Cadillac încearcă să cucerească Europa cu trei modele premium
Deşi recunoaşte că îi va fi greu să aibă succes în Europa, Cadillac plănuieşte o ofensivă puternică, a treia în ultimii 15 ani. De această dată, americanii vor propune două modele complet noi.
Chiar dacă a încercat fără succes să debuteze triumfal în segmentul premium european, Cadillac nu renunţă. Constructorul american va încerca pentru a treia oară, în 15 ani, să reintre pe piaţa Bătrânului Continent.
Dan Ackerson, directorul executiv GM, a declarat: "Singurul lucru pe care îl putem face este să încercăm, să încercăm şi apoi să încercăm din nou introducerea Cadillac în Europa" . Ackerson pune insuccesul şi pe seama brandurilor europene premium, care prin excelenţa lor fac aproape imposibil succesul Cadillac în Europa.
Subsidiarul General Motors plănuieşte să introducă o navă amiral pentru Europa, bazată pe conceptul XTS, expus anul acesta şi la Salonul de la Geneva. Sedanul de lux adoptă o linie de design ceva mai plăcută, încercând astfel să intre în graţiile europenilor.
Modelul se va poziţiona deasupra actualului CTS, rival declarat pentru BMW Seria 5. Gama americanilor va include şi un model mai mic, poziţionat sub CTS, potenţial rival pentru BMW Seria 3. Cu acestea modele, Cadillac ar putea încerca să zdruncine supremaţia nemţilor.
Din păcate, nu sunt veşti prea bune în ceea ce priveşte gama de motorizări. Cadillac nu plănuieşte să introducă un propulsor diesel în viitorul apropiat, ceea ce ar putea face ca publicul din Europa să nu favorizeze prea mult unităţile pe benzină deja existente, deloc zgârcite atunci când vine vorba de consum.
Jeff Lux, şeful departamentului de motoare din cadrul Opel, a ţinut să comenteze pe marginea subiectului, declarând că "momentan, Cadillac nu le poate face pe toate odată. Este nevoie de timp pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor."
via | autocar
Cu usi care se inchid precum usile de fiset si alte "scapari" din astea penibile, succesul e garantat...not!