Bugatti Chiron Sport: performanțe asemănătoare cu versiunea de bază, masă totală redusă și agilitate sporită
Bugatti a prezentat noul Chiron Sport în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Hypercar-ul are o masă mai mică cu 18 kilograme, o suspensie mai ridigă și același W16 de 8.0 litri.
Salonul Auto de la Geneva rămâne locul de întâlnire preferat de producătorii de supercar-uri și hypercar-uri. Anul acesta, Bugatti a adus noul Chiron Sport în cadrul evenimentului desfășurat în Elveția. Hypercar-ul producătorului din Molsheim nu vine cu modificări la nivelul performanțelor, dar promite o dinamică îmbunătățită și o masă ceva mai redusă. În același timp, Chiron Sport integrează și câteva modificări minore la nivel estetic.
În urma îmbunătățirilor aduse, Bugatti spune că noul Chiron Sport a fost cu 5 secunde mai rapid pe circuitul de teste de la Nardo comparativ cu versiunea standard.
Bugatti Chiron Sport: date esențiale
● Bugatti Chiron Sport nu primește modificări la nivelul motorizării. Hypercar-ul are același W16 de 8.0 litri cvadri-turbo care produce 1.500 de cai putere și 1.600 Nm.
● Suspensia lui Bugatti Chiron Sport a fost modificată. Acum, hypercar-ul are o nouă strategie de control pentru amortizoare, iar, în medie, suspensia este mai rigidă cu 10% comparativ cu versiunea standard. În același timp, inginerii Bugatti au adus modificări și în dreptul sistemului de direcție.
● Diferențialul spate a fost optimizat pentru a lucra împreună cu funcția Dynamic Torque Vectoring, capabilă să distribuie cuplul independent către fiecare roată.
● Bugatti Chiron Sport are o masă mai mică cu 18 kilograme comparativ cu un Chiron obișnuit. Jantele au acum o construcție ușoară, iar brațele ștergătoarelor de parbriz sunt fabricate din fibră de carbon. Acesta sunt mai ușpare cu 1.4 kilograme comparativ cu cele de pe Chiron.
● Noul Chiron Sport are jante noi (Course), iar terminațiile sistemului de evacuare sunt acum rotunde, nu trapezoidale.
● Bugatti Chiron Sport are un preț de pornire de 2.65 de milioane de euro, iar primele livrări sunt programate pentru finalul acestui an.