Brabus a tunat noul Smart Fortwo electric
Trebuie să ai mare încredere în propriile forţe pentru a încerca să dezvolţi un kit de tuning pe un model electric precum Smart Fortwo.
Tunerii germani de la Brabus vor veni săptămâna viitoare, la Salonul Auto de la Geneva, cu un model care poate fi considerat inediat din mai multe motive. În primul rând, vorbim de un Smart Fortwo preparat, o apariţie destul de rară şi interesantă având în vedere dimensiunile modelului german. Nu în ultimul rând, vorbim de un Smart Fortwo electric, ceea ce face din kitul celor de la Brabus o curiozitate din toate punctele de vedere.
Noul Brabus Smart Fortwo Electric Drive (ED) este construit pe baza versiunii 100% electrice a noii generaţii a modelului de oraş. Dacă aceasta are sub capotă un motor electric de 75 CP şi 130 Nm, varianta Brabus urcă până la 82 CP şi 135 Nm. Brabus nu aminteşte nimic de autonomia rezultată în urma modificării puterii acestui motor.
Dacă partea tehnică a unei maşini electrice rămâne un element care poate fi schimbat doar subtil de un tuner, exteriorul noului model nu lasă niciun semn de întrebare asupra apartenenţei acestuia la gama Brabus. Vorbim de jante de 17 inch Brabus Xclusive, de lumini LED pe faţă, de o suspensie Brabus care coboară garda la sol a maşinii cu 10 milimetri şi, nu în ultimul rând, de o combinaţie cromatică verde/negru foarte interesantă. La interior, modulul de sunet semnat Brabus şi un kit special (scaune sport, volan sport, pedale din aluminiu, tahometru din oţel Brabus) fac diferenţa între versiunea de serie şi cea dezvoltată de tunerul german.
Modelul pe care îl vom vedea la Geneva va fi lansat oficial pe piaţă până la finalul acestui an în 12 ţări europene. România nu se află printre acestea.
via | Brabus