are la dispoziție președintele american în apartamentul său din Casa Albă. Printre altele, cei doi fac o "vizită" și într-unul dintre Cadillac-urile prezidențiale blindate.

Pentru a urmări episodul în care Barack Obama este invitatul lui Jerry Seinfeld, vă invităm pe site-ul oficial al serialului Comedians in Cars Getting Coffee.

  • lorinczi.thomas, vineri, 01.01.2016 19:18

    link-ul in tab nou, plz

  • DCM, sâmbătă, 02.01.2016 14:11

    Superba masina,o adevarata bijuterie pe roti.