Bugatti pregăteşte revoluţia: un supercar electric de 800 de cai
Bugatti testează în prezent un tren de propulsie electric, compus din două motoare, capabile să dezvolte împreună 800 de cai putere şi 2200 de Nm.
După ce a demolat orgoliul celor mai puternici constructori auto prin lansarea celui mai rapid supercar de serie, Bugatti ţine morţiş să se afirme şi pe segmentul vehiculelor electrice. Ajutat în permanenţă de grupul Volkswagen, constructorul intenţionează să dea naştere în viitorul apropiat unui model electric la fel de revoluţionar ca Veyron.
Potrivit unor surse neoficiale, supercarul este deja în faza de testare, procesul de dezvoltare fiind pe ultima sută de metri. Pentru a nu atrage însă atenţia publicului, Bugatti testează noul tren de propulsie 100% ecologic sub caroseria unui Bentley Continental GT, strategie care i-a indus în eroare chiar şi pe fotografii spion. Potrivit unui pilot de teste, care a avut ocazia de a testa motoarele electrice Bugatti, acceleraţia este "absolut incredibilă".
Inginerii constructorului de nisă şi cei ai Volkswagen au colaborat pentru a da naştere unui tren de propulsie complet electric, care include doua propulsoare, fiecare capabil sa livreze 400 de cai putere şi un cuplu motor impresionant, de 1100 Nm.
Deşi nu este foarte clar dacă Bugatti va alege sa folosească tehnologia electrică pe un model complet nou sau pe actualul Veyron sau viitorul Galibier, bagajul de resurse, estimat la 800 de cai, va fi suficient pentru a face din orice vehicul un adevărat supercar.
Cele două motoare vor fi ţinute în viaţă de un ansamblu de baterii litiu-ion, despre care se spune momentan că nu vor fi capabile să facă faţă decât câteva minute, rulării la capacitate maximă. Asta înseamnă că inginerii vor fi nevoiţi să găsească o soluţie pentru creşterea autonomiei.
Trenul de propulsie electric va fi expus cel mai probabil în cadrul unui salon programat anul acesta pentru a arăta publicului avansul tehnologic.
Ideea unui vehicul electric sportiv a fost subliniată discret de Franz Joseph Paefgen încă din toamna anului trecut la Frankfurt, când oficialul a condus la standul subsidiarului de lux un model electric, bazat pe Type 56 şi construit de Ettore Bugatti în doar şase exemplare.
via | autoexpress
Ce fraieri sunt, au renuntat ei la motorul de pe E-Tron cu 4500 de Nm si 313 cai putere :))