BMW Zagato Coupe - surpriza bavareză pentru Concorso d'Eleganza Villa d'Este

Publicat sâmbătă, 26.05.2012 12:40 de Dragoș Băltățeanu

BMW a pregătitit o surpriză de proporții pentru concursul de frumusețe de la Villa d'Este: un spectaculos coupe desenat de Zagato.

Concorso d'Eleganza Villa d'Este este poate cel mai faimos concurs de frumusețe pentru mașini din Europa. Este găzduit în zona Lacului Como din Italia, una dintre cele mai luxoase și pitorești părți ale acestei țări. Iar sponsorul acestui concurs este BMW. Un motiv suficient de bun pentru constructorul bavarez să ne facă o supriză de proporții. 

BMW a adus în anii trecuți la acest concurs concepte ca M1 Hommage sau 328 Hommage, dar BMW nu s-a mai inspirat din propria istorie pentru ediția din acest an. Bavarezii și-au unit eforturile cu renumitul carosier italian Zagato pentru a crea un uimitor coupe. Se întâmplă foarte rar ca BMW să caute un designer din afara propriului departament specializat. BMW Zagato Coupe este un exemplar unic, dar nu este un simplu show-car. Avem de a face un automobil perfect funcțional și finisat impecabil. Automobilul este înmatriculat și poate circula fără probleme, fiind deja testat pe pistele BMW. Chiar dacă producătorul nu a dat publicității detalii despre partea tehnică, este ușor de observat că modelul se bazează pe platfroma tehnică a modelului BMW Z4. 

Ce se află sub superba caroserie manufacturată contează mai puțin. Designul este superb și ne amintește de colaborările dintre BMW și designeri celebri ca BMW-ul 3200 Michelotti Vignale din 1959 sau M1-ul desenat de Giugiaro din 1978.

BMW Zagato Coupe are o parte frontală plină de personalitate dominată de grila specifică modelelor BMW, dar cu o plasă formată din mici litere Z. Plafonul are două "umflături" specifice coupe-urilor Zagato. Este o reminescență a trecutului, când plafonul automobilelor de curse era embosat pentru a face loc căștii de concurs de pe capul pilotului. Partea din spate folosește o "coadă" Kamm, un element de design folosit în trecut atât de BMW cât și de Zagato. BMW-ul 328 Kamm Coupe din 1940 și apoi Alfa SZ și TZ au folosit acest element. În Italia a fost numit apoi "Coda Tronca" și a fost folosit de Zagato pe caroseriile din anii '60.

Via | BMW

  • CHUCK NORRIS, sâmbătă, 26.05.2012 12:46
    BRAVO BMW!

    SPER SA FIE SI DE VANZARE !

  • NeaNelu, sâmbătă, 26.05.2012 13:25

    Un bmw desenat in stil Viper,partea frontala cat mai lunga,spatele scurt.Nu e rau.

  • edi80, sâmbătă, 26.05.2012 13:42
    Bravo Zagato!!

    adevarul ca Zagato e dat naibii...si cu aston si cu alfa a facut istorie acum si cu bmw!! bravo superb!!

  • chuck norris, sâmbătă, 26.05.2012 16:01
    multi fraieri

    ba nu mai dati banii pe tomberoane rebu gen pejos rcz si luati-va o masina serioasa gen bmw z4

  • Sport Sangeros III, sâmbătă, 26.05.2012 16:34
    No comments yet, so post one!

    @ COCOs - stiti ce inseamna, nu?!?

  • slv83, sâmbătă, 26.05.2012 17:32

    Vad ca de data asta e de acord chiar si Edi al nostru! Intr-adevar e fabulos!

  • chuck norris, sâmbătă, 26.05.2012 19:06
    slv83

    da ma mir si io ca de data asta e si edi deacord

  • costin, sâmbătă, 26.05.2012 19:51
    WWWWWWWOOOOOOWWWWWW!!

    ACUM PE CINE SA 'INVINUIM' PENTRU FRUMUSETEA ASTA PE ZAGATO SAU PE BMW! AL CUI E MERITUL??

  • lilidintribili, sâmbătă, 26.05.2012 19:53
    da da da

    sa traiasca italienii care nu fac masini deloc frumoase(cica) ca le mai face si la astia cate o opera de arta sa ramana istorie ca ei nu sunt in stare de asa ceva!!!

  • C-G-C, sâmbătă, 26.05.2012 21:17
    Un remix nereusit pe baza lui Z4...

    Oribil!

  • abc_e?, duminică, 27.05.2012 12:25
    z4

    Mai frumos Z4 decat Zagato Coupe.

  • Beewhore, luni, 28.05.2012 14:09
    suspin...

    Cred cu tărie, că mi-ar plăcea să dețin un exemplar!

  • jaimz, luni, 28.05.2012 19:25
    zagato

    A trebuit sa vina un italian sa le faca si la astia o masina misto!

  • Superb, sâmbătă, 23.06.2012 00:15

    Oare va fi si de vanzare in timp?