BMW Zagato Roadster - model special pentru Pebble Beach Concours d'Elegance

Publicat sâmbătă, 18.08.2012 11:20 de Dragoș Băltățeanu

După ce BMW și Zagato au colaborat pentru a crea modelul BMW Zagato Coupe pe care l-am văzut la Concorso d'Eleganza Villa d'Este, cei doi recidivează cu varianta Roadster pregătită pentru Pebble Beach Concours d'Elegance.

În luna mai, BMW și carosierul italian Zagato au prezentat lumii modelul BMW Zagato Coupe. Motivul a fost Concursul de Eleganță de la Villa d'Este, cel mai important concurs de acest fel din Europa. Acum a venit vremea pentru cel mai important concurs de eleganță din Statele Unite, iar germanii de la BMW nu puteau să rămână indiferenţi la această ocazie.

Rezultatul colaborării cu Zagato este noul BMW Zagato Roadster. Este practic varianta decapotabilă a modelului BMW Zagato Roadster prezentat acum trei luni. Modelul concept are la bază roadsterul BMW Z4, dar care a trecut prin creionul designerilor companiei italiene. BMW Zagato Roadster este parcă mai frumos față de versiunea Coupe și va aprinde din nou imaginația potențialilor clienți, deci nu este exclus ca BMW să cedeze și să producă o serie mică a acestui model.

BMW Zagato Roadster pare mai bine echilibrat din punct de vedere al designului, iar anumite detalii sunt deosebite, ca de exemplu rollbar-urile îmbrăcate în piele. BMW nu a furnizat însă nici o fotografie cu mașina capotată pentru a vedea dacă linia coupe-ului a fost păstrată în totalitate. BMW Zagato Roadster va fi prezentat publicului la Concursul de Eleganță de la Peeble Beach, Statele Unite ale Americii, care se va desfășura în acest weekend.

Via BMW

  • denon, sâmbătă, 18.08.2012 13:40

    Cam asa trebuie sa arate un BMW ..

  • Adrian, sâmbătă, 18.08.2012 14:58

    gurile alea parca sunt luat de la ferrari. cam kicios...

  • edi80, sâmbătă, 18.08.2012 16:49

    si multumita cui arata asa?lui...nenea Zagato! de nationalitate??

  • zarnesteanu, sâmbătă, 18.08.2012 23:18

    In vecini un nene are un Z8 exact in culorile astea, gri pe maro. Masina este absolut fenomenala chiar si dupa atatia ani. Daca ai norocul sa fii prin preajma cand il scoate la plimbare, sunetul motorului este absolut demential. Fara sa-l tureze sau sa se dea in stamba. Doar Carrera se mai apropie ca si tonalitate. Trasaturile generale mi se par asemanatoare la acest Zagato, dar mult mai moderne si mai atragatoare. Ca si la Mercedes, grila fata deranjeaza un pic linia generala din profil, dar n-ai ce-i face. Trebuie sa se conformeze cu legislatia referitoare la protectia pietonilor. Deasemenea imi place foarte mult Z-ul din grila frontala. Original :) Stopurile par un pic "americanizate" dar se incadreaza foarte bine in linia generala. (Desi nu sunt un fan al stopurilor innegrite). Per total, dupa mine este o mare reusita. O masina de colectie inca de la iesirea pe poarta uzinii iar cel care va pune mana pe ea se poate considera un mare norocos :)

  • zarnesteanu, luni, 20.08.2012 16:36

    Comentariul de mai sus este doar un semn al vremurilor pe care le traim. Atat ca si societate cat si ca si grup pe site-ul acesta.

  • zarnesteanu, luni, 20.08.2012 17:53

    @Automarket Merci