Brandul american Dodge ar putea fi pe cale de dispariţie
Viitorul brandului Dodge stă sub semnul întrebării. Compania americană îşi reduce numărul modelelor şi tot mai multe surse anunţă extincţia.
Existenţa Dodge datează încă din 1900, brandul fiind unul emblematic pentru piaţa auto din SUA. Deşi are o istorie stufoasă şi un număr mare de fani, Dodge ar putea să devină următorul brand american pe lista celor dispărute.
Publicaţia Wards Auto susţine că gama în continuă scădere ar putea duce treptat la o abandonare completă a brandului. Oficialii au anunţat deja că vor renunţa la Avenger, însă mai multe surse neoficiale susţin că există intenţia de abandonare a altor două modele sau transferarea lor în gama Chrysler.
Pe lista neagră se află modelul Durango, al cărui loc va fi luat de viitorul Jeep Grand Wagoneer. Dacă previziunile se adeveresc, Dodge ar putea rămâne cu o gamă destul de săracă, compusă din modele ca Dart, Charger, şi Journey, omologul american al actualului Fiat Freemont.
Noua generaţie Challenger ar putea fi transferată diviziei de performanţă SRT dacă se decide renunţarea la brandul Dodge.
via wardsauto
-
dan_grc, vineri, 14.06.2013 13:44
Este a doua marca din aceasta alianta Fiat-Chrysler care va fi trasa pe dreapta, dupa Lancia, apoi signor Marchionne nu stiu ce face cu Fiat in Europa, am inteles ca este o piata in scadere, dar clasa mica si compacta merge, in afara de versiuni XXL ale lui 500, unde este Punto, viitorul Bravo (un model chiar reusit) , nu se anunta nimic, macar la Alfa au inceput sa anunte o mare ofensiva, sa vedem ca de vreo 2 ani tot anunta Giulia si nu mai vine, singura marca ce pare pe drumul cel bun acum din curtea Fiat, in afara de Ferrari, este Maseratti.
-
Bucegi, vineri, 14.06.2013 13:54
Sper sa nu se intample asta.Dodge e una dintre marcile mele preferate.Marchionne sa execute panaramele lui italiene,acolo sa faca curatenie.
-
@ dan_grc, vineri, 14.06.2013 13:59
Multumita strategiei lui Marchionne, marca FIAT a fost depasita in Europa la vanzari de Audi, BMW si Mercedes . No comment !
-
Andy, vineri, 14.06.2013 14:10
Un banc graitor situatiei Chrysler: Raiul e locul unde mecanicii sunt nemti, politistii englezi, bucatarii francezi, loverii italieni si totul e organizat de elvetieni... Iadul e locul unde mecanicii sunt francezi, politistii nemti, bucatarii englezi, loverii elvetieni si totul e organizat de italieni :D Ideea e ca decat afaceri cu italienii mai bine deloc.
-
Stefan, vineri, 14.06.2013 14:29
Nu-mi place sa aud asta! Macar Charger-ul si Challenger-ul sa fie salvate! Numele lor reprezinta ceva inca din ani '60!
-
slVW_83, vineri, 14.06.2013 15:05
Oare de ce marci cu istorie precum Oldsmobile sau Pontiac au disparut iar altele, fara vreun gram de traditie sau istorie precum Hyundai-Kia prospera? Cred ca de vina e sistemul de valori si managementul infantil!
-
inexorabil, vineri, 14.06.2013 15:15
Lancia......un nume "greu" de tot pentru mine, rapus de politica iresponsabila a capilor Fiat Group. Nemuritorii Biasion si Kankkunen faceau senzatie cu neuitata Delta (bah, modelul de azi doar poarta numele de Delta) intr-o vreme in care un biet avocat ca Marchionne habar n-avea cu ce se mananca motorsportul si, in general, masinile. Iata ce se intampla daca nu devine CEO un specialist de uzina, de management productiv sau de laborator de dezvoltare/cercetare, cu ani grei in spate de meserie si receptie a realitatii "la botul calului". Cata dreptate are @AndreiRN: te pricopsesti, prin cine stie ce lobby puternic, cu un economist sau un alt venetic in fruntea unei companii auto si kaputt, gandeste-te deja la colaps programat! In contrapartida, uitati-va ce si-a pus "triada" in posturile-cheie (adica supreme) si veti intelege la ce ma refer. Sau luati in considerare situatia Toyotei si a lui Hyundai. "Oamenii de casa" reprezinta garantul stabilitatii si al rentabilitatii. Ceea ce contrapropun GM si Fiat le-ar putea aduce pieirea intr-o buna zi, chiar daca n-ar admite acum un asemenea deznodamant...... Acum si Dodge va ajunge pe fundul gropii? Se pare ca aceasta este partitura-standard care prevesteste sfarsitul marcilor......traditionale: intai iti pierzi puterea financiara, la pachet cu identitatea conceptuala & constructiva, apoi ti se vara pe gat motoare & platforme & gadget-uri straine, care nu te reprezinta moralmente si care inspira clientilor & fanilor o reactie adversa, iar intr-un final, in mod previzibil, iesi din scena pe usa din dos......si aleluia, ca nu te mai intorci la viata! Sublim, ma umplu de speranta pentru viitor.
-
BaditzaEx, vineri, 14.06.2013 15:24
disparitia marcii Dodge in America si nu numai este ca si disparitia masinii in sine ( preciez a masinii nu a autovehicului ), o istorie bogata cu masini frumoase, puternice si pasionale ... cele 3 masini din mijloc mi se par superbe si emblematice pt marca Dodge ( Durango, Challenger si Avenger ) si culmea chiar cu acestea incepe disparitia :-( we going to an shitty Auto Industry, nu ne mai ramane decat sa obsinuim cu ideea pe refrenul : '' Tot ce e bun tre sa dispara ! '', caci in ziua de azi profitul si apetitul pentru Can-Can dicteaza !
-
PE SLEAU, vineri, 14.06.2013 15:25
SINDICATUL inca are actiuni vreo 35 % e cale lunga sa inchida Dodge s ar putea trezi ca chrysler imbracat ci haine dodge sa nu se vanda .e o prostie mai ales ca chrysler a crescut peste asteptari . plus ca fiat vrea sa se inregistreze la londra , ca si sediu fiscal, deci nu stiu cine in ce se transforma .. si ce s afaca cu masinile de politie americane dodge , sa le faca fiat ? sau chrysler , pai dodge e de entry level , cu performante f bune la motoarele mari pe benzina . cum sa lupte chrysler cu chevrolet sau ford ? si in acelasi timp sa fie si in lupta cu cadillac sau lincoln ? se papa cacao . DODGE E MAI VECHI DECAT CHRYSLER . ARE INTRE 35SI 45 % DIN TOTALUL DE VANZARI . AU CUTII DE VITEZA F BUNE, DE MOTOARE DIESEL AU NEVOIE . CUTIILE DE PE DODGE SUNT aisin = lexus si toyota . ce sa schimbe ? fiat nu are sedanuri competitive asta se cere in china si in alte parti ale lumii . diferenta intre chrysler si dodge , nu e numaid e pret ci si de perceptie . e ceva de genul brifcor si salam de sibiu , de pe timpuri . e greu sa impui ceva de volum in statele unite , si peugeot si renault si alte au pierdut lupta acolo ... sa vanda chrysler cat dodge la un loc ? e chestie d etraditie si de marketing .. prost sa fii sa preiei asa ceva cat timp ei acum au cele mai bune scoruri la MPG !!! SI CUTII DE VITEZE CU 8 SI 9 TREPTE . DISPARITIA MARCII dODGE AR FACE ACTIUNILE SINDICATULUI HARTIE =LAVETE , GANDITI SI APOI PRELUATI ..
-
BaditzaEx, vineri, 14.06.2013 15:36
incet-incet toate masinile si marcile mele preferate Dispar la propriu sau dispar ca cea ce au creat si reprezentat vreodata : Mitsubishi Lancer Evo&Ralliart, Honda prin Civic R, Pontiac ( iar aici ar trebui sa insir N modele....GTO, TransAm - masina visurilor din copilarie - Knight Rider :-(( ) dar Pontiac a disparut de tot, Lancia, Alfa Romeo ( ultimul model intr-adevar Alfa , a fost 159 ), la Citroen ce mai am sperante prin gama DS ( cu toate ca.... doar DS5 si C6 mai sunt Citroen din pct meu de vedere ... poate si C5 ... ) ideea este cine dispune de banii pt masina visurilor , sa si-o cumpere acum, caci maine poate va fi prea tarziu... iar azi putine mai sunt masinile de care sa te indragostesti de ele , si acestea sa fie la un pret rezonabil - nu Ferrari sau alt nebuneli de genul..., ma refer la masini pasionale, frumoase si pe care sa le poti conduce in viata de zi cu zi, aici mai aduca aminte de Saab ( sper sa nu-l rascolesc pe SaabCuantic , daca mai intra pe aici :D ) p.s. mai trebuie sa mentionez si Toyota ( Supra, Celica... ) era o perioada cand constructorii de masini construiau Masini, nu produse de larg consum...
-
challenger, vineri, 14.06.2013 16:18
@BaditzaEx ''cele 3 masini din mijloc mi se par superbe si emblematice pt marca Dodge ( Durango, Challenger si Avenger ) '' Acela nu este Avenger,e superbul sedan Charger. Nu se va intampla asta,chiar daca vrea Marchionne. Cei ''de sus'' din statul american il vor lua la suturi pe broscar daca va intentiona sa lichideze marca DODGE.
-
inexorabil, vineri, 14.06.2013 16:37
Fiindca tot suntem pe taram Fiat, acum cateva minute ma uitam siderat (stupefiat nu mai sunt demult......) la TV cum se "rupea in figuri" (neamul prost nu-i prost destul pana nu-i si fudul) un clan balaoaches autohton, care a acumulat "cinstit", prin "munca asidua", nu mai putin de 300 de meleoane, manca-ti-as! Euro, cu E de la Egreta (nu cu C, caci nu-mi plac croncanitoarele). Tiiiii, ce parada paradisiaca de "bengoase" pe la nuntile lor nu fastuoase, ci ultrafastuoase: RR, Bentley, Ferrari......Ce-o fi cautand Calutul Cabrat printre nevertebratele alea preistorice??? Chiar asa, dealerii celui mai pur actualmente (in toate sensurile posibile) supercar din lume n-or fi tinand seama cui incredinteaza aceste bijuterii pe roti?! Conteaza doar sa faca tascalaul de lovele? Dar nu-i doare cu cine se asociaza imaginea brandului in rromanika?? Drace, daca le pui pe pupezele alea colorate sa scrie corect "Ferrari", nu cred ca vor reusi 0,(0)1 % dintre ele. Ortografic? A, nu, pur si simplu sa scrie inteligibil! Cat despre imperioasa si neintarziata autosesizare a organelor judiciare in cazul interlopilor respectivi......Ah, scuze, am inceput sa scriu aiureli, dar nu-i vina mea: am confundat sticla de apa plata cu cea de diluant.
-
@ PE SLEAU, vineri, 14.06.2013 17:14
Fondul VEBA detine 42 % din Chrysler insa este foarte aproape sa vanda aceste actiuni pentru 4 miliarde $ . De cand RAM a devenit o marca de sine statatore ( fostele pick-up-uri Dodge ) importanta Dodge cel putin la nivel de vanzari a scazut foarte mult i cadrul grupului Chrysler . In prezent profiturile Chrysler sunt aduse in proportie de 90 % de catre diviziile RAM si Jeep . Ingrijorator insa pentru FIAT este faptul ca primul automobil produs sub regie FIAT ( Dodge Dart ) este un esec lamentabil, nu neaparat comparativ cu concurenta americana si asiatica ci in raport cu VW Jetta care se vinde in SUA mult mai bine decat Dodge Dart . Iar noul Jeep Cherokee dezvoltat tot in regie FIAT se anunta din nou un esec cel putin in SUA ( citeste sutele de comentarii pe baza designului sau pe blogurile americane ) . Oare de ce familia Agnelli nu doreste ca Ferrari ( si posibil Maserati ) sa faca parte din grupul ce va rezulta din fuziunea dintre FIAT si Chrysler ( noul grup va fi listat la Bursa din New York ) si se pregateste sa cumpere Ferrari de la FIAT ( http://www.alvolante.it/news/ferrari-exor-famiglia-agnelli-307729 ) ?
-
Andy, vineri, 14.06.2013 18:28
@slVW_83 Problema e ca intr-o lume globalizata traditia conteaza din pacate din ce in ce mai putin. Conteaza foarte mult in cazul marcilor super-sport sau super-lux. Ferrari, Bentley, RR...acolo sunt cam aceeasi de zeci de ani sau chiar de mai bine de 100. La marcile de volum cel mai important e sa ofere ce se cere, eventual pe tot globul. Oldsmobile/Pontiac si alte firme americane clasice nu au putut oferi produse globale, in timp ce japonezii mai intai si coreenii dupa (ambele natiuni au inceput cu low-cost initial si cu copii mai mult sau mai putin reusite ale unor modele americane/europene) au reusit sa se adapteze pietei globale, oferind practic pentru fiecare piata ce se cere (la americani motoare mai puternice si masini mai spatioase, la europeni dieseluri si compacte, etc, intelegm toti ideea). Probabil ca in 10-15 ani din firmele americane vor ramane in picioare Chevrolet, Ford si Buick (primele doua sunt globale iar cea de-a treia e in mare masura Opel cu platforme de Chevy, deci iar produse globale). Lincoln si Cadillac au un mare semn de intrebare pentru ca de mai bine de 20 de ani nici pe piata interna americana nu prea mai reprezinta grosul vanzarilor in segmentul de lux, iar Jeep si Dodge vedem in prezent cam unde se afla... Mare pacat, mai ales ca daca dispar multe firme piata va tinde mai mult spre monopol si concurenta va fi din ce in ce mai mica, insa asta e viata...
-
LauCalin, vineri, 14.06.2013 22:40
Astea sunt defapt efectele crizei care inca mai bantuie America destul de puternic. Era oarecum firesc... stiu, e trist insa adevarat. Fiat a facut din start o miscare gresita , cel putin in opinia mea. Atunci cand toti tineau de bani pentru ca pierdeau sute de milioane de dolari in fiecare luna, Fiat cumpara Crysler. De la primele zvonuri de cumparare am scris aici ca Fiat se joaca cu focul si e posibil sa ii bage si mai rau in rahat pe cei de la Crysler. Nu a trecut decat vreo 10 ani de la ultima criza pe care a avut-o Fiat si se pare ca nu a invatat mare lucru din ea. Problema nu este ca a cumparat Crysler, insa situatia in care se afla Fiat in Europa nu era una care sa demonstreze ca va gestiona cum trebuie o afacere de pe o piata straina. Vanzarile Fiat si in Europa sunt in picaj. Doar Panda si 500L aduc vanzari mai bune. In rest Fiat (scuzati-mi expresia) si-a bagat picioarele si in Alfa Romeo si in Lancia, iar acum trece si in State. Ferrari si Maserati isi duc traiul automat, sunt masini care se vand singure de cele mai multe ori. Cine va vrea un Ferrari, pai numai la Ferrari se va uita. Mai trist este ca nici americanii nu mai au incredere asa mare in marcile lor, mai ales de cand si-au bagat strainii mainile prin ele. @inexorabil "intai iti pierzi puterea financiara, la pachet cu identitatea conceptuala & constructiva, apoi ti se vara pe gat motoare & platforme & gadget-uri straine, care nu te reprezinta moralmente si care inspira clientilor & fanilor o reactie adversa, iar intr-un final, in mod previzibil, iesi din scena pe usa din dos......si aleluia, ca nu te mai intorci la viata!" => SAAB... Eu ma bucur enorm ca Volvo, Land Rover si Jaguar au scapat de GM.
-
AndreiRN, vineri, 14.06.2013 23:00
De aproape 30 de ani am avut Dodge si m-au servit foarte bine. Eu de fapt am auzit ca parte din Dodge se va numi Ram si alta parte va devenu Chrysler. Un motiv serios pt asa schimbare nu cred ca au. Dar oricum firmele sunt pe mana la contabili si eu inca nu am cunoscut unul care sa-mi inspire respect sau ceva valoare. Voi avea Dodge in continuare.
-
PE SLEAU, vineri, 14.06.2013 23:27
http://www.allpar.com/news/index.php/2013/06/is-dodge-dying
-
mip, sâmbătă, 15.06.2013 06:24
de spuneau asta despre chrysler era o stire mai credibila, nu de alta dar in portofoliul dodge sint mult mai multe modele decit in cel de chrysler. acum ... ce-o fi vom vedea ... oricum am avut un chrysler, parerile mi le-am exprimat pe-aci mai demult, si nu le mai repet, concluzia e ca am avut multe batai de cap cu masina, dar avea si partile ei bune ... ma mir cum de ei vind acum bine, avind in vedere ca produsele lor - dpdv al fiabilitatii - sint cele mai slabe dintre americane ... din ce-am citit, cica 40 - 50 % din produse sint cumparate de flote (guvernamentale sau private) ceea ce nu e foarte imbucurator. cit despre ce zicea un ficior mai sus ... cutiile lor de viteza au fost totdeauna cele mai slabe de pe piata americana, abia acum de vreun an au inceput colaborarea cu ZF ... ceea ce le da mai multa credibilitate. personal le doresc succes, dar de nu vor scoate produse fiabile ... nu-i vad in roz. colac peste pupaza s-au procopsit si cu fiat-ul pe cap ! de era o companie mai bine vazuta ar fi avut mai multe sanse, asa personal sint sceptic ... in fine invirtelile de la virf ... astea nu le putem sti noi, s-au prapadit multe alte nume emblematice si cu istorie in urma ... sa nu ne miram daca dodge poate urma ... eu as vedea mai degraba chrysler sters de pe lista decit dodge ! drumuri bune s-aveti cu sau fara dodge !
-
raoul_s, sâmbătă, 15.06.2013 18:33
Este incredibil cum un articol apartinand unei publicatii oarecare este preluat ca o stire din domeniu . Astfel de pareri/afirmatii/speculatii sunt intalnite des, dar , din pacate, nu au nici un suport. “ Iminenta disparitie’ a marcii Dodge face parte din categoria zvonurilor fara acoperire ( desi toate au fost din surse sigure ) ), gen : Alfa Romeo vanduta la VW de vreo 5 ani incoace, Suzuki cumparat in totalitate de VW de acum 3 ani , Seat vandut de VW din 2009 , etc , etc . Pe de alta parte, gasiti tot atatea articole care ,din contra , dau ca si sigure investitiile continue in marca americana . Pe cine credem ??!! Revenind la Dodge, din nefericire pentru cei care deja o vad disparuta, nu exista in momentul de fata nici un motiv pentru care sa se intample acest lucru , ba din contra si aici urmeaza informatiile referitoare la vanzarile propriu zise , atat in USA cat si in Canada, la ponderea vanzarilor Dodge in totalul vanzarilor Chrysler-Fiat pe continentul nord American , la aprecierile /premiile/datele reale pe care multe dintre produsele grupului le-au primit incepand cu 2009 si le primesc in continuare : CANADA : 2012 , top vanzari auto noi - Dodge – loc 6 - RAM- loc 10 - Jeep- loc 13 - Chrysler- loc 17 Pondere in totalul vanzarilor grupului : - Dodge- 40% - RAM- 29% - Jeep- 17% - Chrysler- 10% - Fiat- 4% Pondere Dodge+RAM : aproape 70% Ca si model, truck-ul RAM locul 2 , dupa Ford F-series , urmat de Grand Caravan pe 4 . CANADA : 2013 ( 5 luni ) , top vanzari auto noi - Dodge - 6 - RAM- 7 - Jeep- 13 - Chrysler- 16 Pondere in totalul vanzarilor grupului : - Dodge- 38% - RAM- 31% - Jeep – 16% - Chrysler- 10% - Fiat – 4% . Pondere Dodge+ RAM : aproape 70%. Ca si model, RAM pe loc 2 , urmat de G.Caravan pe 7 . Aducand in discutie si Fiat-ul , atat in 2012, cat si anul acesta, este peste Mini dpdv al vanzarilor . USA : 2012 – vanzari auto noi - Dodge- loc 8 - Jeep- 9 - Chrysler- 13 - RAM- 14 . Pondere in total : - Dodge- 32% - Jeep- 29% - Chrysler- 18% - RAM- 18% - Fiat- 3% Pondere Dodge+RAM : 50% USA 2013 : se pastreaza acelasi trend + Fiat-ul 500 a deposit deja Mini . Un cuvant si despre Dodge Dart ,ca tot era mentionat in comentarii : chiar daca nu a spart gura targului , este in target , a aparut de abia anul trecut si nu se misca deloc rau , in clasa sa fiind bine pozitionat( tineti cont ca este un produs aproape 100% Fiat – de la americani au doua motorizari si transmisii ). In concluzie, dupa cum se vede f clar , Dodge este ‘ locomotiva’ grupului ‘si nu cred ca o marca cu asemenea rezultate ( rezultate concretizate si financiar ) poate fi inlaturata. Bineinteles ca pot exista schimbari in gama ,se poate renunta la anumite modele care nu au rezultatele scontate , se poate realiza chiar si o rebranduire , dar in final , cel putin in urmatorii ani , produsele Dodge ( ca se numesc Dodge, RAM , SRT ,etc , nu mai conteaza ) vor fi prezente in piata . As face si cateva precizari la comentariile colegilor : - Pentru @PE SLEAU : dupa cum ti-am aratat mai sus ( cifrele nu mint) , ponderea Dodge si RAM ( tot Dodge ) in totalul vanzarilor grupului este de minim 50% . Dodge Dart nu este absolut deloc un esec , ba din contra . Jeep Cherokee , lasand la o parte design-ul exterior , este cu mult peste generatia anterioara si peste concurenta . - - Pentru MIP : ponderea flotelor in total vanzari in cadrul Chrysler a scazut de la 35% in perioada de criza , la 28 % in 2011 si la 25 % in 2012 ; Ford a ajuns la 32% , GM la 26% .In concluzie cei de la Chrysler stau binisor , plus ca , procentul de crestere a vanzarilor l-a depasit pe cel al pietei . In rest ai dreptate, ‘ oaia neagra’ a grupului pare a fi marca Chrysler , nicidecum Dodge . - Pentru LauCalin : ne spuneai tu asa : “ De la primele zvonuri de cumparare am scris aici ca Fiat se joaca cu focul si e posibil sa ii bage si mai rau in rahat pe cei de la Crysler “ – pai sa ma scuzi , dar unde era Chrysler in 2009 , unde e acum si ce s-ar fi intamplat daca nu ii luau italienii ?!!!! In al doilea rand, cred ca tu nu cunosti detaliile preluarii initiale ( cati bani a platit Fiat pentru procentul initial de 25% , stii ? ) ; nu in ultimul rand, Fiat dorea din 2005 sa revina pe piata nord Americana : despre ce investitie vorbim , ca si suma, pentru a realiza acest lucru ??? Vorbim de fabrici, de furnizori, de retea de dealeri ,de finantare ,de promovare , etc …iti spun eu , aveau nevoie de miliarde de $ ; in schimb , au preluat un procent din Chrysler pe mai nimic si au acces la linii de productie, la platforme, la reteaua de dealeri Chrysler ,la finantatorii Chrysler , etc si nu numai in USA. Referitor la vanzarile Fiat in Europa, intr-adevar sunt la pamant, exceptand clasa mini , acolo unde Panda si 500 sunt lideri detasati ( impreuna au 26% din piata , cu Panda loc 1). - Pentru Baditza EX: ultimul model veritabil Alfa a fost 75 ; ultimul model Alfa ,sub conducerea Fiat, a fost 156, nu 159 . - Celelalte puncte de vedere care nu au legatura cu Dodge , ci cu Fiat , pot fi dezbatute pe larg dar nu aici . PS : ca pasionat , cunoscator si detinator de Alfa Romeo, nici eu nu sunt incantat de politicile Fiat , dar , din pacate, in zilele noastre , banul ( a se citi profitul) este cel care conteaza . Mi-ar place si mie sa vad din nou , dupa decenii, spiritul Alfa intruchipat macar pe un singur model nou, dar cred ca e departe ziua aceea
-
LauCalin, joi, 20.06.2013 02:40
Din pacate acum mi-am amintit sa-mi mai arunc o privire si pe-aici. Sper sa mai vezi mesajul pentru ca mi se pare interesant ce spui tu. Da, ai dreptate, Fiat a cumparat actiuni la Crysler pe mai nimic, asa cum si Gelly a cumparat Volvo sub pretul real pentru ca asa erau vremurile. A avut acces la linii de productie, platforme, dealeri si investitori... si cu ce folos? Fiat a luat o strutocamila made in usa,i-a pus motoare facute de ei, i-a schimbat sigla si l-a vandut in Europa cu numele de Freemont. Ma rog, vorba vinde ca l-a vandut. Asa, sa ne intoarcem in America, unde vanzarile Crysler nu stralucesc, iar Fiat 500 nici el nu are vanzari cine stie ce... Ideea este ca Fiat nu prea avea ce sa ia de la Crysler pentru piata din Europa. Eu totusi nu cred ca Fiat ar fi trebuit sa se bazeze atat de mult pe piata din State, mai ales ca acolo cam este un no name chiar daca au legaturi cu Crysler. Cand Renault nu vrea sa intre pe piata din State, chiar daca analizele arata ca Duster ar prinde la public, stie el de ce. Dar asa cum spunea cineva mai sus, spre deosebire de Marchionne, Carlos Ghosn atunci cand face afaceri cu masini le face si cu sufletul, nu doar cu mintea. Cand pe astea doua le folosesti in acelasi timp parca deciziile le iei dupa ce te gandesti de muuulte ori si intorci problema pe toate partile. Asta ca o paranteza. Scuza-ma, dar eu cred ca Fiat nu prea e precaut. Sunt modele care pur si simplu nu merg, Lancia e la pamant, Alfa Romeo la fel, cateva modele Fiat se mai vand bine si atat si alea pe destul de putine piete. Si este foarte trist, vorbim de adevarate embleme ale industriei si istoriei auto. Nici in anii '80-'90 Lancia sau Alfa nu excelau la fiabilitate de exemplu. Dar cu toate astea au continuat sa existe si sa fie iubite. Iar tu, manager care iei decizii care ii afecteaza si pe cateva sute de mii de angajati arunci miliarde de euro pe ceva care, pe langa faptul ca nu prea e productiv, ajunge sa distruga si alte marci si lasi fara serviciu zeci de mii de angajati. Crysler, la fel ca mai toti gigantii economici din America mereu a fost invatat cu foarte multi bani si cu vanzari foarte bune acolo, la ei. Ori cand au dat brusc de greu au facut un mare maro in pantaloni si au scris pe poata "Obama, Fiat, universule, salvati-ne!" GM a rezistat cu bani imprumutati de la stat si ca sa vezi nu a mai fost nevoie sa renunte la Opel care creste de la an la an in vanzari iar Chevrolet se vinde bine pe mai toate pietele, Ford a rezistat pana la urma fara sa se imprumute si ca sa vezi, Focus e cea mai bine vanduta compacta (ma refer la Focus 3 care e o masina globala). Deci cei de la Crysler si-au cam facut-o cu mana lor atunci cand si-au pus la bataie actiunile. Eu cred ca Marchionne ar trebui sa fie demis daca nu vrea sa plece de buna voie. Personal cred ca este un esec pentru Fiat. Daca acest individ era la conducerea companiei acum 12-13 ani cand Fiat era in criza doar el, ma cam indoiesc ca ar fi repus-o "pe picioare".
-
LauCalin, joi, 20.06.2013 02:48
Ah, si inca ceva. 500 este un lifestyle mini de volum pe cand Mini este un lifestyle mini premium. 500 porneste de la 16000 de dolari, Mini de la vreo 20000. Asta ca tot spuneai ca 500 l-a depasit la vanzari. Deci tine cont ca e mai ieftina si arata foarte bine pentru aceasta categorile de masini. Nu ar fi fost frumos sa fie asa si Alfa 159 in locul lui... Chevy Malibu sau Passat? Nu o spun cu rautate, nici vorba. Intentionat nu m-am legat de Seria 3, Clasa C sau Lexus IS... nu prea cred ca ar avea rost.
-
andrei1, joi, 19.09.2013 21:43
si viper iese din productie?
Citeste si
-
GENERAL | vineri, 22 noiembrieNorthvolt, producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice, a cerut intrarea în falimentProducătorul suedez de baterii pentru mașini electrice Northvolt, cel mai mare astfel de producător din Europa, a depus oficial actele pentru intrarea în faliment. Compania va fi restructurată până în primul trimestru al anului viitor. Citeste tot
-
GENERAL | miercuri, 20 noiembrieAston Martin Valkyrie, record la Silverstone pentru cea mai rapidă mașină de serieAston Martin Valkyrie a stabilit un nou record pe circuitul de la Silverstone. Hypercar-ul britanic este oficial cel mai rapid model de serie pe acest circuit. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 19 noiembrieHyundai va avea un CEO nou: Jose Munoz este șeful filialei Hyundai din America de NordHyundai a anunțat oficial că va avea un nou CEO începând din 2025. Noul CEO al constructorului sud-coreean va fi Jose Munoz, actualul șef al filialelor nord-americane ale mărcilor Hyundai și Genesis. Citeste tot
-
GENERAL | luni, 18 noiembrieUE și China, aproape de un acord asupra taxelor pentru mașinile electrice, potrivit presei chinezeUniunea Europeană și China ar fi ajuns mai aproape de finalizarea unui acord cu privire la situația taxelor vamale pentru mașinile electrice chineze, potrivit unei surse chineze. Negocierile între cele două părți vor fi reluate în această săptămână. Citeste tot
-
GENERAL | joi, 14 noiembrieRecord mondial: Bugatti W16 Mistral, cea mai rapidă decapotabilă din lumeBugatti a stabilit un nou record mondial cu modelul său decapotabil W16 Mistral. Noul model este oficial cea mai rapidă decapotabilă de serie din lume, după ce a atins o viteză maximă de 453 km/h. Citeste tot
Pacat, chiar faceau niste masini superbe, si frumoase si aspectuase.